Actinobaciloza sau „Limba de lemn” este o boală infecțioasă sporadico-enzootică, ce afectează diverse specii de animale, mai frecvent taurinele și ovinele. Aceasta se caracterizează prin procese proliferative (înmulțirea celulelor) și supurative (formare de puroi) în diferite țesuturi și organe, mai ales țesuturile moi.
Actinobaciloza afectează mai multe specii de animale, fiind însă mai frecvent întâlnită la taurine și ovine, mai rar la cal, porc, câine etc. Boala apare obișnuit sporadic, uneori enzootic, la taurine, putând afecta chiar 20-40% din animalele unui adăpost din cauza
condițiilor deficitare de igienă.
La ovine, poate fi înregistrată o frecvență înaltă a îmbolnăvirilor în perioada pășunatului. Actinobaciloza este o boală de autoinfecție, germenul face parte din flora normală a cavității bucale, dar furajele și apa recent contaminate cu salivă, pot constitui surse importante de infecție.
Contaminarea se face prin microleziuni ale mucoasei bucale sau ale pielii, provocate de diverși factori. În localizarea pulmonară, infecția are loc prin aer. Boala apare în tot timpul anului, cu o incidență mai mare primăvara și se menține în efectiv mai multe luni.
Actinobaciloza este cauzată de mai multe specii de cocobacili gram-negativi din genul Actinobacillus. Semnele clinice variază, în funcție de bacteriile specifice și de specia de animale pe care o infectează.
Diagnosticul poate fi confirmat prin culturi de PCR sau ELISA a probelor de țesut pentru a identifica bacteriile. Antibioticele sunt tratamentul obișnuit la porci și cai. Iodura de sodiu este folosită la rumegătoare, deși antibioticele sau intervențiile chirurgicale pot fi necesare în cazuri severe.
La bovine, boala evoluează cronic și este mai frecvent constatată în limbă, nodurile
limfatice, piele și țesutul conjunctiv subcutanat, glanda mamară, dar și în pereții
laringelui, prestomacelor și pulmon.
Pe limbă, inițial, se pot observa la suprafața ei ulcerații neregulate, bine delimitate, cenușii-gălbui, de mărimea unui bob de linte până la alună, apoi apar noduli în submucoasă ce se pot deschide sub formă de ulcere, sau în musculatură, determinând atrofia fibrelor musculare.
Ulcerele au marginile rotunde sau zimțate și baza cenușie, ușor granulată și au tendința de înmulțire dând naștere unor vegetațiuni galben-cenușii sau brune-cenușii. În cazurile mai vechi, se produce inflamația difuză a limbii, cunoscută sub numele de „limbă de lemn” (Wooden tongue) caracterizată prin mărirea în volum, întărirea și reducerea mobilității limbii.
Îmbucarea furajelor, masticația și înghițirea sunt îngreunate sau imposibil de efectuat, limba ocupă în totalitate jgheabul lingual, uneori depășește arcada incisivă, iar animalul prezintă salivație permanentă, slăbește, devine foarte slab, deshitratat și poate muri de slăbire progresivă a organismului.
Localizarea limfonodulară. Sunt afectate mai ales limfonodurile submaxilare, retrofaringiene și parotidiene, care se măresc în volum, devin sensibile și treptat se transformă într-o colecție purulentă.
Intervenția lui Actinomyces pyogenes are ca urmare fluidificarea accentuată a focarelor și deschiderea lor la exterior prin fistulizare. Puroiul este de culoare galbenă, uneori ușor verzuie, cremos și în general omogen.
Localizarea cutanată (pe piele) afectează dermul și țesutul conjunctiv subcutanat și se exprimă prin formarea de plăci neregulate sau de noduli bine delimitați, izolați sau confluenți, la nivelul cărora pielea se necrozează și apar ulcerații.
Cicatrizarea se face lent, iar plaga prezintă frecvent vegetații funguoase. În cazul afectării pielii buzelor, acestea își pierd elasticitatea, se îndurează și îngroașă, iar mobilitatea scade.
