16.6 C
București
duminică, 24 martie, 2024

-

‹ adv ›
HomepageArticolePlantarea și îngrijirea cartofului ecologic - tehnologie

Plantarea și îngrijirea cartofului ecologic – tehnologie

Cartoful prezintă o deosebită importanţă în alimentaţia oamenilor, furajarea animalelor şi în industria alimentară. Pentru consumul alimentar în stare proaspătă, sunt mai valoroase soiurile care conţin mai puţin amidon (12,5 – 17%) şi au un conţinut ridicat în proteine.

Cartoful lasă terenul curat de buruieni, valorifică rentabil îngrășămintele organice şi apa de irigaţii, este o plantă premergătoare deosebit de valoroasă pentru majoritatea culturilor.

Ciclul de vegetaţie cuprinde trei etape:

  • repausul germinativ;
  • creşterea lăstarilor;
  • creşterea plantelor şi tuberizarea.

Dintre plantele de cultură, cartoful se numără printre cele mai pretenţioase în privinţa satisfacerii cerinţelor sale biologice faţă de condiţiile de climă şi sol. Cartoful este considerat o plantă a climatului temperat. Necesarul de căldură variază pe parcursul vegetaţiei şi anume:

  • pentru germinarea tuberculilor 7ºC, pentru răsărire 12 – 15ºC;
  • pentru creşterea tulpinilor 19 – 21ºC, maxim 42ºC;
  • pentru formarea tuberculilor 16 – 18ºC, maxim 29ºC.

Temperaturile negative care afectează planta sunt de –0,5ºC pentru frunze, – 0,8 ºC pentru colţi, -1ºC pentru tuberculi, -2 ºC pentru plantele tinere, -3 ºC pentru plantele mature.

Temperaturile prea ridicate sunt dăunătoare plantei, astfel: la 29 ºC creşterea tuberculilor încetează, tulpinile rezistă până la 42 ºC.

Prin irigarea culturii, temperatura solului se reduce cu 8 – 12 ºC, apa fiind un regulator termic care creează condiţii favorabile şi în perioadele mai calde ale anului.

V-ar putea fi util și articolul Irigarea cartofului prin picurare – sfaturi utile.

Cerinţele cartofului faţă de umiditate sunt diferite, în funcţie de faza de vegetaţie a plantei. În perioada de la plantare la răsărire (15 – 30 zile) cartoful este mai puţin pretenţios, folosind rezervele de apă din tubercul, ca şi următoarea fază, de la răsărire la tuberizare (10 – 30 de zile).

Insuficienţa apei în perioada de formare a tuberculilor împiedică procesul sau îl eșalonează, rezultând mai puţini tuberculi, cu vârste diferite, neuniformi ca rezistenţă la fierbere şi păstrare şi diminuarea recoltei. Seceta în perioada de creştere a tulpinilor şi a tuberculilor (25 – 45 zile după tuberizare) micşorează foarte mult producţia.

Excesul de apă provoacă înrăutăţirea condiţiilor necesare activităţii biologice a plantelor. Lipsa oxigenului în cazul excesului de apă opreşte formarea tuberculilor şi stinghereşte creşterea celor formaţi.

Cartoful este o plantă foarte pretenţioasă faţă de sol, deoarece stolonii şi tuberculii sunt tulpini subterane, iar sistemul radicular este slab dezvoltat. Solul trebuie să asigure o bună aerisire a stolonilor şi tuberculilor, să prezinte rezistenţă scăzută la creşterea acestora, indiferent de umiditate.

Producţia de tuberculi scade odată cu creşterea conţinutului de argilă, ideale fiind solurile cu un conţinut de 10 – 12% argilă. Faţă de reacţia solului cartoful nu este prea pretenţios, obţinându-se rezultate bune pe solurile cu pH-ul între 4,5 şi 7,5.

Soiuri recomandate în cultura ecologică

Soiurile cultivate trebuie să răspundă următoarelor cerinţe:

  • rezistenţă ridicată la boli, viroze, bacterioze, micoze, adaptabilitate la condiţiile de mediu;
  • capacitate ridicată de producţie, să nu aparţină OMG – urilor (organisme modificate genetic).

Recomandăm următoarele soiuri de cartof pentru consum. Agata, Minerva, Riviera, Romano, Desiree. Soiurile tardive este recomandat să fie plantate în aceeași perioadă cu soiurile timpurii, pentru a evita atacul gândacului din Colorado.

