21.1 C
București
luni, 7 octombrie, 2024

-

‹ adv ›
HomepageArticoleLucrări și tratamente la vița de vie după înflorit

Lucrări și tratamente la vița de vie după înflorit

Vița de vie necesită o îngrijire corespunzătoare pe tot parcursul vegetației. Unul dintre atuurile unor recolte bune și de calitate fiind realizarea lucrărilor și tratamentelor în momentul optim.

În acest articol, discutăm despre lucrările recomandate la vița de vie după perioada de înflorit. Detalii despre lucrările la vița de vie recomandate înainte de înflorit găsiți pe acest link.

Normarea definitivă a inflorescențelor

Una dintre cele mai importante lucrări ține de normarea definitivă a inflorescențelor. Normarea preventivă a inflorescențelor se realizează înainte de înflorire, acum fiind necesară normarea definitivă.

‹ adv ›

Evident, există particularități ce diferă în funcție de soi și specificul fiecărei plantații, însă drept punct de reper la stabilirea numărului necesar de struguri ar putea fi următoarea recomandare:

Pentru obținerea unui kilogram de struguri de calitate este necesară o suprafață de 1,5 m2 de frunze. În plantațiile tradiționale cu spalier vertical avem nevoie de doi lăstari la un strugure – aceștia vor asigura hrana necesară pentru formarea bobițelor de calitate.

Normarea inflorescențelor se realizează în funcție și de calitatea polenizării. În majoritatea zonelor de cultivare a viței de vie condițiile din perioada polenizării au fost bune sau chiar foarte bune.

În procesul de definitivare a inflorescențelor mai întâi înlăturăm strugurii slab dezvoltați, iar ulterior ne ghidăm după regula „un strugure la doi lăstari”.

Copileții și frunzele amplasate mai jos de strugurele lăsat se înlătură. Se recomandă și eliminarea frunzei amplasate diametral opuse strugurelui – în primul rând, această frunză are o capacitate de fotosinteză redusă – în medie, o frunză lucrează circa 40 de zile.

După această vârstă, frunzele consumă resurse mai mari în schimbul celor pe care le produc. În plus, la recoltare frunzele sau copileții amplasați mai jos ar putea împiedica recoltarea facilă.

Totodată, creăm condiții mai bune de aerare și iluminare a strugurelui – o măsură în plus pentru prevenirea bolilor. Facilităm accesul tratamentelor la strugure – lucru important în special pentru tratamentele realizate contra făinării.

Tratamente realizate la vița de vie după înflorit

Imediat după înflorit se recomandă realizarea tratamentelor fitosanitare pentru controlul manei și făinării cu preparate sistemice.

Viticultorii care au omis tratamentul cu botriticide înainte de înflorit trebuie să-l realizeze cel puțin acum.

Când bobițele ating dimensiunile unui bob de mazăre se recomandă realizarea tratamentelor cu produse ce conțin cupru, sulf și insecticid – pentru controlul generației a doua de molii.

Detalii despre monitorizarea zborului și realizarea tratamentelor pentru controlul Lobesia botrana la vița de vie pe acest link.

După înflorire și până la intrarea în pârgă în schemele de tratament contra făinării se adaugă produse ce conțin sulf.

Experiențele din câmp arată că norma de consum recomandată de 3 kg/ha de sulf nu este eficientă. În majoritatea cazurilor, includerea a 6-8 kg sulf/ha a demonstrat eficiență.

Fertilizarea viței de vie după înflorit

Totodată, este recomandată fertilizarea foliară cu produse în care prevalează îngrășămintele cu fosfor – element necesar în această perioadă în care are loc formarea primordiilor de inflorescențe (depunerea recoltei pentru anul următor).

Irigarea viței de vie

Imediat după înflorire este recomandată irigarea viței de vie. În această perioadă are loc creșterea vegetativă bruscă, iar o udare cu norma mare va stimula această creștere și va suplini rezerva necesară de apă în sol.

Irigarea se face în funcție de umiditatea solului indicată de senzori la nivelul sistemului radicular.

V-ar putea plăcea și articolul Normarea inflorescenţelor, ciupitul şi polenizarea artificială la vița de vie.

‹ adv ›

Comentează

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Citește și

Cum recolta prea mare de struguri poate compromite calitatea

Actualmente, calitatea producţiei de struguri de masă nu este...
‹ adv ›

SCDVV Iaşi: Starea de sănătate a viței de vie; situația privind regimul termic şi umiditatea accesibilă pe anul 2024

Informare privind starea de sănătate a plantaţiilor viticole şi efectul condiţiilor climatice asupra derulării fenofazelor (dezmugurit, înflorit, creşterea lăstarilor...

Informare S.C-D.V.V. Odobeşti: starea de vegetație a plantațiilor viticole

Informare privind starea de sănătate a plantaţiilor viticole şi efectul condiţiilor climatice asupra derulării fenofazelor (dezmugurit, înflorit, creşterea lăstarilor...
‹ adv ›

Comentarii

Alte articole