12.8 C
București
marți, 8 octombrie, 2024

-

‹ adv ›
HomepageȘtiri AgricoleMADR: Nu există niciun risc de pierdere a banilor europeni alocați agriculturii și...

MADR: Nu există niciun risc de pierdere a banilor europeni alocați agriculturii și dezvoltării rurale

Având în vedere informațiile false lansate în spațiul public de către membrii unui partid politic, MADR face următoarele precizări:

România are în derulare în prezent proiecte de investiții în agricultura românească astfel încât fondurile disponibile prin Programului Național de Dezvoltare Rurală (PNDR) 2014-2022 să fie atrase în totalitate.

În niciun caz nu poate fi vorba despre o dezangajare a fondurilor europene destinate agriculturii și dezvoltării rurale, ținând cont de faptul că termenul limită de cheltuire a banilor este decembrie 2025!

‹ adv ›

Scopul scrisorii transmise de către DG AGRI României vizează exclusiv o atenționare procedurală cu privire la necesitatea accelerării și finalizării implementării proiectelor contractate în timp util, până la finalul anului 2025.

Scrisorile transmise de către CE statelor membre fac parte dintr-o procedură de lucru agreată la nivelul UE.

Respectiva scrisoare semnalează autorităților române o potențială dezangajare a fondurilor alocate României pentru întreaga perioadă de programare din Fondul European Agricol pentru Dezvoltare Rurală (FEADR). Astfel de scrisori sunt transmise periodic direcțiilor specifice din statele membre.

Facem precizarea că alocarea financiară din Fondul European Agricol pentru Dezvoltare Rurală (FEADR) acordată pentru implementarea Programului Național de Dezvoltare Rurală (PNDR) în perioada 2014-2022 este de 10.968.146.956 euro, la aceasta adăugându-se contribuția națională, de la bugetul de stat, în valoare de 1.733.650.612 euro, bugetul total PNDR 2014-2020 fiind de 12.701.797.568 euro.

Până în prezent, valoarea plăților efectuate din FEADR către beneficiarii tuturor măsurilor este  9.520,39 mil. euro (grad de absorbție  86,80%), sumă la care dacă sunt adăugați și cei 325,12 mil. euro pe care România i-a primit în anul 2015, respectiv 2016, din bugetul FEADR cu titlul de pre-finanțare în vederea asigurării bugetului necesar demarării și derulării Programului, conduce la un grad de absorbție FEADR de 89,76% (plăți efectuate și prefinanțarea FEADR).

Legat de afirmațiile celor care ar trebui să susțină la Bruxelles interesele fermierilor români, ministrul Florin BARBU a declarat:

„Este de neacceptat ca în spațiul public să fie aruncate informații false de natură să afecteze modul în care își desfășoară activitatea fermierii noștri, care și așa sunt greu încercați în acest an cu provocări multiple.

Repetenții administrației publice din România ar trebui să înțeleagă că aproximativ 42 de milioane euro aferente proiectelor de irigații aflate încă în implementare din alocarea totală de 440 milioane euro sunt încă neplătiți, iar o posibilă dezangajare a unei sume de 500 milioane euro, mai mare decât cea alocată, este imposibilă”!

În ceea ce privește finanțarea sectorului irigațiilor prin PNDR, menționăm faptul că sub-măsura 4.3 „Investiții pentru dezvoltarea, modernizarea sau adaptarea infrastructurii agricole și silvice” – componenta infrastructura de irigații, a beneficiat de o alocare pentru întreaga perioadă de programare de aprox. 440 mil. euro.

În cadrul acestei sub-măsuri au fost selectate 447 proiecte în valoare de 440,57 mil. euro, fiind contractate 425 proiecte în valoare de 440,28 mil. euro.

Până în prezent, 297 proiecte au fost finalizate cu o valoare totală de 297,62 mil. euro, ceea ce reprezintă un procent de 67,60% din proiectele contractate.

