17.6 C
București
marți, 29 octombrie, 2024

-

‹ adv ›
HomepageArticoleCompactarea solului - cum poate fi evitată problema

Compactarea solului – cum poate fi evitată problema

Din cauza lucrărilor realizate, dar și tehnologiei incorect aplicate, densitatea solului se mărește, astfel acesta devenind compact. În aceste cazuri, particulele sunt forțate să se apropie între ele, creându-se ulterior mai multe probleme inclusiv pentru plantele de cultură.

Compactarea solului este produsă de mai mulți factori, iar rezultatul acesteia se manifestă prin:

  • formarea crustei;
  • compactarea stratului arabil;
  • compactarea stratului subarabil.

Formarea crustei

Formarea crustei are loc atunci când solul nu este protejat de către reziduurile de la suprafaţă sau de frunzișul plantelor.

‹ adv ›

În acest caz, în timpul ploilor, picăturile de ploaie dispersează agregatele, împingându-le într-un strat subţire dar foarte dens de la suprafaţa solului.

Sigilarea suprafeţei solului reduce infiltraţia apei în sol, formându-se crusta la uscare.

Crusta ce se formează după semănat poate amâna răsărirea plantelor sau chiar împiedica răsărirea uniformă.

Solurile cu suprafaţa acoperită de crustă sunt predispuse la formarea unor scurgeri mai abundente și dezvoltarea eroziunii. În cazul agriculturii conservative, fermierii pot reduce formarea crustei prin păstrarea reziduurilor la suprafaţa solului.

Compactarea stratului arabil

Este un fenomen foarte des întâlnit, ce apare la lucrarea intensivă a solului. Compactarea stratului arabil este rezultatul degradării structurii solului.

Principalele motive ape compactării stratului arabil sunt:

  • eroziunea solului;
  • scăderea conţinutului de materie organică din sol;
  • presiunea cauzată de masa mașinilor agricole.

Eroziunea solului este considerată a fi cea mai periculoasă formă de degradare a solului. Eroziunea poate fi produsă de condițiile climei, reliefului, însă un impact considerabil îl au și oamenii prin activitatea lor, inclusiv lucrările solului realizate excesiv pe terenurile ce nu sunt pretabile pentru sau în perioadele în care solul nu corespunde condițiilor pentru realizarea lucrării.

În special, cultivarea terenurilor fără a respecta asolamentul și monocultură favorizează eroziunea. Detalii despre eroziunea solului, pe acest link.

Lucrarea solului; FOTO: colourbox.dk

Materia organică din sol reprezintă materia primă din care, sub acțiunea microorganismelor, are loc descompunerea ei cu eliberarea de substanțe nutritive pentru plante și formarea de humus.

Detalii despre Materia organică, baza fertilității solului – cum o majorăm.

Compactarea stratului subarabil

Fenomenul de compactare a stratului subarabil este cunoscut de obicei sub denumirea de „talpa plugului”. Cu toate acestea, fenomenul este provocat nu doar de arătură.

Stratul subarabil mai ușor se compactează, deoarece este mai umed, mai tasat, cu un conţinut mai mare de particule fine de sol, cu un conţinut mai mic de materie organică și mai puţin structurat decât stratul arabil.

Hardpanul solului; FOTO: researchgate.net

Cea mai inovativă metodă de decompactare a stratului arabil este utilizarea amestecurilor de culturi de acoperire (siderate) în componenta cărora sunt incluse plante cu rădăcina puternic pivotantă, în special specii de ridichi.

Metoda cea mai des utilizată în scopul decompactării solului este afânarea adâncă, aceasta însă are și dezavantaje. Nu implică amestecarea, răsturnarea sau inversarea straturilor de sol, ci doar o scarificare sau o trecere a organelor de lucru a utilajelor pe orizontală sub stratul adânc de sol mișcându-l.

Este o măsură agroameliorativă și are ca scop ameliorarea stării fizice a solului și, în primul rând, a porozităţii lui.

Solul trebuie să fie suficient de uscat, încât în procesul de afânare să se rupă în mai multe planuri, formând fisuri și crăpături neregulate.

Pentru a vă convinge că solul este gata pentru realizarea afânării, îl puteţi verifica printr-un simplu test numit „bila”: luând o mâna de sol din partea inferioară a stratului arabil, încercaţi să faceţi o bilă. Dacă se modelează uşor şi se lipeşte împreună, solul este prea ud. Dacă se fărâmiţează uşor, este suficient de uscat pentru a fi lucrat.

Formarea unei bile din sol pentru testarea umidității; FOTO: foodbevg.com

Important! Nu se admite efectuarea afânării adânci pe solurile umede. În loc de decompactarea stratului arabil veți realiza compactarea stratului subarabil. Ulterior, decompactarea ultimului va fi greu de realizat.

Metode durabile de reducere a compactării

Printre metodele durabile ce permit evitarea compactării solului se numără:

  • producerea unei cantităţi maxime de masă vegetală pentru a acoperi suprafaţa solului;
  • încorporarea îngrășămintelor organice;
  • utilizarea culturilor de acoperire pentru îngrășăminte verzi și a rotaţiilor raţionale, astfel încât rădăcinile, activitatea biologică a solului, inclusiv râmele, insectele etc. să afâneze solul;
  • traficul agrar controlat trebuie aplicat în acest sistem pentru a micșora compactarea de mai departe a solului;
  • implementarea corectă a sistemului No-till și Mini-till de lucrare a solului, ce prin reducerea trecerii utilajelor și îmbunătățirea structurii solului la cultivarea îngrășămintelor verzi va îmbunătăți starea solului.

V-ar putea plăcea și articolul despre No-till: 3 condiții ca solul să înceapă să lucreze pentru tine.

Sporirea cantităţii de biomasă produsă se bazează pe alegerea culturilor în asolament, care produc cantităţi mari de biomasă cum este porumbul, grâul și alte culturi, în loc de a cultiva culturi cu cantităţi mici, ca soia, lintea și alte culturi.

Resturi vegetale rămase din cultura anterioară:

În cazul implementării sistemului de agricultură conservativă, problemele legate de compactarea solului pot fi reduse prin:

Dintre plantele cultivate, trebuie alese soiurile și hibrizii care formează o biomasă mare în locul celor care formează masă mică, precum soiurile pitice de grâu de toamnă, sau folosirea inhibitorilor pentru stoparea creșterii și formării masei vegetale abundente.

Dacă condiţiile climatice permit, fermierii ar trebui să înceapă cu producerea a 6 t/ha de biomasă și apoi s-o aducă până la 10 tone de biomasă la hectar.

Toate acestea sunt posibile cu includerea culturilor de acoperire în asolament. Detalii despre Culturile de acoperire.

Citește și despre PH-ul solului și cum acesta poate fi reglat.

‹ adv ›

Comentează

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Citește și

Agricultura regenerativă – ce face diferența

Bazată pe principiile dezvoltării unui sol sănătos, agricultura regenerativă...
‹ adv ›

No-till eficient – concentrare pe biologia solului pentru rezultate

„Solul sănătos nu vrea să fie deranjat și dorește să fie acoperit în mod constant pentru a ne oferi...

Fertilizarea solului în agricultura conservativă – ce se schimbă în perioada de tranziție

Tranziția către agricultura conservativă poate prezenta mai multe provocări pentru fermieri, deoarece multe aspecte se schimbă. Nu vă așteptați...
‹ adv ›

Comentarii

Alte articole