16.3 C
București
joi, 10 octombrie, 2024

-

‹ adv ›
HomepageArticoleDe ce cartofii au goluri în interior - cauze, prevenire

De ce cartofii au goluri în interior – cauze, prevenire

Tuberculii de cartof, în ciuda unui exterior aparent sănătos, pot avea unele „probleme” în interior, iar una dintre acestea ar fi formarea golurilor. Păstrarea a astfel de cartofi este anevoioasă, de obicei, de scurtă durată.

Cauzele formării golurilor în interiorul tuberculilor de cartofi pot fi variate, de obicei generate de o tehnologie de creștere defectuoasă aplicată, ce duce la dezvoltarea inegală a țesuturilor în special la soiurile cu creștere rapidă și maturare timpurie.

Principalele motive ale formării golurilor sunt:

‹ adv ›
  • umiditatea neregulată a solului
  • fertilizarea incorectă: exces de azot în sol, insuficiența de potasiu
  • distanță mare între rânduri
  • recoltarea prea târzie.

Deseori, golurile în interiorul tuberculilor se formează în condiții de temperaturi înalte în timpul verii, când uscarea solului alternează cu umiditatea excesivă. În același timp, nutrienții sunt asimilați neuniform de către cartof, procesele metabolice sunt perturbate, țesuturile exterioare ale tuberculilor încep să crească rapid, în timp ce cele interioare nu dovedesc să se dezvolte atât de intens, se rup și mor parțial.

Pe măsură ce tuberculii cresc, cavitățile se extind și cicatrizează, dobândind o nuanță maronie. La cartofii de formă rotundă, golurile sunt de obicei sferice sau cruciforme; la tuberculii alungiți, puteți vedea găuri ovale.

Este de remarcat faptul, că există soiuri predispuse la formarea golurilor. În același timp, numai tuberculii mari sunt goi, din cauzele menționate anterior, iar cartofii mai mici nu.

Prin urmare, atunci când planificați plantarea cartofilor, merită să acordați o atenție deosebită alegerii soiului, pregătirii locului de plantare și să respectați cu strictețe tehnologia.

Cartofii cu goluri în interior pot fi consumați selectând porțiunile fără probleme, iar cei cu semne de putregai nu pot fi consumați, deoarece de îndată ce începe descompunerea țesuturilor, micotoxinele pătrund în tubercul.

Dacă putrezirea cartofilor a început, toate stocurile ar trebui revizuite cu atenție: îndepărtați tuberculii stricați.

Detalii despre bolile la cartof, inclusiv cele ce pot provoca deprecierea tuberculilor pe acest link.

Cum să prevenim formarea găurilor în cartofi

Pentru prevenirea apariției golurilor în interiorul cartofilor, chiar înainte de plantare, ar trebui să planificăm totul corect.

În primul rând, ar trebui să selectăm soiul potrivit, să analizăm caracteristicile acestuia, adică să nu mai cultivăm soiurile ale căror tuberculi sunt predispuși la formarea golurilor.

 Apoi, trebuie să fertilizăm cu atenție parcelele: aplicăm îngrășăminte organice (compost, biohumus), precum și cenușă de lemn (pe suprafețe mici) sau îngrășăminte complexe cu microelemente și un conținut ridicat de fosfor și potasiu, în funcție de analiza solului.

Îngrășămintele organice nu numai că furnizează cartofilor nutrienții necesari, dar mențin și biodiversitatea stratului fertil, îmbunătățesc structura solului și fertilitatea solului, dar și capacitatea solului de menținere a umidității.

Chiar și îngrășămintele minerale sunt importante de aplicat pe terenul „viu”, bogat în materie organică.

Detalii despre fertilizarea cartofului găsiți pe acest link.

Alegerea distanței potrivite de plantare. Distanța dintre rânduri depinde de metoda de plantare și de tipul de sol, iar dintre plante pe rând de mărimea tuberculilor utilizați în calitate de material săditor.

Dacă planificați să semănați cartofi pentru plantarea ulterioară, tuberculii trebuie să aibă diametrul de 28-35 mm, iar între plante pe rând distanța trebuie să fie de 22-25 cm. 

Pe parcelele înguste înălțate, cu pământ ușor, cu mulcire ulterioară, se poate opta pentru o distanță între rânduri de 50-60 cm.

Dacă solul este argilos sau argilo-nisipos, amplasat într-o vale, atunci este indicat să plantăm cartofi pe biloane înalte pentru a evita stagnarea umidității în timpul ploilor. În același timp, distanța dintre biloane ar trebui să fie de aproximativ 70 cm – cu o plantare mai densă, va fi incomod să îndepliniți lucrările necesare.

Mai multe sfaturi la plantarea cartofilor găsiți aici.

Pe vreme caldă, nu uitați să udați cartofii, împiedicând uscarea solului. Prezența umidității este deosebit de importantă în timpul formării intensive a tuberculilor, adică din momentul butonizării până la sfârșitul creșterii vrejurilor.

Dacă veți realiza udările la timp, plantele nu vor intra în faza critică și se vor dezvolta normal. Pe suprafețe mari umiditatea se monitorizează cu ajutorul tensiometrului.

Pe cele mici, necesitatea de udare poate fi determinată simplu, săpând la adâncimea de 10-15 cm cu un hârleț. Dacă solul este uscat, udările deja trebuiau realizate, iar dacă solul arată umed, udările trebuie preconizate pentru următoarele zile. 

Dacă parcela nu este mulcită, atunci solul trebuie afânat și plantele mușuroite periodic. Acest lucru va crea un regim optim de aer, va reține umiditatea și nutrienții în sol. Ca urmare, sistemul radicular al cartofului va deveni mai ramificat, iar tuberculii vor primi o nutriție bună.

Pe suprafețe mici, mulcirea cartofului vă va oferi multiple avantaje și ar fi bine să nu neglijați această oportunitate. Lucrarea se poate face cu fân, paie, mraniță, turbă, rumeguș.

Pe suprafețe mari este avantajoasă mulcirea cu materiale sintetice – o peliculă închisă la culoare sau agrofibră. Ambele tehnologii de mulcire au propriile caracteristici, avantaje și dezavantaje.

De îndată ce vrejurile încep să se îngălbenească și să se usuce, cosiți-le și nu întârziați recoltarea, mai ales dacă se așteaptă vreme ploioasă.

Când depozitați cartofii, sortați-i cu grijă: separați cei mai mari tuberculi de soiuri predispuse la goluri și consumați-i mai întâi. Iarna, sortați periodic cartofii, deoarece unele boli nu apar imediat pe tuberculi, ci numai în timpul depozitării.

La același subiect, v-ar putea plăcea și articolul Cum se păstrează cartofii: sfaturi pentru depozite și pivnițe.

‹ adv ›

Comentează

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Citește și

Păstrarea cartofilor în depozite și condiții de casă

După recoltarea cartofilor, un rol important în menținerea calității...
‹ adv ›

Păstrarea cepei în depozite și condiții de casă

Tehnologia de depozitare a cepei pentru o păstrare de durată implică mai multe etape de pregătire: mai întâi, ceapa...

5 specii de plante semănate pentru a dezinfecta solul

Diferite specii de plante sunt cultivate în calitate de îngrășăminte verzi pentru a îmbunătăți structura solului, a-l îmbogăți cu...
‹ adv ›

Comentarii

Alte articole