33.1 C
București
marți, 18 iunie, 2024

-

‹ adv ›
HomepageȘtiri AgricoleEFSA: România se alătură în campania europeană de stopare a pestei porcine...

EFSA: România se alătură în campania europeană de stopare a pestei porcine africane

Autoritatea Europeană pentru Siguranța Alimentară (EFSA) colaborează cu Autoritatea Națională Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor (ANSVSA) și în anul 2023, în campania europeană de sprijinire a luptei împotriva pestei porcine africane (African Swine Fever/ASF).

Aflată în al patrulea an de desfășurare, campania #StopASF are ca obiectiv creșterea nivelului de conștientizare în rândul fermierilor, vânătorilor și medicilor veterinari din optsprezece țări europene, inclusiv România, cu privire la boala extrem de contagioasă și îi încurajează să ia măsuri pentru a opri răspândirea acesteia.

În ultimul deceniu, pesta porcină africană a avut un impact dramatic asupra sectorului european de creștere a porcilor și continuă să aibă un impact negativ pentru economiile locale și regionale. Cele mai recente date arată semne încurajatoare legate de faptul că eforturile de a opri răspândirea virusului ar putea avea efect, însă, la nivel european, imaginea este una care lasă loc îmbunătățirilor și ne pune în poziția de a rămâne vigilenți. Fermierii, vânătorii și medicii veterinari au un rol deosebit de important în raportarea cazurilor suspecte”, a declarat Bernhard Url, directorul executiv al EFSA.

Campania #StopASF încurajează fermierii, medicii veterinari și vânătorii „să detecteze, să prevină și să raporteze” posibilele cazuri de ASF la porcii domestici și la cei sălbatici (mistreți). Inițiativa este demarată în parteneriat cu autoritățile naționale din optsprezece țări, iar în România este sprijinită de Autoritatea Națională Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor.

Pentru combaterea pestei porcine africane este necesar ca toate autoritățile competente la nivel național să se implice și să colaboreze pentru implementarea măsurilor asumate. Este esențial ca în demersurile noastre să fim susținuți de fermieri, medici veterinari și vânători, adică de principalele categorii care intră în contact cu porcii domestici și sălbatici și asupra cărora se răsfrâng efectele bolii. Încă de la debutul maladiei, România a desfășurat acțiunile specifice de combatere a pestei porcine africane sub coordonarea Comisiei Europene, beneficiind de opiniile științifice emise de EFSA”, a declarat Alexandru Bociu, președintele ANSVSA.

În 2022, numărul focarelor de ASF la populațiile de porci domestici și sălbatici a scăzut considerabil în țări precum România, Polonia și Bulgaria comparativ cu anul precedent, potrivit unui nou raport publicat astăzi de EFSA.

Cu toate acestea, ASF reapare în Grecia și Cehia și continuă să se răspândească în țările vecine UE, precum Serbia și Moldova. A fost, de asemenea, depistată în Macedonia de Nord, pentru prima dată în 2022.

În calitate de agenție a UE, EFSA face obiectul Regulamentului (UE) 2018/1725, care are valoare juridică egală cu Regulamentul general privind protecția datelor (UE) 2016/679 (GDPR) aplicabil în statele membre ale UE și care este aliniat cu regulile și principiile GDPR privind protecția datelor cu caracter personal.

‹ adv ›

Comentează

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Citește și

Germania confirmă noi cazuri de pestă porcină africană

Un caz de pestă porcină africană (ASF) a fost...
‹ adv ›

Buzău: Focar de pestă porcină africană într-o fermă cu aproximativ 3.000 de animale

Direcţia Sanitar-Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor (DSVSA) Buzău a declarat focar de pestă porcină africană într-o fermă din judeţ...

Bihor: Cinci focare noi de PPA la porcii domestici înregistrate în ultima lună în judeţ, a anunţat DSVSA

Direcţia Sanitar-Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor (DSVSA) Bihor a informat, luni, că în ultima lună în judeţ au fost...
‹ adv ›
‹ adv ›

Comentarii

Alte articole