Tehnologia de cultură

La amplasarea culturii trebuie avute în vedere următoarele: soluri profunde şi fertile cu textură uşoară şi medie, conţinutul de argilă sub 30%, apa freatică sub 1,5 – 2 m adâncime, soluri cu drenaj bun, ferite de inundaţii, exces sau stagnări de apă.

Cartoful în asolament

În cadrul sistemului ecologic de cultivare a cartofului respectarea rotaţiei culturilor reprezintă o verigă tehnologică foarte importantă.

Rotaţia cea mai corespunzătoare este cea de 4 ani. Cerinţele cartofului faţă de culturile premergătoare sunt următoarele:

  • să părăsească terenul cât mai devreme;
  • să lase terenul curat de buruieni, boli şi dăunători;
  • să lase în sol o cantitate cât mai mare de materie organică;
  • să lase solul afânat, mai ales în profunzime.

Rezultatele cele mai bune se obţin după graminee şi leguminoase perene furajere (lucerna), leguminoase anuale, după cereale păioase (grâu, secară, orzoaică, orz), porumb siloz, bostănoase, floarea soarelui.

Dacă culturile de floarea soarelui au fost atacate de putregaiul cenuşiu (Bothrytis cinerea) acestea se evită ca plante premergătoare pentru cartof. Se va evita amplasarea cartofuului pe o solă cultivată cu lucernă dacă aceasta a fost puternic infestată de cuscută deoarece această buruiană parazitează şi cartoful.

Cartoful nu se cultivă după plante din familia Solanaceae, deoarece acestea lasă terenul infestat cu Fusarium sp., care se transmite la cartof prin sol. Cartoful este o excelentă plantă premergătoare pentru majoritatea culturilor.

Fertilizarea cartofului în agricultura ecologică

Consumul de elemente nutritive, pentru o producţie de 1000 kg tuberculi de cartof şi părţile aeriene este de 5,6 kg azot, 1,8 kg fosfor, 7,5 kg potasiu, 3,1 kg calciu şi 1,6 kg magneziu.

Azotul este elementul care acţionează cel mai mult asupra producţiei, prin favorizarea creşterii masei foliare, deci a suprafeţei de fotosinteză şi a tuberculilor. Azotul influenţează conţinutul de proteine din tuberculi. Excesul de azot poate produce resorbţia unor stoloni şi tuberculi, diminuează conţinutul şi dimensiunile grăunciorilor de amidon.

Excesul de azot asociat cu temperaturi mai scăzute, acumulează în tuberculi acid clorogenic, care le imprimă gust neplăcut, cauzează înnegrirea lor la fierbere şi le micşorează rezistenţa la păstrare.

Insuficienţa azotului din sol se manifestă prin încetarea creşterii, îngălbenirea frunzelor, uscarea lor pe margini. La 1 kg azot se obţin între 40 şi 110 kg tuberculi.

Fosforul acţionează asupra creşterii sistemului radicular, mărind posibilitatea de hrănire a plantelor. Totodată grăbeşte coacerea tuberculilor, fapt ce influenţează negativ producţia, deoarece scurtează perioada de vegetaţie.

Trebuie să existe un raport favorabil între fosfor şi azot. Fosforul contribuie la sporirea conţinutului de amidon cu 1-2%. Carenţele de fosfor se manifestă prin încreţirea frunzelor şi arsuri pe frunze. La 1 kg fosfor se obţin între 40 şi 50 kg tuberculi.

Potasiul este consumat de cartof în cantităţi foarte mari, el grăbeşte creşterea tulpinilor şi frunzelor şi deci favorizează fotosinteza. Totodată, accelerează migrarea amidonului sintetizat în frunze spre tuberculi şi contribuie la sinteza substanţelor proteice, în anii secetoşi se observă o prelungire a vegetaţiei şi, deci, o sporire a producţiei de tuberculi.

Lipsa pronunţată a potasiului din sol duce la stagnarea creşterii plantelor, la uscarea frunzelor şi la alte fenomene clorotice. La 1 kg potasiu se obţin între 10 şi 15 kg tuberculi.

Calciul este consumat în cantităţi destul de mari, dar în soluri neutre sau chiar uşor acide se găseşte în cantitate suficientă ca să satisfacă o recoltă bună de tuberculi. În solurile cu aciditate pronunţată (pH sub 5) se simte lipsa calciului care se manifestă prin cloroză şi încreţirea frunzelor, ca şi prin tuberculi mai puţini.

