6.1 C
București
miercuri, 11 decembrie, 2024

-

‹ adv ›
HomepageArticoleFertilizarea livezilor de prun – perioade, norme

Fertilizarea livezilor de prun – perioade, norme

Urmăreşte canalul Agrobiznes pe WhatsApp

La realizarea fertilizărilor în plantațiile de prun trebuie să luăm în calcul particularitățile soiului, vârsta plantației, portaltoiul, producția așteptată și tehnologia de cultură.

În perioada de tinerețe, pomii trebuie sa găsească în sol toate elementele necesare nutriției, în special azot, deoarece ajută la creșterea rapidă a parții aeriene.

În perioada de maturitate, necesarul de îngrășăminte se accentuează, deoarece apare necesitatea de a forma fructele.

‹ adv ›

Fertilizarea cu azot în livezile de prun

În perioada de creștere (de la plantat până la intrarea pe rod) pomii absorb din sol mai mult azot, care în condițiile aaigurării cu fosfor, potasiu și calciu, determină intrarea timpurie pe rod.

În cazul în care lungimea ramurilor anuale este mai mică de 30-40 cm, se administrează 60 kg/ha de azot (N) sau, în funcție de vârsta pomilor, doza este următoarea:

  • anul 1 de vegetație 60 g/pom;
  • anul 2 de vegetație 100 g/pom;
  • anul 3 de vegetație 150 g/pom;
  • anul 4 de vegetație 200 g/pom.

Pentru o eficiență maximă, îngrășămintele cu azot se aplică în faza dezmuguritului, deoarece cu 10-15 zile după dezmugurit este primul moment critic al nutriției cu azot (N) și favorizează diferențierea lăstarilor de rozete.

A doua administrare a azotului trebuie de efectuat în fenofaza încetinirii creșterii lăstarilor când are loc și începutul diferențierii mugurilor de rod.

Aplicarea îngrășămintelor minerale se face în benzi paralele cu rândurile, sau în jurul trunchiului pe proiecție a coroanei, mai ales pe terenurile în pantă.

Citește despre – Viespea neagră a prunului – motivul căderii fructelor.

Fertilizarea cu fosfor și potasiu în livezile de prun

Dacă pomii cresc slab din cauza că nu s-a efectuat fertilizarea înainte de plantarea lor, atunci, în funcție de nivelul de asigurare a solului cu forme accesibile de fosfor și potasiu, se introduc 30-45 kg P2O5, 90-120 kg K2O.

Perioada optimă de introducere a acestora este toamna, o dată la trei ani, când se efectuează arătura.

În perioada de fructificare, consumul total de elemente nutritive crește considerabil, pomii solicitând mai mult fosfor și potasiu.

Actualmente, una din cele mai eficiente metode de determinare a dozelor de îngrășăminte (D) în perioada de fructificare, pentru plantațiile pomicole de prun, se consideră calcularea lor după următoarea formulă:

D = R ∙ Ctf ∙ Ks ∙ Kr – F ∙ Kî (Kg/ha), unde:

  • R – recolta planificată, t/ha;
  • Ctf – consumul elementelor respective pe tona de fructe (N-4,1 kg/1t de fructe, P2O5-1,1 kg/1 t de fructe, K2O – 5,5 kg/1 t de fructe);
  • Ks – coeficientul de corecție la conținutul elementului respectiv în sol (date în următorul tabel;
  • Kr – coeficientul de reutilizare a elementului (N,P,K) din frunze și fructe căzute și încorporate în sol (0,5 – la ogor cu îngrășăminte verzi, 0,6 – ogor negru);
  • F – cantitatea elementului nutritiv, introdusă cu îngrășămintele organice și/sau minerale în ultimii 1-3 ani;
  • Kî – coeficientul de utilizare a elementului nutritiv din îngrășămintele introduse în anii precedenți (0,2-0,15 – cu un an în urmă, 0,15-0,10 – cu doi ani în urmă, 0,10-0,05 – cu trei ani în urmă).

Valorile coeficientului de corecție (Ks) a dozelor de îngrășăminte, în funcție de aprovizionarea solului cu elemente nutritive

Dozele de îngrășăminte cu azot, stabilite pentru recolta planificată până la 15 t/ha, 2/3 din doza calculată se administrează primăvara devreme, iar 1/3 la începutul creșterii intensive a lăstarilor.

În livezile cu recolta planificată de 15-25 t/ha, 1/2 primăvara devreme, 1/3 la începutul creșterii intensive a lăstarilor și 1/5 la începutul lunii iulie pentru stimularea diferențierii mugurilor floriferi.

Pe intervalele dintre rânduri, ocupate cu ierburi pentru îngrășăminte verzi sau înierbate, se introduc suplimentar îngrășăminte cu azot (N) în doze de 30-45 kg/ha.

Îngrășămintele cu fosfor și potasiu în livezile cu înierbarea intervalelor dintre rânduri se introduc toamna, la periferia proiecției coroanei la adâncimea de circa 20 cm, care în fiecare an se deplasează spre interior sau exterior cu 20 cm, formându-se o fâșie de fertilizare.

Aplicarea îngrășămintelor prin fertigare la prun


Fertirigarea constă în dizolvarea din timp a îngrășămintelor solubile cu azot, fosfor, potasiu etc. și administrarea lor fracționată o dată cu apa de irigare prin picurare sau microaspersiune.

În livezile de prun este recomandat următoarele epoci de irigare:

  • înaintea înfloritului;
  • în faza de întărire a endocarpului (sâmburelui);
  • cu 2-3 săptămâni până la coacerea fructelor (remarcă – pentru fructele destinate industrializării nu se recomandă această irigare);
  • după recoltarea fructelor.

Cantitatea de apă pentru fiecare epocă de irigare este de 300-400 m3/ha în livezile tinere și 450-500 m3/ha în cele pe rod.

Bibliografie: Producerea prunelor, Autori: Popa Sergiu, Cumpanici Andrei, Braghiș Alexandra, Zbancă Andrei, Rîbințev Ion.

Urmăreşte canalul Agrobiznes pe WhatsApp
‹ adv ›

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Citește și

Pătarea roșie a frunzelor de prun (Polystigma rubrum)

Pătarea roșie a frunzelor de sâmburoase este o boală...
‹ adv ›

Viermele prunelor – biologie, monitorizare și combatere

Viermele prunelor (Cydia funebrana) este considerat printre cei mai periculoşi dăunători ai prunului, frecvenţa fructelor atacate ajungând până la...

Hurlupii la prun (Taphrina pruni) – cauze, tratament

Hurlupii prunului (Taphrina pruni) este o boală cunoscută de mai mult timp, aproape în toate ţările, atât la speciile...
‹ adv ›

Comentarii

Alte articole