Cea de-a XXIV-a ediție a Târgului de Toamnă organizat de societatea Hale și Piețe Ploiești se deschide vineri, 25 septembrie, reunind aproximativ 30 de producători din Prahova și din alte zone ale României.
Evenimentul va avea loc în parcarea de pe strada Griviței din Ploiești și va rămâne deschis până la 5 octombrie.
Vizitatorii vor putea cumpăra legume și fructe de sezon, produse apicole, dulciuri și băuturi tradiționale, oferite de producători autohtoni.
Organizatorii spun că târgul este destinat promovării produselor locale și oferă consumatorilor posibilitatea de a compara oferta și de a achiziționa produse de sezon direct de la producători.
„Târgul va reuni producători autohtoni și va oferi vizitatorilor posibilitatea de a descoperi și cumpăra o varietate de produse tradiționale și de sezon”, se arată într-un comunicat transmis de societatea Hale și Piețe Ploiești.
Potrivit directorului Hale și Piețe, Cristian Ganea, la ediția din acest an vor participa circa 30 de producători, majoritatea din județul Prahova, dar și din alte regiuni ale țării.
Deschiderea oficială este programată vineri, de la ora 10:00. Târgul va fi accesibil publicului până pe 5 octombrie.