Magneziul este consumat de cartof în cantitate apropiată de cea a fosforului. Lipsa lui se simte mai ales în solurile acide şi se manifestă la plante în acelaşi fel ca şi lipsa calciului.

Fertilizarea cu gunoi de grajd

În agricultura ecologică gunoiul de grajd reprezintă principala sursă de elemente nutritive pentru plante. Prin introducerea îngrăşămintelor organice la fertilizarea cartofului, pe lângă aportul de elemente nutritive se ameliorează însuşirile fizice şi hidrofizice ale solului, activitatea microorganismelor.

Pe solurile grele cu tendinţă de compactare, îngrăşămintele organice măresc gradul de aerare a solului. Gunoiul de grajd măreşte capacitatea de absorbţie a solului, îmbunătăţeşte pH –ul şi capacitatea de tamponare.

Fertilizarea de bază (până la plantare) se efectuează cu 40-60 t/ha gunoi de grajd descompus, toamna sub arătură. Din cantitatea aplicată de macroelemente cu gunoiul de grajd în primul an plantele utilizează numai 35% azot, 30% fosfor, 60% potasiu, adică N70-105P30-45K144-215.

Adâncimea de încorporare a gunoiului de grajd nu trebuie să fie prea mare, pentru ca, temperatura şi lipsa de aer să nu frâneze procesele de descompunere şi mineralizare. Gunoiul de grajd se va încorpora la adâncimi de 25– 30 cm. Pe solurile nisipoase, luto-nisipoase, nisipo-lutoase şi chiar lutoase încorporarea gunoiului de grajd se va face mai adânc decât pe solurile argiloase.

Fertilizarea cu îngrăşăminte organice pe bază de resturi vegetale. După diferite culturi, rămân în sol cantităţi însemnate de resturi vegetale, care după mineralizare, pot contribui la îmbunătăţirea solului cu elemente nutritive. Conţinutul în azot al resturilor vegetale de la culturile premergătoare în kg N s.a./tonă este următorul.

Paie de cereale 4 – 5, Tulpini de porumb 6 – 7,5, Leguminoase 10 – 14,  Mraniţă 20 – 25.

Fertilizarea cu îngrăşăminte verzi

Îngrăşămintele verzi sunt diferite plante care se cultivă în mod special, singure sau în amestec, pentru a îmbunătăţi însuşirile solului. Majoritatea plantelor cultivate ca îngrăşământ verde fac parte din trei familii botanice, şi anume:

  • Familia Leguminosae: mazăre, bob, măzăriche, lupin, fasoliţă, soia, trifoi, sulfină.
  • Familia Cruciferae: rapiţă, muştar.
  • Familia Gramineae: secară, triticale şi ovăzul în amestec cu leguminoasele anuale.

Plantele semănate se lasă în vegetaţie până la înflorit, apoi se tăvălugesc sau se zdrobesc cu freza rotativă. Stadiul optim al lucrării este înainte de înspicare la graminee şi în primul stadiu de înflorire la dicotiledonate.

Încorporarea în sol a biomasei vegetale se face superficial, la 5-10 cm în solurile grele şi la 10-20 în solurile uşoare. Înainte de încorporare se poate realiza o compostare de scurtă durată (5-6zile) la suprafaţa solului.

Fertilizarea fazială

Cultura de cartof în sistem ecologic poate fi fertilizată fazial cu o varietate mare de îngrășăminte organice, permise în agricultura ecologică, disponibile pe piață. Se recomandă aplicarea a 2-3 tratamente.

Lucrările solului executate toamna pentru cultivarea cartofului

Aceste lucrări au ca scop tocarea şi încorporarea buruienilor, a resturilor vegetale şi a îngrăşămintelor, afânarea solului. Pregătirea terenului pentru cultura cartofului trebuie începută imediat după recoltarea plantei premergătoare, încă din luna august şi terminată cel târziu până la jumătatea lunii noiembrie.

Lucrările solului executate toamna sunt: dezmiriştitul, arătura, prelucrarea arăturii, executarea biloanelor din toamnă.

Dezmiriştitul

Această lucrare se execută imediat după recoltarea culturii premergătoare şi eliberarea terenului de paie, resturi vegetale sau alte produse rămase în urmă, care ar putea împiedica lucrările solului.

Dezmiriştitul este recomandat mai ales în cazul în care arătura nu poate fi efectuată în circa 2 –3 săptămâni de eliberarea terenului.

