27.1 C
București
sâmbătă, 1 august, 2026
IT
MD

-

‹ adv ›
HomepageȘtiri AgricoleCod galben de ploi şi vânt puternic până miercuri după-amiaza

Cod galben de ploi şi vânt puternic până miercuri după-amiaza

Administraţia Naţională de Meteorologie a emis o atenţionare Cod galben de ploi însemnate cantitativ şi intensificări ale vântului în Dobrogea şi sud-estul Munteniei, care va intra în vigoare marţi dimineaţa şi va fi valabilă până miercuri după-amiaza.

Potrivit meteorologilor, în intervalul 11 aprilie, ora 6:00 – 12 aprilie, ora 15:00, în zonele menţionate, respectiv în judeţele Constanţa şi Tulcea, în totalitate, iar parţial în Călăraşi şi Ialomiţa, vor fi ploi ce vor avea şi caracter de aversă şi, mai ales prin acumulare, cantităţile de apă vor depăşi 25 – 30 litri/mp şi izolat 40 litri/mp.

‹ adv ›

Pe parcursul zilei de marţi (11 aprilie), vântul va avea intensificări cu viteze de 55 – 70 km/h.

Marţi, intensificări temporare ale vântului vor fi şi în sudul Moldovei şi local în Muntenia, cu rafale în general de 45 – 55 km/h, iar la altitudini de peste 1.700 de metri în Carpaţii Meridionali şi de Curbură vor fi viteze de 70 – 80 km/h.

În Bucureşti, în perioada menţionată, cerul va prezenta înnorări şi trecător vor fi ploi ce vor avea şi caracter de aversă. Vântul va sufla slab şi moderat. Temperatura maximă se va situa în jurul valorii de 16 grade, iar cea minimă va fi de 5 – 7 grade Celsius.

‹ adv ›

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

🗓️ Calendarul evenimentelor agricole
Powered by Agrobiznes Trimite un eveniment

Citește și

Cod portocaliu și galben de caniculă în România, cu maxime de 38°C

Administraţia Naţională de Meteorologie a emis o avertizare Cod...
‹ adv ›

ANM anunță un nou val de caniculă: temperaturile vor urca până la 39 grade C

Un val de căldură se va extinde şi intensifica treptat în România dinspre regiunile vestice, din 30 iulie, iar...

Cod galben de vreme instabilă şi vânt puternic în mai multe zone, până marţi seara

Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis, luni, noi atenţionări Cod galben de vreme instabilă şi intensificări ale vântului,...
‹ adv ›

Comentarii

Alte articole