Numărul tranzacţiilor cu terenuri agricole din judeţul Arad a scăzut cu 25% în ultimul an, în timp ce preţurile s-au menţinut la o medie de aproximativ 7.000 de euro pe hectar, iar cel mai scump teren s-a vândut cu 30.000 de euro hectarul, în zona oraşului Pecica.
Şeful Direcţiei pentru Agricultură a Judeţului (DAJ) Arad, Ioan Martin, a declarat luni, că în 2023 au fost înregistrate la sediul instituţiei 3.932 de oferte de vânzare terenuri agricole. Spre comparaţie, în anul 2022 au fost înregistrate 5.147 de oferte de vânzare, ceea ce rezultă o scădere a vânzărilor cu aproximativ 25% de la un an la altul.
Scăderea din 2023 vine după ce în anul 2022 se înregistrase o creştere de 75% a numărului ofertelor de vânzare faţă de 2021.
El a precizat că suprafaţa totală care a făcut obiectul ofertelor de vânzare anul trecut a fost de 3.190 de hectare.
În privinţa preţurilor, în 2023 acestea au rămas aproximativ la nivelul anului anterior, respectiv media a fost de 7.100 de euro la hectarul vândut.
Cel mai scump teren tranzacţionat a fost în zona oraşului Pecica, lângă autostradă, preţul din oferta înregistrată la Direcţia Agricolă fiind de 30.000 de euro pe hectar.
Directorul DAJ precizează că acest preţ este rar şi este oferit pentru terenuri pe care se ridică de obicei construcţii, instituţia nefiind informată cu privire la intenţiile cumpărătorului.
Judeţul Arad are o suprafaţă agricolă de 350.000 de hectare, conform datelor Direcţiei Agricole.
Citește mai multe știri agricole accesând acest link.