Prin dezmiriştit se realizează:

  • distrugerea, tocarea şi încorporarea în sol a resturilor vegetale inclusiv a buruienilor pentru a favoriza descompunerea şi mineralizarea lor;  
  • reducerea pierderilor de apă prin evaporare şi înlesnirea acumulării apei din precipitaţii;
  • crearea condiţiilor optime de temperatură, aer şi umiditate;
  • încorporarea seminţelor de buruieni, a samulastrei şi stimularea răsăririi lor până în toamnă când pot fi îngropate prin arătură;
  • fragmentarea organelor vegetative subterane prin care se înmulţesc unele specii perene de buruieni, în vederea epuizării lor;
  • distrugerea unor dăunători din sol (rozătoare, insecte, larve);
  • nivelarea solului şi crearea unor condiţii mai bune de lucru pentru utilajele care vor lucra în continuare.

Arătura

Arătura de toamnă este una dintre cele mai importante lucrări ale solului care constă în mărunţirea şi amestecarea unui strat mai gros din partea superioară a profilului de sol fertil.

Adâncimea arăturii depinde în primul rând de grosimea stratului de sol fertil, de textura solului şi de gradul de tasare pe profil. Pe solurile profunde se ară la adâncimea de 30 cm, iar pe solurile cu stratul fertil subţire sau pe solurile uşoare şi afânate la adâncimea de 20 – 25 cm.

Adâncimea arăturii se va modifica de la an la an cu câţiva centimetri pentru a nu se forma hardpan. În cazul în care se formează hardpanul, sau sub nivelul arăturii există un strat mai tasat care este impermeabil (situaţie întâlnită frecvent pe solurile irigate) se recomandă subsolajul la 10 – 15 cm sub talpa plugului.

Prelucrarea terenului

Prelucrarea şi nivelarea arăturii din toamnă se recomandă, în primul rând, pe terenurile care nu se tasează în timpul toamnei şi al iernii. Lucrarea se execută imediat după terminarea aratului, sau în momentul în care umiditatea solului permite o mărunţire şi o nivelare corespunzătoare.

Pregătirea biloanelor din toamnă pentru cultura cartofului

În unele situaţii executarea biloanelor din toamnă este o lucrare foarte eficientă. Se recomandă în cazul terenurilor cu soluri mai grele şi mai umede, pe care primăvara de obicei se poate intra şi planta mai târziu, dar care nu sa tasează şi nu formează crustă în timpul iernii. Biloanele se pot executa din toamnă şi dacă se doreşte o plantare mai timpurie.

Bilonarea din toamnă are avantajul că se evită tasarea şi lucrările de pregătire a solului de primăvară şi se asigură o mai bună mărunţire a solului în bilon.

În cazul biloanelor executate din toamnă, primăvara plantatul trebuie să se execute cât mai devreme posibil, înainte ca solul din biloane să se usuce prea tare iar pe suprafaţa biloanelor să se formeze crustă.

Lucrările solului executate primăvara           

Primăvara trebuie să se execute cât mai puţine lucrări mecanice. Se va intra pe teren când umiditatea solului este corespunzătoare, când acesta nu se tasează.

Pregătirea patului germinativ și formarea biloanelor primăvara

Scopul este realizarea unui pat germinativ cu o profunzime de 15 cm, bine mărunţit, uniform şi nivelat în care plantarea să se facă în condiţii optime, să permită realizarea biloanelor corespunzător de mari din sol afânat şi mărunţit, care să acopere bine tuberculii plantaţi pe rând.

Prin pregătirea patului germinativ se vor distruge buruienile apărute primăvara timpuriu. Prin această lucrare se realizează şi o nivelare a suprafeţei solului, care să permită plantarea tuberculilor la adâncime uniformă.

Plantarea cartofului

Materialul de plantat trebuie să fie sănătos, liber de boli şi dăunători, să aparţină soiului şi categoriei biologice stabilite pentru zonă. Mărimea tuberculilor trebuie să fie de 40 – 70 g. Epoca optimă de plantare este determinată de zvântarea solului până la adâncimea de plantare plus încă 3 – 4 cm, în aşa fel încât să se poată efectua lucrările de pregătire a solului fără tasări puternice.