Localizarea mamară, de obicei primară, se caracterizează prin apariția unor noduli de diferite dimensiuni ce deformează zona afectată, care se pot ulcera sau fistuliza (cei profunzi).
Localizarea în organele interne (prezența de noduli în pereții prestomacelor, în căile respiratorii, pulmon, ficat, seroase etc.) induce tulburări respiratorii, digestive etc.
La ovine, boala evoluează subacut sau cronic și constă în formarea unuia sau a mai multor noduli de dimensiuni variabile, mai frecvent în tegumentul intermandibular, fețele laterale ale capului, regiunilor cervicale, dar și la nivelul mucoasei bucale, nazale, la nivelul seroaselor, în pulmon, ficat, splină, limfonodurile submandibulare și parotidiene, antrenând tulburări în funcție de localizare.
Ocazional, A.lignieresii este asociat cu mastite. Infecțiile cu Actinobacillus seminis produc sterilitate la berbeci, mai rar epididimită, periorhită și orhită.
La alte specii, boala este mult mai rară, iar procesul se poate localiza în limbă (la
suine și câini), pulmonar, epidural (la cabaline), uneori în nodurile limfatice și glanda
mamară (la suine).
Actinobacillus suis poate cauza, la purceii în vârstă de 1-6 săptămâni, septicemie
mortală, endocardite și artrite, iar la animalele adulte leziuni cutanate și pneumonie.
Diagnosticul și tratamentul se face de către medicul veterinar. Se stabilește pe baza datelor epizootologice, morfoclinice și bacteriologice (izolarea și identificarea agentului etiologic). Examenul între lamă și lamelă a granulelor de puroi evidențiază rozetele caracteristice, formțiunile radiale sunt aceeași lungime și prin colorarea Gram se evidențiază germeni cocoizi, Gram negativi.
Diagnosticul diferențial se face față de:
- actinomicoză – afectează îndeosebi țesuturile dure, limfonodurile nu sunt prinse și nu se evidențiază celule gigante, iar examenul bacteriologic este edificator; Vezi mai multe despre Actinomicoza la bovine, porcine și alte animale – simptome, prevenire.
- tuberculoză (localizarea pulmonară și la nivelul seroaselor) – examenele de laborator și alergic sunt concludente;
- limfadenita cazeoasă a oilor – nodulii au un conținut cazeos și sunt afectate mai multe limfonoduluri.
Prognosticul. Este favorabil sau rezervat, în funcție de locul leziunilor.
Tratamentul. Se face deschiderea și drenarea puroiului și la înlăturarea capsulei și a țesutului fibros prin chiuretare. Local se folosesc antiseptice și rezolutive (tinctură de iod sau substanțe antiinfecțioase (tetraciclină, streptomicină, eritromicină, sulfonamide), sub formă de pulbere sau unguente.
Pe cale generală, la bovine, se aplică iodură de potasiu, per os, 6-10 g/zi, timp de 7-10 zile, iodură de sodiu, soluție 10 %, i.v., 1 g/12 kg, o singură dată sau antibiotice și sulfamide timp de 4-5 zile.
Uneori, după utilizarea iodurii de sodiu se pot produce avorturi. După o pauză de 10-14
zile tratamentul se reia și în funcție de rezultate se poate aplica și al treilea tratament.
Dacă apar fenomene incipiente ale iodismului, tratamentul se întrerupe. La ovine se
administrează iodură de sodiu, soluție 10% (20-25 ml), o singură dată, putându-se
repeta după o săptămână, dacă aceasta se impune.
Profilaxie și combatere. Profilaxia are în vedere măsurile generale ca și în cazul
actinomicozei. Animalele bolnave se izolează și se tratează și se recurge la dezinfecție.
Vezi și Leucoza bovină – simptome, riscuri, prevenire.
Bibliografie selectivă: Constantin Vasiu, Nicolae Starciuc. „Boli infecțioase ale
animalelor agricole”, Partea I – Bacterioze, 2012.
