3.9 C
București
marți, 10 decembrie, 2024

-

‹ adv ›
HomepageȘtiri AgricoleBuzău: DAJ a solicitat Prefecturii declararea stării de calamitate pe fondul secetei

Buzău: DAJ a solicitat Prefecturii declararea stării de calamitate pe fondul secetei

Conducerea Direcţiei pentru Agricultură (DAJ) a solicitat, miercuri, Instituţiei Prefectului declararea stării de calamitate în judeţ, pe fondul secetei.

În cadrul şedinţei Colegiului Prefectural, conducerea instituţiei a precizat că în ultima perioadă din ce în ce mai mulţi fermieri au sesizat înregistrarea unor pagube, cu precădere la culturile înfiinţate cu grâu, ca urmare a lipsei precipitaţiilor.

„Sunt semnale foarte importante că s-a instalat deja seceta în judeţul Buzău. Fermierii spun că deja au făcut adrese către Direcţia Agricolă pentru vizite în teren”, a precizat prefectul judeţului Buzău, Daniel Ţiclea.

În acest context, DAJ a confirmat situaţia solicitând Instituţiei Prefectului declararea stării de calamitate.

„Propunerea mea este să declaraţi judeţul calamitat astfel încât să ne fie uşurată munca. Sunt toate zonele acoperite de secetă. Vă cer insistent dacă puteţi, să faceţi un demers privind calamitarea judeţului. Noi vă înştiinţăm că la nivel de judeţ zonele agricole sunt aride”, a precizat directorul DAJ, Cosmin Florea.

‹ adv ›

În urmă cu o săptămână, specialiştii din cadrul DAJ anunţau că mai bine de jumătate din suprafeţele cultivate cu grâu au fost afectate de secetă.

„Avem multe înştiinţări pentru cultura de grâu. Temperaturile au fost anormale pentru lunile martie şi aprilie, ziua erau 30 de grade Celsius, dimineţile răcoroase, decalajele acestea mari împreună cu lipsa precipitaţiilor, cu seceta pedologică pentru că iarnă nu prea am avut au determinat pagube.

Au fost înregistrat coduri galbene de vânt, rafalele puternice au făcut ca precipitaţiile căzute să se evapore foarte repede. La o primă evaluare undeva la 50-60% din suprafaţa de teren cultivată cu grâu, din aproape 50.000 de hectare a fost afectată.

Dacă ar mai cădea ceva precipitaţii sperăm că se va mai îmbunătăţi situaţia, măcar bobul să fie greu dacă spicul nu este mare. Dacă nu va ploua, va fi mai rău ca acum, producţia ar putea scădea cu 50% faţă de anul trecut”, a declarat săptămâna trecută, directorul DAJ Buzău, Cosmin Florea. 

Citește mai multe știri agricole accesând acest link.

  • Citește despre ->
  • DAJ
‹ adv ›

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Citește și

‹ adv ›

Timiş: Culturile de păioase nu au fost afectate de secetă, dar se aşteaptă ploi pentru umplerea bobului

Culturile de grâu din judeţul Timiş nu au fost afectate de seceta din această primăvară, dar prezenţa ploilor în...

Olt: Peste 5.800 de fermieri s-au înscris în programul Tomata. Cei mai mulţi producători, la Izbiceni

Peste 5.800 de legumicultori s-au înscris în programul Tomata pentru a primi sprijin financiar pentru cultivarea tomatelor în spaţii...
‹ adv ›

Comentarii

Alte articole