Nu trebuie să se aştepte realizarea în sol a temperaturii de 7 ºC, la care începe pornirea colţilor, deoarece pot interveni ploi care să întârzie lucrarea de plantare. Tuberculii nu sunt afectaţi în sol de temperaturi mai scăzute, deoarece nu pornesc în vegetaţie până când în sol nu se realizează temperatura specifică de 6 – 7 ºC. Calendaristic, cartoful se recomandă a fi plantat până la data de 15 aprilie.

Densitatea de plantare a cartofului: pentru cartoful care se recoltează la maturitate asigurarea unui număr de 220 – 240 de mii de tulpini la ha. Această densitate se asigură cu 45.000 – 55.000 tuberculi plantaţi la hectar. La o greutate medie de 40 – 60 g a tuberculului, este necesar 3.000 –  3.300 kg material de plantat la hectar.

Distanţa de plantare la cartof între rânduri depinde de maşina utilizată la plantare şi variază între 50 – 62,5 – 70 cm. Plantarea cartofului la distanţe mai mari (70, 75 şi chiar 80 cm) între rânduri este mai avantajoasă pentru mecanizarea lucrărilor de îngrijire şi recoltare, obţinându-se producţii practic egale cu cele obţinute la distanţe mai mici între rânduri.

Distanţa dintre tuberculii de cartof pe rând este de 19 – 27 cm.

Adâncimea de plantare a cartofului: cartoful se plantează mecanizat, de regulă, prin acoperire cu biloane. Maşinile trebuie astfel reglate încât să rezulte un bilon uniform încheiat simetric faţă de coamă, lat la bază de circa 38 – 42 cm şi înalt de 12 – 15 cm deasupra părţii superioare a tuberculilor la bilon mic şi 20 –25 cm la bilon mare, astfel ca după aşezarea pământului în bilon tuberculii să fie acoperiţi cu un strat de pământ de 8 – 9 cm şi respectiv 16 – 19 cm.

Cartoful se poate planta şi fără bilon, în urma plugului, terenul rămânând după plantare ca o arătură. Această tehnică de plantare se poate face doar manual şi pe suprafeţe mici.

Lucrări de îngrijire a cartofului

De la plantare la răsărire intervalul este de peste 30 de zile, în acest interval trebuie distruse buruienile şi crusta care se poate forma mai ales pe terenurile grele şi în anii ploioşi.

Combaterea buruienilor

Rezultatele cele mai bune se obţin atunci când lucrările se fac imediat ce apar buruienile. Prima lucrare se execută la 10 – 14 zile de la plantare când plantarea s-a făcut cu biloane, se lucrează terenul cu grapa-plasă, cu lăţimea de lucru de 8,4 m şi o viteză de înaintare de 5 – 7 km/oră.

Grapa distruge buruienile şi crusta de pe coama biloanelor, dar şi de pe intervalul dintre biloane. După 1 – 4 zile se lucrează din nou, de data aceasta cultivatorul echipat cu piese tip rariţă. Se distrug buruienile şi crusta din spaţiul dintre biloane şi prin refacerea acestora se acoperă şi se înăduşă buruienile ce au tendinţa de a răsări.   

Lucrarea succesivă cu grapa plasă şi cultivatorul cu piese tip rariţă, de refacere a bilonului se repetă încă o dată sau de 2 ori, după intervale de 8–12 zile. Astfel se realizează o bună îngrijire a culturii până la răsărire, dacă terenul nu este puternic îmburuienat cu specii perene de buruieni.

Dacă după plantare terenul rămâne plan, îngrijirea culturii se face prin 2 – 3 treceri cu grapa cu colţi reglabili care distruge atât crusta cât şi buruienile anuale.

După răsărire îngrijirea culturilor de cartof se face de asemenea diferenţiat după cum s-au realizat sau nu biloane. La plantatul plan se execută o praşilă mecanică între rândurile de plante vizibile pe rând la adâncimea de 8 – 10 cm, cu zonă de protecţie de 12 – 15 cm şi viteza de înaintare de 4 – 5 km/oră.

Următoarele lucrări sunt de bilonare de obicei în număr de 2 – 3. La prima bilonare, bilonul nu se face prea înalt (să nu acopere planta), înălţimea lui fiind din ce în ce mai mare la lucrările următoare.

În final, trebuie să rezulte un bilon de 13 – 15 cm înălţime deasupra tuberculului plantat. Bilonul trebuie să fie bine încheiat pe coamă, asigurând o bună dezvoltare a tuberculilor, înăbuşirea buruienilor şi scurgerea apei pe taluzurile biloanelor, prevenind excesul de apă în zona cuiburilor şi infestarea cu mană a tuberculilor de la frunzele bolnave căzute pe bilon. 