Menționăm că, ultima sesiune de apel de proiecte aferente infrastructurii de irigații a avut loc în anul 2020, cu o valoare de 43 mil. euro, contractele fiind încheiate în anul 2021, iar proiectele sunt  încă în implementare.

În ceea ce privește restul de 128 proiecte cu o valoare totală de 142,66 mil. euro, acestea se află încă în perioada de implementare, termenul final pentru finalizare și decontare a tuturor cheltuielilor fiind 31.12.2025.

Aferente acestor proiecte au fost efectuate plăți de cca. 100 mil. euro (70% plăți efectuate din valoarea contractelor).

Având în vedere aceste date, contrar celor indicate în materialele vehiculate în mass-media, considerăm că nu există niciun risc pentru dezangajarea unor sume importante aferente acestei sub-măsuri.

MADR acordă o atenție deosebită acestui sector important pentru agricultură, motiv pentru care inclusiv la nivelul Planului Strategic PAC 2023-2027, au fost  prevăzute 2 intervenții care vizează infrastructura de irigații, ce vor fi aplicate la nivel național (DR-25 și DR-26).

Pentru aceste intervenții au fost deja lansate și încheiate sesiunile de depunere proiecte, în cadrul cărora a fost observat un interes crescut din partea fermierilor.

Trebuie precizat că, la nivelul ministerului Agriculturii, au fost luate măsuri chiar înainte de  primirea scrisorii tehnice din partea Comisiei Europene, mai exact, în data de 25 iunie a.c  s-a lansat o nouă sesiune de depunere proiecte, prin care s-au pus la dispoziția fermierilor bani europeni pentru achiziții simple de utilaje agricole.

Prin pachetul 4.1.1 din cadrul sub-măsurii 4.1 „Investiții în exploatații agricole” aferent acestei sesiuni, au fost puse la dispoziție fonduri nerambursabile în valoare totală de 310.515.188 euro provenite din economii și rezilieri, inclusiv supracontractare, pentru proiecte de achiziții simple de utilaje agricole pentru culturi de câmp, culturi furajere destinate hranei animalelor și plante tehnice, precum și sfeclă de zahăr sau sectorul horticultură.

Un alt aspect important care trebuie avut în vedere când se discută de un potențial risc de dezangajare a fondurilor pentru PNDR este legat de perioada de tranziție și de fondurile alocate României pentru anii 2021 și 2022 care au întregit alocarea PNDR 2014-2020.

Astfel, pentru o alocare de aproximativ 2 miliarde de euro au fost semnate contracte de finanțare începând cu anul 2022.

O parte importantă din aceste contracte reprezintă proiecte complexe (care implică construcții-montaj), a căror durată de execuție este de 3 ani, fiind încă în perioada de implementare.

Subliniem încă o dată faptul că, în momentul de față, nu există fonduri disponibile neangajate în proiecte, termenul final pentru finalizare și decontare a tuturor cheltuielilor fiind 31.12.2025.

MADR, prin instituția responsabilă cu implementarea PNDR și PS, respectiv AFIR, depune toate eforturile necesare pentru buna finalizare a proiectelor contractate, asigurând un contact permanent cu beneficiarii finanțării în vederea bunei implementări a proiectelor și implicit atingerea dezideratului de a realiza o absorbție de 100% a fondurilor europene nerambursabile aflate la dispoziția României atât pentru perioada de programare 2014-2022, cât și pentru perioada 2023-2027.

‹ adv ›

Comentează

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Citește și

‹ adv ›

Ministrul Agriculturii: Încep plăţile pentru tranşa a doua a Programului Tomata

Fermierii înscrişi în Programul Tomata vor primi în conturi în zilele următoare a doua tranşă de 1.500 euro, a...

Festivalul Vinului Moldovei la București – eveniment de excepție pentru iubitorii de vin

În weekendul 12-13 octombrie, Bucureștiul va deveni epicentrul artei vinului, într-un eveniment care promite să răsfețe simțurile și să...
‹ adv ›

Comentarii

Alte articole