Rasa de găini Leghorn – productivitate maximă la cost redus

Găinile Leghorn sunt renumite în întreaga lume și ocupă locurile de top atât în numeroase ferme industriale, cât și în gospodării țărănești. Rasa a stat și la baza obținerii multor hibrizi cu producție înaltă de ouă.

Pe lângă numărul mare de ouă obținut de la păsări, Leghorn au o serie de avantaje. Ele se adaptează ușor la diverse condiții de climă, au un temperament domol și sunt absolut nepretențioase la condițiile de întreținere.

Citiți în continuare:

• Istoria rasei Leghorn;
• Descrierea găinilor de rasă Leghorn;
• Productivitatea găinilor Leghorn;
• Particularitățile creșterii rasei Leghorn;
• Condiții de întreținere ale găinilor Leghorn;
• Nutriția rasei Leghorn;
• Avantajele găinilor Leghorn;
• Dezavantajele rasei Leghorn.

Istoria rasei Leghorn

Originea exactă a rasei nu este cunoscută. Se știe doar că Leghornul provine de la una din rasele mici de găini care erau crescute în acea perioadă în regiunea Toscana, Italia.

Denumirea rasei Leghorn este forma anglicizată a cuvântului Livorno – orașul-port din Italia de unde rasa a fost pentru prima dată exportată în SUA, în prima jumătate a secolului XIX.

Indicii de producție și precocitate erau destul de modești. Selecționerii americani și-au propus să îmbunătățească caracteristicile „găinilor italiene”, cum le numeau ei. Foarte repede aceștia au înțeles că Leghornul are un bun potențial.

Ulterior, rasa a fost introdusă și în Marea Britanie, aproximativ în anii 1870. Englezii nu erau prea încântați de corpul mic al Leghornilor și au încrucișat găinușele cu rasa Minorca, pentru a obține păsări mai mari, care puteau fi utilizate și pentru carne. Și, totuși, Leghorn a rămas găină relativ mică, crescută pentru producția de ouă.

Variația nouă a rasei a fost expediată din nou în SUA, unde a fost apreciată pentru corpul mai mare, a fost supusă noilor experimente de selecție, pentru ca în 1874 să fie înregistrate primele standarde ale rasei.

Până la finele secolului XIX rasa perfecționată a fost răspândită înapoi în Europa, inclusiv și în Italia. La începutul secolului XX găinile Leghorn erau deja renumite în rândul crescătorilor europeni. În multe țări au continuat încrucișările de selecție, care au dus la apariția mai multor subtipuri.

Se poate afirma cu siguranță că anume rasa Leghorn a pus începutul aviculturii industriale în secolul XX, dar și a stat la baza multor altor rase productive de găini de ouă.

Descrierea găinilor de rasă Leghorn

Așa cum rasa are o istorie destul de lungă și este populară în întreaga lume, standardele pot varia de la o țară la alta. În plus, există și mai multe subtipuri ale rasei. Există totuși o serie de caracteristici comune tuturor găinușelor Leghorn.

• Constituție corporală fină, specifică majorității raselor de ouă;
• Corp proporțional;
• Piept rotungit și ușor proeminent;
• Spate lat și alungit, concav la mijloc;
• Cap mic, împodobit cu o creastă mare, roșie-aprins. La cocoși ea este erectă, la găini lăsată pe lateral;
• Gât lung, frumos curbat;
• Picioare lungi și subțiri;
• Coada are un penaj foarte bogat la ambele sexe, uneori fiind posibil de deosebit găina de cocoș doar după creastă;
• Culoarea penajului este de obicei albă, deși se întâlnesc și alte varietăți de culoare.

Productivitatea găinilor Leghorn

• Tipul morfo-productiv: ouă cu o producție foarte înaltă, considerată drept etalon în avicultura industrială;
• Greutatea corporală modestă: 1,5-2 kg la găini și 2,3-2,5 kg la cocoși;
• Maturitate sexuală precoce – la vârsta de 17 săptămâni găinușele deja fac ouă;
• În primul an de producție găinile depun până la 300 de ouă;
• Producția medie de ouă este de 200-250 pe an;
• Recordul de producție este de 371 de ouă pe an;
• Greutatea medie a ouălor este de 55-58 g;
• Raportul de fecunditate al ouălor este de 95%, iar cel de eclozionare – 90%;
• Instinctul de clocit aproape că lipsește.