În cazul infestării cu buruieni perene, se va executa o praşilă manuală completă pe rând sau 1 – 2 lucrări de plivit.

Dacă plantatul s-a făcut în biloane, se execută doar lucrări de îngrijire a bilonului (de refacere) şi în acest caz poate fi necesară intervenţia manuală de distrugere a unor buruieni perene.

La culturile irigate lucrările de îngrijire se corelează cu udările, mai întâi se face udarea şi apoi se efectuează prăşitul sau bilonatul, afânând solul şi refăcând biloanele.

Combaterea bolilor la cartoful ecologic

Controlul insuficient al culturilor de cartof privind agenţii patogeni ai bolilor constituie cauza unor producţii mici şi neeconomice.

Cele mai întâlnite boli la cultura de cartof sunt:

  • înnegrirea bazei tulpinii – Erwinia carotovora var. atroseptica;
  • putregaiul umed – Erwinia carotovora var. carotovora;
  • rizoctorioza – Rizoctonia solani;
  • mana – Phytophtora infestans;
  • putregaiul uscat – Fusarium sp.;
  • alternarioza – Alternaria solani;
  • putregaiul inelar – Corynebacterium sepedonicum;
  • râia neagră – Synchytium endobioticum;
  • râia comună – Steptomyces scabies.

Combaterea bolilor se poate face prin măsuri preventive şi prin măsuri curative.

Prevenirea apariţiei bolilor la cultura de cartof se poate realiza prin amplasarea corectă a culturii, respectarea asolamentului, evitarea solelor puternic infestate cu agenţi patogeni, folosirea la plantat a materialului liber de boli, distrugerea plantelor gazdă, combaterea insectelor, carantina fitosanitară, aplicarea unor metode biotehnice.

Plantele ,,bolnave’’ pot fi ,,tratate’’ prin mai multe metode ecologice, în funcţie de stadiul de dezvoltare al plantei, natura agentului patogen şi gradul de infestare a culturii.

Combaterea bolilor se poate realiza cu preparate minerale şi/sau cu fungicide vegetale.

Preparate minerale:

  • hidroxid de cupru (de exemplu FUNGURAN OH 50 WP, KOCIDE 2000) se foloseşte în concentraţie de 0,4 % pentru prevenirea şi stoparea atacului de mană la cartof (Phytophtora infestans);
  • oxiclorura de cupru (ARMETIL COBRE, ALCUPRAL 50 PU) se foloseşte în concentraţie de 0,4 – 0,6 % pentru prevenirea şi stoparea atacului de mană la cartof (Phytophtora infestans).

Fungicide vegetale:

Unele plante cultivate sau din flora spontană conţin unele substanţe biologic active cu acţiune antimicrobiană. Pentru combaterea bolilor se folosesc preparate (infuzie, decoct, macerat, extract, tinctură, purin) obţinute din diferite organe ale plantelor.

a) decoctul de coada – calului (Eqvisetum arvense)

Utilizare: decoctul de coada-calului se foloseşte împotriva bolilor criptogamice (mana – Phytophtora) din sol şi din plantă. Tratamentele la sol se fac tot timpul anului pentru însănătoşirea populaţieie de microorganisme utile şi combaterea celor patogene.

b) purinul de urzică vie (Urtica diotica)

Utilizare: purinul de urzică vie se foloseşte preventiv împotriva manei (Phytophtora).

Se foloseşte o soluţie de purin diluat de 20 de ori cu apă (de ploaie sau de fântână).

c) purin de ceapă (Allium cepa

Utilizare: se foloseşte diluat de 10 ori pentru întărirea plantelor, şi în caz de atac împotriva putregaiul uscat (Fusarium sp).

Combaterea dăunătorilor la cartoful ecologic

Cultura de cartof poate fi atacată de gândacul din Colorado, afide, purici, melci. Gândacul din Colorado (Leptinotarsa decemlineata) reprezintă dăunătorul cel mai important al culturilor de cartof. În condiţiile practicării unei agriculturi ecologice dăunătorii nu poate fi combătuţi prin metode clasice, cu ajutorul insecticidelor.

Combaterea dăunătorilor se poate face prin măsuri preventive şi/sau prin măsuri curative.

