2 C
București
sâmbătă, 23 noiembrie, 2024

-

‹ adv ›
HomepageȘtiri AgricoleDPA: Vânzarea de terenuri agricole din fosta Germanie de Est aflate în...

DPA: Vânzarea de terenuri agricole din fosta Germanie de Est aflate în proprietatea statului va înceta

Guvernul de la Berlin va pune capăt vânzării de terenuri agricole din fosta Germanie de Est aflate în proprietatea statului şi, în schimb, va da prioritate închirierii, transmite DPA.

Miniştrii din landurile fostei Germanii de Est au ajuns joi la un acord cu Guvernul de la Berlin cu privire la acest dosar, în pofida protestelor organizaţiilor care reprezintă interesele sectorului agricol.

De la reunificarea Germaniei în 1990, pădurile şi trenurile agricole deţinute de statul est german au fost în mare parte privatizate prin vânzarea către fermieri şi investitori.

‹ adv ›

În prezent, au mai rămas aproximativ 91.000 de hectare de teren care sunt în proprietatea statului german şi sunt administrate de compania de stat BVVG.

Propunerea de îngheţarea a noilor vânzări de trenuri a venit de la actualul Guvern de coaliţie. Acordul cu guvernele landurilor din Est detaliază modul cum va fi implementată îngheţarea şi stabileşte o serie de prevederi pentru închirierea şi gestionarea terenurilor agricole aflate în proprietatea statului.

„Vânzarea de terenuri agricole valoroase va înceta în sfârşit”, a declarat joi, la Berlin, ministrul german al Agriculturii, Cem Özdemir.

Fermele sustenabile care practică o agricultură prietenoasă cu mediul vor avea prioritate la închirierea terenurilor, a mai spus Özdemir, precizând că este vorba atât de ferme organice cât şi de ferme convenţionale care îndeplinesc anumite criterii.

De asemenea, oficialul german a apreciat că tinerii fermieri ar urma să beneficieze de pe urma noii politici.

„Ne concentrăm pe sustenabilitate şi promovarea tinerelor talente. Oricine contribuie la biodiversitate, protejează clima şi asigură bunăstarea animalelor va beneficia atunci când vine vorba de alocarea terenurilor. În acest fel promovăm o agricultură sustenabilă şi adaptată viitorului”, a subliniat Özdemir.

În schimb, organismele de lobby care reprezintă fermierii din fosta RDG au ridicat obiecţii atât faţă de îngheţarea vânzării de terenuri agricole cât şi faţă de criteriile privind sustenabilitatea.

De asemenea, organismele de lobby au ridicat obiecţii faţă de planurile Guvernului german de a desemna o suprafaţă de aproximativ 17.500 de hectare drept rezervaţii naturale.

Citește mai multe știri agricole accesând acest link.

‹ adv ›

Comentează

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Citește și

‹ adv ›

Legea arendei ajunge din nou în Parlament

După ce două inițiative legislative identice au fost respinse până acum, Legea arendei a fost depusă din nou în...

Buzău: 297 lei/m2 – cel mai mare preţ de vânzare al unui teren agricol extravilan în 2023

În anul 2023 au fost vândute în judeţul Buzău terenuri agricole în suprafaţă de aproximativ 4.000 de hectare, cel...
‹ adv ›

Comentarii

Alte articole