17.2 C
București
sâmbătă, 13 aprilie, 2024

-

‹ adv ›
HomepageAnaliticaMusculițe negre la legume - ce sunt, cum le combatem

Musculițe negre la legume – ce sunt, cum le combatem

Una dintre cele mai frecvente întrebări ale legumicultorilor începători sau ale grădinarilor ce apare în perioada de vegetație în special a tomatelor, dar și altor specii de legume ține de controlul „musculițelor negre” ce se formează pe acestea.

De fapt, așa-zisele musculițe sunt formele aripate ale afidelor frecvent întâlnite la plante, în special în ultimii ani, din cauza schimbărilor climatice. Afidele pot fi observate pe plantele atât crescute în sere, cât și cele din câmp deschis.

Cele mai frecvente specii de afide întâlnite la culturile de legume sunt: Păduchele roz-verde al solanaceelor Macrosiphum euphorbiae (atacă peste 200 de specii, inclusiv tomate, cartof, salată, vinete, varză), păduchele verde al castraveților Aphis gossypii (atacă peste 700 de specii, în special curcubitacee) și păduchele verde Myzus persicae (atacă multiple specii, în special tomate, vinete, ardei, cartof, piersic, nectarin, cais).

Afidele pot fi întâlnite în două forme: aptere (fără aripi) de culoare verde, verde-cenușiu, roz, ce se află de obicei pe partea inferioară a frunzelor și au circa 1,5-3 mm lungime și formele aripate – acele „musculițe negre” despre care se vorbește.

Afidele aripate au 1,5-2 mm lungime, capul, toracele și partea superioară a corpului neagră, iar abdomenul verde-gălbui.

Este dificil să generalizăm ciclul de viață al tuturor afidelor din cauza diversității obiceiurilor lor de viață, care pot varia de la o singură gazdă la mai multe gazde. Una dintre caracteristicile unice ale afidelor care le diferențiază de toate celelalte insecte este capacitatea lor de a da naștere larvelor vii (vivipar).

Ciclul de viață al afidelor în baza exemplului păduchelui verde:

Afidele hibernează sub formă de ouă de obicei pe o gazdă perenă. Primăvara, ouăle eclozează și afidele migrează pe gazda lor de vară când devine disponibilă. Femelele de afide pot apoi să se reproduce fără a se împerechea și vor da naștere larvelor.

Prin eliminarea împerecherii și a depunerii de ouă, afidele și-au scurtat cu succes ciclul de viață și astfel și-au sporit capacitatea de reproducere. Pe tot parcursul verii, predomină femelele fără aripi.

Cu toate acestea, pot apărea forme cu aripi când populațiile devin prea mari pentru sursa de hrană disponibilă. La sfârșitul verii, în răspuns la scurtarea orelor de lumină, femelele fără aripi și masculii sunt produși în scopul împerecherii și depunerii de ouă fertilizate care vor supraviețui condițiilor nefavorabile din timpul iernii.

Afidele colonizează întreaga plantă, însă preferate sunt vârfurile. În special, atacul se observă în lunile mai-iunie. Afidele înțeapă și sug seva plantelor, fiind, concomitent, și importanți vectori de răspândire ai unor virusuri. În urma atacului, frunzele se deformează puternic, se răsucesc, iar planta stagnează din creștere.

Cum menținem sub control afidele. Tratamente

Există multiple specii de prădători naturali care pot fi de ajutor în controlul afidelor, în condițiile unor populații suficiente. Prădători precum adulții și larvele de buburuze, larvele de Chrysopa, larvele de muște sirfide și mai multe specii de viespi parazite ajută la reducerea numărului de afide.

Detalii despre Cât trăiește și ce mănâncă buburuza. Cum o atragem în grădină.

Spre regret, remarcabila capacitate de reproducere a afidelor depășește de obicei efectele controlului natural în primăvară, când temperaturile scăzute împiedică dezvoltarea dușmanilor naturali.

Aceste controale naturale prind de cele mai multe ori bine în vremea mai caldă a verii și toamnei. În schimb, puteți achiziționa viespi parazite sau alți prădători în numărul necesar pentru spațiile protejate de la companii specializate.

Ploile puternice ajută la dezlipirea afidelor de pe plantă și, în perioade de umiditate ridicată, bolile fungice pot reduce semnificativ populațiile. Astfel, unii horticultori optează pentru spălarea afidelor de pe plante cu un jet puternic de apă.