Măsuri preventive: carantina fitosanitară, prognoza şi avertizarea, condiţionarea materialului de plantat, distrugerea ,,buruienilor gazdă’’, depozitarea producţiei în condiţii optime de igienă.

Măsuri curative: distrugerea sau îndepărtarea dăunătorilor culturii de cartof se poate face prin mai multe metode:

Metode fizico – mecanice: termoterapia, helioterapia, radioterapia, metode sonore, metode atractante.

Metode biotehnice: instalarea de capcane alimentare, instalarea de capcane cu feromoni.

Metode biologice: combaterea biologică este o metodă de tip „viu contra viu”:

  • plante contra insecte – metoda se bazează pe însuşirea unor plante de a secreta unele substanţe repelente sau distrugătoare pentru dăunători.
  • prădători naturali (fauna utilă): la o suprafaţă de 1 hectar o familie de arici poate combate cu succes gândacul din Colorado;
  • gândacul din Colorado poate fi combătut şi prin adunarea acestuia, care poate fi realizată manual sau mecanizat (cu maşini speciale de adunat gândaci);

Combaterea dăunătorilor cu ajutorul plantelor  

Plante cu acţiune repelentă sau distrugătoare:

  • Coada şoricelului Achillea millefolium distruge Afide;
  • Lemnul domnului Artemisia abrotanum efect repelent Diverse insecte;
  • Năfurilică Artemisia annua distruge Afide;
  • Pelin negru Artemisia vulgaris distruge Afide, Purici, Gândacul din Colorado;
  • Căpriţa Chenopodium album distruge Gândacul din Colorado;
  • Coriandru Coriandrum sativum distruge Afide, Gândacul din Colorado;
  • Tomate Licopersicum esculentum distruge Gândacul din Ccolorado, Afide, Nematozi, Purici;
  • Sulfina albă Melilotus albus distruge Gândacul din Colorado;
  • Mentă Mentha spp distruge Gândacul din Colorado;
  • Tutun Nicotiana tabacum distruge Afide, Acarieni, Gândacul din Colorado;
  • Busuioc Ocimum basilicum distruge Afide, Nematozi;
  • Ricin Ricinus communis distruge Afide, Nematozi;
  • Zârnă Solanum nigrum distruge Afide, Gândacul din Colorado;
  • Păpădie Taraxacum oficinalis distruge Gândacul din Colorado;
  • Tisa Taxus bacata distruge Diverse insecte;
  • Urzică vie Urtica dioica distruge Afide;
  • Lumânărică Verbascum phlomoides distruge Gândacul din Colorado.
  • combatere microbiologică: constă în folosirea unor preparate pe bază de microorganisme vii (ciuperci) care parazitează şi omoară unii dăunători. Gândacul din Colorado poate fi combătut cu ajutorul următoarelor produse: BEAUVERIA SPORES, BOVERIN, MITECIDIN.

Metode biochimice: în funcţie de materia primă folosită, preparatele utilizate în protecţia ecologică a culturii de cartof împotriva dăunătorilor se pot împărţi în două categorii: insecticide minerale şi insecticide vegetale.

Insecticide minerale

Alaun (piatra acră): împotriva păduchilor iar prin stropirea solului se previne atacul melcilor fără cochilie.

Făină de bazalt: pentru îndepărtarea tuturor dăunătorilor care atacă exteriorul organelor aeriene, inclusiv dăunătorii sugători. Acţiunea de prevenire şi combatere a dăunătorilor manifestată de făina de bazalt se explică prin: schimbarea pH-ului de la suprafaţa organelor vegetative aeriene, de la slab acid la slab alcalin.

Săpun de potasiu: împotriva păianjenului roşu şi a larvelor gândacului din Colorado. Săpun de potasiu concentrat: preparatul se foloseşte împotriva păduchilor şi puricilor de frunze.

Insecticide vegetale

Urzica vie (Urtica dioica): pentru întărirea sistemului imunitar şi împotriva atacului de afide.

Pelinul (Artemisia absinthium): purinele se folosesc nediluate prin aplicare directă pe plante, primăvara sau ori de câte ori este nevoie, în funcţie de evoluţia dăunătorilor, împotriva furnicilor, omizilor, păduchilor. Extractul la rece se diluează de 2 ori şi se tratează cartoful împotriva larvelor gândacului din Colorado.

Vetricea (Tanacetum vulgare): infuzia de vertice se foloseşte nediluată împotriva furnicilor, afidelor, acarienlor, puricilor şi altor insecte.

