19 C
București
duminică, 5 mai, 2024

-

‹ adv ›
HomepageȘtiri AgricolePrimele semne de secetă se văd în România. Fermierii se tem că...

Primele semne de secetă se văd în România. Fermierii se tem că vor rămâne fără culturi

Abia de-a început primăvara, dar Europa este deja în criză de apă. Probleme sunt și la noi în țară. Fermierii români se tem că, din lipsa ploilor, culturile vor fi puține, așa că vom ajunge să importăm tot mai multe alimente din afară.

Iarna blândă, fără zăpadă, a scăzut mult debitele râurile din mai multe regiuni ale Europei, inclusiv în România. Chiar dacă în ultimele săptămâni, a mai plouat în sud-estul țării, fermierii spun că pământul ar fi avut nevoie de cantități de apă de trei ori mai mari.

„Anul trecut tot la fel, în perioada asta culturile arătau binișor, era o umiditatea satisfăcătoare, dar a urmat o seceta de 3 luni de zile și atunci n-am avut ce să mai facem, sperăm ca anul ăsta să nu se repete istoria pentru că ar fi foarte dificil să ne revenim după 2 ani identici și după un 2020 care a fost la fel”, spune Alin Dumitrache, fermier din Galați.

„Deja își arată colții seceta. Săptămânal ar trebui 20 de litri, pentru că încă nu avem apă, depozit de apă în sol, nu avem suficientă apă din iarnă, din primăvară”, spune un alt fermier, Gică Dumitrache.

În acest moment, recoltele şi vegetaţia nu sunt afectate, dar situaţia ar putea deveni critică în lunile următoare dacă anomaliile de temperatură şi precipitații persistă. Cele mai afectate județe sunt cele din sud-estul țării. Fermierii se plâng că nu reușesc să facă față secetei nici cu sistemele de irigații.

„Dacă nu ai apă, poți să-i dai cu lapte, cu miere de albine, nu contează. De vreo 7 ani, cred că 2021 a fost un an cât de cât corect pentru agricultura pe care o facem, pentru că facem agricultură de performanță. Cam suntem Cenușăreasa României când vine vorba de agricultură aici în zona noastră Vaslui, Galați, Vrancea, cu parte din Buzău, Bacău, cam noi suntem ăștia cei mai amărâți”, mai spune Alin Dumitrache.

Din aprilie, un sfert din continent suferă din cauza secetei. Cele mai afectate regiuni sunt Spania, Franța, Italia, Grecia. Specialiștii avertizează că probleme mari din cauza lipsei de apă vor fi și în Bulgaria și România.

‹ adv ›

1 COMENTARIU

  1. La ăștia poate să plouă săptămâni întregi, ei tot se vor plânge că e secetă! De, nu strică niște ajutoare pentru calamități de la stat.

Dă-i un răspuns lui Ploieșteanu Renunțați la răspuns

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Citește și

AgroMeteo: Seceta pedologică se menţine pe suprafeţe agricole extinse din Moldova, Dobrogea şi Oltenia

Secetă pedologică moderată şi puternică se înregistrează în cultura...
‹ adv ›

AgroMeteo: Dezvoltarea speciilor pomi-viticole se va desfăşura normal în majoritatea zonelor agricole

Vremea normală de la începutul intervalului va intra într-un proces de răcire treptată în cea mai mare parte a...

AgroMeteo: Cultura grâului de toamnă, afectată de secetă în 5 județe

Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) transmite că cultura grâului de toamnă este afectată de secetă pedologică moderată şi puternică...
‹ adv ›
‹ adv ›

Comentarii

Alte articole