Citiți și despre năpârlirea la găini sau de ce acestea nu fac ouă toamna.

Particularitățile creșterii rasei de găini Leghorn

Găinile Leghorn nu sunt deloc pretențioase și pot fi întreținute practic oriunde. Ele se adaptează ușor la diverse condiții climaterice, inclusiv la cele reci. Gerurile le suportă bine, se pot plimba prin zăpadă fără riscul de degerături.

Datorită dimensiunilor corporale reduse, Leghornii mănâncă relativ puțin, reducând astfel costurile de întreținere. Ei nu solicită furaje deosebite, este suficient doar să se urmărească calitatea acestora.

Pentru stimularea maturității sexuale precoce tineretul se hrănește cu ouă, cereale, legume, verdeață, făină de oase și tărâțe de grâu. Ulterior, se trec la combifuraje speciale. Pentru stimularea ouatului rația se îmbogățește cu adaosuri de proteine și vitamine-minerale.

Găinile Leghorn pot fi întreținute în cuști, însă pentru evitarea problemelor de sănătate acestea se asigură cu spațiu pentru plimbare.

Aflați și despre rasa de găini de Mătase Japoneză.

Condiții de întreținere ale găinilor Leghorn

Găinile Leghorn pot trăi în orice anturaj. În gospodăriile țărănești, de regulă, acestea sunt cotețuri obișnuite, cu pătule, cuibare, hrănitoare și adăpătoare, așternut din rumeguș sau paie. La fermele industriale cel mai frecvent sunt utilizate bateriile.

Cu cât este mai mic spațiul pentru fiecare pasăre, cu atât scade productivitatea. În sistemul intensiv de exploatare găinușele fac ouă în decurs de un an, apoi resursele organismului se epuizează, productivitatea scade, așa că efectivul se înnoiește intens.

În gospodăriile de familie este mai rațională întreținerea în cotețe, decât în cuști, libertatea de mișcare stimulând atât producția, cât și imunitatea.

Se asigură neapărat spațiu pentru plimbare, cât de mic. Important să fie luminos, acoperit cu iarbă și țărână pentru scurmat. Spre deosebire de alte rase, Leghornii nu sunt curioși și nu vor intra în grădină decât dacă li se va lăsa poarta deschisă.

Citiți și despre rasa Araucana – găini care fac ouă verzi și albastre.

Nutriția rasei Leghorn

Găinușele Leghorn mănâncă destul de puțin, reducând cheltuielile crescătorului, însă calitatea furajelor se asigură la nivel înalt.

Rația constă prioritar din grâu, tărâțe, legume și fructe, pâine. În calitate de supliment mineral se adaugă la hrană făină de oase, cretă, sare. Se recomandă și mixuri speciale de vitamine.

Cerealele se hrănesc dimineața și seara, iar ziua se prepară un amestec din legume, tărâțe, cretă și făină de oase. Dacă în locul pentru plimbare nu crește iarbă, cel puțin o dată pe zi se administrează frunze de sfeclă sau alte verdețuri pentru a asigura aportul de vitamine și minerale.

Avantajele găinilor Leghorn

• Producție foarte bună de ouă: până la 300 pe an;
• Maturitate sexuală precoce – la 17-18 săptămâni;
• Consum redus de furaje;
• Nepretențioase la condițiile de întreținere;
• Temperament domol, chiar și în situații stresante ele nu manifestă agresivitate.

Dezavantajele rasei Leghorn

• Carnea obținută de la găini este foarte puțină și de calitate mai joasă decât cea a raselor de carne;
• Perioada de productivitate este scurtă. Găinile pot face ouă toată viața, însă producția maximă se înregistrează doar în primul an de viață, apoi scade progresiv;
• Sensibilitate la sunete puternice, în special în timp ce depun ouăle;
• Instinctul de clocit este foarte slab manifestat, reproducerea lor fiind posibilă doar prin incubare sau cu ajutorul găinilor de altă rasă.

Vedeți recomandările la incubarea ouălor pe etape.