15.3 C
București
sâmbătă, 27 aprilie, 2024

-

‹ adv ›
HomepageȘtiri AgricoleReuters: Franţa a descoperit un focar de gripă aviară la o fermă...

Reuters: Franţa a descoperit un focar de gripă aviară la o fermă de raţe care au fost vaccinate

Franţa a descoperit un focar de gripă aviară la o fermă de raţe din regiunea Vendee, a anunţat joi Ministerul francez al Agriculturii, precizând că este primul focar descoperit după ce anul trecut a început vaccinarea preventivă a raţelor împotriva gripei aviare, transmite Reuters.

Prefectura din Vendee (vestul Franţei) a precizat că virusul gripei aviare a fost identificat marţi la o fermă cu 8.700 de raţe din apropiere de comuna Notre Dame de Riez. Autorităţile au precizat că toate raţele de la această fermă fuseseră vaccinate.

În mod normal, gripa aviară începe să se manifeste toamna, virusul fiind transportat de păsările sălbatice migratoare care vin din Asia în Europa. Ţările care descoperă boli animale periculoase precum pesta porcină africană sau gripa aviară înalt patogenă trebuie să avertizeze imediat Organizaţia Mondială pentru Sănătate Animală (OIE) şi să trimită regulat rapoarte de evoluţie.

Pentru a se proteja împotriva gripei aviare, în luna octombrie a anului trecut Franţa a decis să facă obligatorie vaccinarea preventivă în crescătoriile care au peste 250 de raţe. Aceste păsări, crescute pentru foie gras sau pentru carne, au fost vizate în mod special pentru că sunt foarte sensibile la virusul gripei aviare.

Vaccinul nu era destinat să protejeze în totalitate păsările împotriva infectării cu gripă aviară ci să limiteze răspândirea virusului, evitând astfel necesitatea unor sacrificări preventive în masă. În plus, vaccinarea se adaugă măsurilor standard de biosecuritate şi control.

Franţa este primul mare exportator care decide să îşi protejeze efectivele de păsări împotriva gripei aviare, în pofida barierelor comerciale impuse de ţări care se tem că virusul ar putea să se răspândească fără a fi identificat.

Totodată, luna trecută, Franţa a decis să crească nivelul de alertă pentru gripa aviară de la „moderat” la „ridicat”, după descoperirea de noi cazuri, obligând fermierii să îşi ţină păsările închise pentru a opri răspândirea virusului extrem de contagios.

Potrivit Ministerului Agriculturii de la Paris, începând din data de 27 noiembrie şi până în prezent în Franţa au fost descoperite şapte focare de gripă aviară, dintre care cinci la ferme de curcani, unul la o fermă de găini ouătoare şi unul la o fermă de raţe.

‹ adv ›

Comentează

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Citește și

Botoşani: Focar de gripă aviară într-o gospodărie din Băluşeni

Un focar de gripă aviară a fost înregistrat în...
‹ adv ›

Ungaria anunţă descoperirea unui focar de gripă aviară înalt patogenă H5N1

Ungaria a descoperit un focar de gripă aviară înalt patogenă H5N1 la o fermă de fazani din judeţul Jasz-Nagykun-Szolnok,...

Olt: Focar de gripă aviară diagnosticat la o fermă din localitatea Piscani, cu peste 73.500 de capete

Un focar de gripă aviară a fost confirmat în cazul unei ferme de păsări din localitatea Piscani, care are...
‹ adv ›
‹ adv ›

Comentarii

Alte articole