Citește și despre Ploșnița verde a tomatelor – metode de control.

Udările regulate împiedică dezvoltarea tripsului și a afidelor.

Una dintre problemele asociate cu controlul afidelor păduchele roz-verde al tomatelor și păduchele verde al castraveților rezultă din rezistența lor la mai multe insecticide. În special, afidele au arătat rezistență la insecticidele organofosforice. Tratați culturile cu un insecticid când se ating nivelurile pragului economic de dăunare.

Se recomandă strângerea și arderea resturilor de cultură, pentru a evita răspândirea mai multor dăunători și boli.

În spații protejate se recomandă instalarea plaselor antiinsecte, înlăturarea obligatorie a buruienilor din interiorul și exteriorul serei/solarului, utilizarea capcanelor lipicioase de culoare galbenă de tip bandă pentru monitorizare.

Semănați fâșii cu lățimea de 3 m cu flori anuale benefice: măzăriche furajeră, hrișcă, albăstrele și mac (pentru stimularea specifică a parazitoizilor afidelor și omizilor).

Evitați fertilizările excesive cu azot: un aport ridicat de azot favorizează creșterea, dar și sensibilitatea la boli precum putregaiul cenușiu (Botrytis cinerea) și la dăunători precum afidele sau țânțarul galicol al vârfului verzei.

Pentru combaterea afidelor sunt omologate diferite substanțe active, unele exemple sunt prezentate mai jos:

Azadiractina A – eficient și în prevenirea răspândirii musculiței albe de seră, tripși, Noctuide (Azatin EC 1,0 – 1,5 l/ha se aplică la avertizare, la castraveți, pepeni, tomate, vinete, NeemAzal-T/S – ardei, castraveți, tomate, vinete 2-3 l/ha (în funcție de înălțimea plantei, expiră omologare 31.08.2025).

Deltametrin – eficient în controlul afidelor, dar și tripșilor, musculiței albe de seră la legume (Poleci expiră omologare 31.10.2023, 30-50 ml/hl apă (0,03-0,05 %, ardei castraveți, tomate); Jackpot 2,5 EC expiră omologare 31.10.2024, tomate – 0,5 l/ha); Grial – expiră omologare 31.10.2024, castraveți, tomate, dovlecei, pepeni, vinete 0,5 l/ha (50-166 mL/hL); Deltam expiră omologare 31.10.2024, castraveți, tomate, varză, vinete 8,0 ml în 10 l apă/100 m^2.

Flupiradifuron – eficient în controlul afidelor și musculițelor (Sivanto Prime 200 SL 0,56 l/ha (pentru plante cu înălțime de 1m), ardei, castraveți, tomate, vinete în spații protejate; Sanium System 4,5 l/ha ardei, castraveți, tomate, vinete, expiră omologare 09.12.2026).

Piretrin – (Spruzit – castraveți în câmp deschis 6-12 l/ha, în funcție de înălțimea plantei, tomate în teren protejat – 6-9 l/ha, în funcție de înălțimea plantei, expiră omologare 31.08.2024).

Săruri de potasiu ai acizilor grași C7-C20 – (Flipper 16 l/ha castraveți, tomate, vinete în spații protejate sau 20 l/ha pentru tomate câmp deschis, expiră omologare 31.08.2024).

Sulfoxaflor – eficient în controlul diferitor specii de afide la ardei, castraveți, tomate în spații protejate (Closer – 0,08 l/ha, expiră omologare 18.08.2026).

Obligatoriu! Respectați doza recomandată, timpul de pauză și instrucțiunile de pe ambalaj. Alternați produsele pentru prevenirea rezistenței la insecticide.

Detalii despre Rezistența la insecticide – cum devine o insectă rezistentă, prevenire.

‹ adv ›

Comentează

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Citește și

Răsadul de ardei – sfaturi la creștere și plantare

Procesul de creștere a răsadului de ardei este crucial,...
‹ adv ›

Mana cepei – simptome, prevenire, combatere

Mana cepei este cauzată de ciuperca microscopică Peronospora destructor, ce infectează doar speciile din genul Allium, incluzând usturoiul, ceapa, ceapa eșalotă...

Harghita: A început plantarea cartofului, pe aproximativ 6000 de hectare; în judeţ sunt peste o mie de producători

Producătorii de cartofi harghiteni au început plantarea cartofului, cultura de bază în judeţ, suprafaţa totală urmând să fie de...
‹ adv ›
‹ adv ›

Comentarii

Alte articole