Urmăreşte canalul Agrobiznes pe WhatsApp
Autorităţile de la Kiev au avertizat marţi că ar putea demara o procedură de arbitraj internaţional ca răspuns la restricţiile impuse exporturilor sale de cereale, după ce Polonia a anunţat că va continua să blocheze importurile de cereale din Ucraina, chiar dacă Bruxelles-ul va ridica interdicţiile introduse anterior, transmite Reuters.
Restricţiile impuse de Uniunea Europeană în luna mai au permis Poloniei, Bulgariei, Ungariei, României şi Slovaciei să blocheze vânzarea pe pieţele lor interne a grâului, porumbului, rapiţei şi seminţelor de floarea soarelui provenite din Ucraina, însă au permis tranzitul acestor produse pentru a fi exportate în alte ţări.
Aceste restricţii, destinate să reducă excesul de aprovizionare cu cereale, ar urma să expire vineri. Autorităţile poloneze, ţară unde în luna octombrie ar urma să aibă loc alegeri parlamentare, susţin că cerealele ucrainene ieftine fac neprofitabilă producţia locală, şi marţi au anunţat că nu vor ridica interdicţia chiar dacă UE va decide să nu prelungească aranjamentul dincolo de săptămâna aceasta.
Cele cinici state membre UE din Europa de Est, printre care se numără şi România, ar dori ca restricţiile impuse de UE în luna mai să fie prelungite, cel puţin până la finele anului. Guvernul polonez este presat de fermierii să adopte o poziţie fermă, având în vedere alegerile de luna viitoare.
Separat, Guvernul polonez a informat şi el că „în eventualitatea în care Comisia Europeană nu va prelungi restricţiile care vizează importurile de cereale din Ucraina dincolo de 15 septembrie, Polonia va introduce un astfel de embargou la nivel intern”.
Continuarea exporturilor de cereale este importantă pentru Ucraina, în special după ce în luna iulie Rusia s-a retras dintr-un acord internaţional care permitea Ucrainei să exporte cereale via porturile sale de la Marea Neagră.
Guvernul de la Kiev estimează că în sezonul agricol 2023/2024, care a început la 1 iulie, Ucraina va putea exporta o cantitate de aproximativ 50 de milioane de tone de produse agricole.
Înainte de invazia rusească, ţările din Europa de Est nu se numărau printre principalii importatori de cereale ucrainene, însă datele vamale arată că exporturile de cereale şi oleaginoase ucrainene în Polonia şi România au crescut semnificativ anul trecut.