21.6 C
București
joi, 3 octombrie, 2024

-

‹ adv ›
HomepageArticoleDe ce mărul și părul nu formează fructe sau fructifică slab

De ce mărul și părul nu formează fructe sau fructifică slab

Fructificarea pomilor nu este mereu uniformă, iar frecvent, după recolte mari, urmează un an sau chiar doi în care recolta fie e foarte mică, fie lipsește. Fenomenul respectiv poartă denumirea de alternanță de rodire.

În general, fenomenul poate fi întâlnit la toate speciile, dar o frecvență mai înaltă a alternanței de rodire este înregistrată la măr și păr, urmate de speciile sâmburoase cum ar fi prunul, cireșul, vișinul.

La capitolul alternanței de rodire, putem întâlni mai multe forme:

‹ adv ›
  • înflorirea să lipsească primăvara;
  • o înflorire abundentă urmată de avortarea în masă a florilor sau căderea ulterioară a fructelor;
  • înflorire și legare slabă generală a fructelor.

Alternanța de rodire este influențată de un număr de factori, cum ar fi procesele de creștere și dezvoltare, regulatori de creștere ai plantelor, conținutul de carbohidrați și fructificarea.

Alternanța de rodire – de ce este influențată

Când un pom produce o recoltă mare de fructe, cea mai mare parte a energiei pomului este utilizată pentru dezvoltarea fructelor, rămânând puțină energie pentru formarea mugurilor de rod.

alternanta de rodire

Ca rezultat, un pom produce adesea un număr mic de flori și fructe, dacă a avut o recoltă bogată în anul anterior.

În cazul în care încărcătura e optimă, această energie este distribuită pentru procesele cum ar fi creșterea rădăcinii și părții aeriene, formarea recoltei din acest an, apoi depunerea mugurilor de rod pentru anul următor, maturarea țesuturilor pentru perioada rece a anului și formarea rezervei de substanțe pentru următoarea primăvară.

Utilizând energia pentru recolta actuală, celelalte procese beneficiază de mai puțin suport, respectiv, au loc anevoios.

Trebuie să luăm în calcul faptul că anumite soiuri sunt mai mult sau mai puțin susceptibile la alternanța de rodire.

De exemplu, în urma unor experiențe realizate s-au clasificat anumite soiuri în:

  • nesusceptibile: Braeburn, Jerseymac;
  • alternanță medie: Topaz, Granny Smith, Mondial Gala, Pink Lady, Jonagold, Starkrimson Delicious și Clear Red;
  • susceptibile la alternanță: Starkspur Golden Delicious, Fuji, Honeycrisp, Arlet, Redchief Delicious, Golden Delicious;
  • alternanță ridicată: Kașel 37, Golden Reinders și Kașel 41.

În plus, solurile sărace, insuficiența nutrienților, tăierea incorectă, normarea greșită a încărcăturii și îngrijirea necorespunzătoare pot afecta gravitatea alternanței de rodire.

Cum reducem impactul alternanței de rodire:

  • tăieri moderate, pentru a nu provoca creșteri vegetative excesive;
  • utilizarea îngrășămintelor în cantități optime și în perioadele necesare, în special evitarea fertilizărilor excesive cu azot;
  • lucrări de îngrăjire făcute la timp și calitativ;
  • alegeți soiuri care nu au avut în ascendenții lor tendința spre fructificare intermitentă;
  • prevenirea bolilor și combaterea dăunătorilor;
  • rărirea florilor și fructelor poate fi o metodă eficientă de reducere a încărcăturii pomului, astfel încât acesta să-și poată distribui corect resursele.

Să nu uităm că, o rodire slabă a pomilor sau lipsa fructelor ar putea fi și rezultatul acțiunii factorilor cum ar fi temperaturi scă­zute, mai ales în timpul fecundării, îngrijire necorespunzătoare, diferite calamități naturale sau atacul de dăunători și boli.

Caracteristicile soiului și vârsta pomilor

Dacă nu sunt flori pe un măr sau pe un păr la câțiva ani după plantare, este posibil ca acest lucru să se datoreze vârstei pomului. Posibil ca pomii să fie prea tineri, pur și simplu și să nu fi ajuns încă la momentul intrării pe rod.

Portaltoi la fel influențează precocitatea intrării pe rod. Portaltoii obținuți din semințe (generativi) intră mai greu pe rod.

La soiurile târzii, alternanța de rodire, de obicei, este asociată cu faptul că procese importante cum ar fi maturarea recoltei coincid cu perioada în care are loc diferențierea mugurilor de rod pentru anul următor.