Leurda/usturoița (Allium ursinum): infuzia de leurdă se foloseşte nediluată prin stropirea repetată a plantelor la intervale de trei zile împotriva afidelor.

Neem (Azadirachta indica): preparatele din Neem îndepărtează sau distrug ouăle, larvele şi adulţii a peste 200 de specii de dăunători din cele mai diverse clase.

Irigarea culturii

Cartoful reacţionează foarte bine la irigare. Cea mai mare cerință de apă se manifestă de la tuberizare până la maturitate. Umiditatea solului trebuie să se menţină în tot timpul perioadei de vegetaţie la minimum 70 – 80% din capacitatea pentru apă a solului.

Regimul de irigare se dirijează permanent atât în funcţie de nivelul precipitaţiilor, cât şi de dinamica conumului de apă al plantelor. Consumul total de apă la cartof are valori de 3500 – 7000m3/ha, 60 – 70% din acest consum realizându-se în perioada de formare şi creştere intensă a tuberculilor (iunie, iulie, august).

Pentru realizarea acestor consumuri de apă umiditatea solului nu trebuie să scadă sub valoarea plafonului minim de 50 – 70% din I.U.A. (intervalul umidităţii active) pe adâncimea de 40 – 70 cm. Irigarea se poate realiza prin aspersiune sau prin picurare.

Recoltarea cartofului

Cartoful pentru consum de toamnă – iarnă se recoltează când 2/3 din tulpini s-au uscat iar restul de 1/3 sunt de culoare galbenă. Recoltarea se face numai pe vreme bună şi la umiditatea corespunzătoare a solului.

Este foarte important ca recoltarea cartofului să se facă la temperaturi mai mari de 6 – 7 ºC, deoarece se reduce foarte mult gradul de vătămare al tuberculilor. Recoltarea poate fi manuală, semimecanizată sau mecanizată.

Recoltarea manuală este o metodă care necesită un efort fizic foarte mare iar numărul tuberculilor vătămaţi este ridicat.

Recoltarea semimecanizată constă în dizlocarea tuberculilor de cartof cu ajutorul unor maşini speciale şi strângerea manuală a acestora.

Recoltarea mecanizată se realizează cu combine speciale, tuberculii sunt dizlocaţi şi transportaţi cu ajutorul unor benzi transportoare în buncărul combinei.

Păstrarea tuberculilor de cartof: Păstrarea tuberculilor se realizeaza fără pierderi cu starea fitosanitară bună, recoltarea se face la maturitatea deplină, pe vreme fără ploi şi caldă, se îndepărteaza impurităţile. Pierderile înregistrate în perioada de păstrare oscilează între 4,5 şi 8,5%.

 La cartoful destinat consumului, condiţiile optime de păstrare sunt:

  • temperatura de 3-5ºC.
  • umiditatea relativă 85 – 93%.
  • întuneric şi aeraţie permanentă.

La cartoful destinat plantării: temperatura optimă de pătare este de 1-3°C (îndulcirea nu diminuează valoarea biologică a materialului de plantat). Păstrarea cartofului se poate face în depozite moderne, în silozuri de suprafaţă, în silozuri semiîngropate, în silozuri îngropate, pivniţe, bordeie.

Mai multe detalii despre Cum se păstrează cartofii: sfaturi pentru depozite și pivnițe.

Bibliografie

  • Gumovschi Andrei.  Manualul fermierului pentru culturile de câmp. P- II: Ghid practic pentru producătorii agricoli; Chişinău, 2023, 388 p.
  • Ioan – Sebastian Brumă Tehnologii ecologice de cultivare a cartofuli. Publisher: Editura Terra Nostra, Iasi, 2004. 32 p.
‹ adv ›

Comentează

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Citește și

Îngrășăminte verzi pentru grădină – 6 culturi semănate primăvara pentru a „hrăni” solul

Îngrășămintele verzi au un rol important de a îmbogăți...
‹ adv ›

Ciupercile entomopatogene Beauveria bassiana – cum controlează dăunătorii

Ciupercile entomopatogene reprezintă o parte fundamentală a gestionării integrate a dăunătorilor. Aceste specii atacă insectele în orice stadiu de...

Urechelnița – beneficii și daune în livezi. Control

Urechelnița comună (Forficula auricularia) este o insectă benefică pentru pomi, ajutând la controlul mai multor specii de dăunători, însă, pe...
‹ adv ›
‹ adv ›

Comentarii

Alte articole