Înghețul

Atât pomii tineri, precum și pomii bătrâni sunt mai susceptibili la îngheț. Pomul afectat de îngheț poate părea absolut sănătos imediat ieșit din iarnă, dar nu va putea primi nutrienți în toată amploarea prin țesuturile deteriorate.

Iar fără nutriție, nu va avea suficientă forță pentru a începe înflorirea. Pentru a preveni afectarea de îngheț, alegeți soiuri rezistente, adaptate zonei.

Soi neadaptat

Atunci când alegeți materialul săditor, nu vă concentrați doar pe caracteristicile fructelor și pe randament. Alegeți soiuri care sunt adaptate zonei.

În caz contrar, pomilor pot să nu le placă frigul sau căldura, precipitațiile frecvente sau seceta. În timpul iernii, pomul riscă să înghețe.

În astfel de condiții, pomul își va cheltui toate forțele pentru a supraviețui în loc să înflorească și să fructifice.

Tăierea incorectă

Atât tăierea excesivă, cât și lipsa tăierilor pot face ca un măr sau un păr să ofere recolte mici. În primul caz, în loc să producă muguri de rod, pomul își va depune toate eforturile pentru a crește lăstari noi.

Iar în cel de-al doilea caz, din cauza unei coroane prea dense, ramurile pur și simplu vor duce lipsă de nutrienți, vor începe să se usuce, iar pomii slăbiți nu vor avea suficientă forță pentru a forma recolta.

Nu vor mai fi flori nici pe ramurile orientate în sus, deoarece fructele se formează pe ramuri orizontale.

Prin urmare, faceți tăierile în mod regulat pentru a reduce creșterea verticală în exces sau încercați să îndreptați aceste ramuri spre orizontală.

Fertilizarea necorespunzătoare

Dacă aplicați prea mult azot, pomii acumulează masă verde în detrimentul mugurilor de rod. Mugurii în această situație, dacă vor înmuguri, nu se vor dezvolta mai departe sau vor forma flori slabe.

Dacă pomilor le lipsesc substanțele minerale (în special fosforul și potasiul în a doua jumătate a verii, când se depun mugurii de rod) și dacă solul este sărac, atunci nu ne putem aștepte la multe fructe.

Fertilizarea regulată și echilibrată, atât radiculară, cât și foliară, este soluția. În plus, lipsa sau insuficiența unor microelemente influențează la fel procesele de fructificare.

Deficitul sau excesul de umiditate

Atât umiditatea excesivă, cât și cea insuficientă vor afecta negativ creșterea și dezvoltarea pomilor.

Din cauza udării excesive, precum și a plantării în zone mlăștinoase joase și pe soluri cu ape freatice la adâncime mică, rădăcinile se „sufocă” literalmente din cauza lipsei de oxigen.

În plus, excesul de apă spală substanțele utile din sol, lăsând pomii fără o nutriție completă. Iar lipsa de umiditate va avea un efect negativ nu numai asupra formării mugurilor de rod, ci și asupra iernării.

Udările regulate vă vor ajuta să evitați problema.

Pagubele provocate de boli și dăunători

Un alt motiv a unei recolte mici este bolile și dăunătorii ce afectează pomii.

Dacă mugurii cad înainte de a se deschide, este posibil ca dăunătorii să fie cauza. Gărgărița florilor, puricele melifer, larvele de gărgărițe și alte insecte, pot afecta până la 90% din flori.

Dintre boli, florile și ovarele sunt afectate de boli cum ar fi făinarea. Citiți mai multe despre Făinarea la măr – sfaturi pentru control, tratamente.

Atât în cazul bolilor, cât și în cazul dăunătorilor, trebuie să luați rapid măsuri urgente pentru a proteja pomii. Dar este mult mai ușor să se acționeze profilactic și să se evite astfel de riscuri.

‹ adv ›

Comentează

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Citește și

Kaki sau curmal japonez – cum se cultivă și îngrijește

Kaki este fructul unor arbori din familia Ebenaceae, genul...
‹ adv ›

VIDEO. Tăieri la cireș – sfaturi și particularități

Atunci când vorbim despre tăieri la cireș, trebuie să cunoaștem particularitățile generale ale speciei. În primii 2-3 ani după...

Păduchele din San Jose – dăunător important la pomi

Păduchele din San Jose Quadraspidiotus perniciosus este un dăunător major în aproape toate regiunile pomicole. A fost introdus în...
‹ adv ›

Comentarii

Alte articole