Ministrul Energiei, Sebastian Burduja, a participat vineri, la compania Oil Terminal din Constanţa, la inaugurarea unui rezervor cu o capacitate de stocare de 55.000 de metri cubi construit în Depozitul Sud al societăţii, la ieşirea din oraş.
Potrivit directorului general al Oil Terminal, Sorin Ciutureanu, unul dintre motivele pentru care a fost construit noul rezervor, în afara oraşului, este de a se muta capacitatea de stocare din Depozitul Nord, care se află în interiorul municipiului Constanţa, pe circa 100 de hectare, astfel încât să poată fi realizat un proiect de regenerare urbană, pentru 38 de hectare, „cu foarte multe beneficii pentru comunitatea constănţeană, cât şi pentru companie”.
Prin inaugurarea noului rezervor este marcată şi împlinirea a 125 de ani de activitate a companiei Oil Terminal, societate cu capital majoritar de stat.
Ministrul Burduja a felicitat conducerea companiei pentru investiţiile realizate.
Societatea Oil Terminal SA şi Iulius Real Estate SRL au semnat anul trecut un acord de asociere. Astfel, un teren de 38 de hectare proprietatea companiei, din acţiunile căreia Ministerul Energiei deţine 87,75%, teren care a găzduit spaţii de depozitare a produselor petroliere şi pe care nu s-a mai desfăşurat activitatea de bază de peste 10 ani, este redat oraşului ca o zonă urbană sustenabilă şi accesibilă pentru întreaga comunitate, cu aport la dezvoltarea economică, turistică, socială şi culturală a oraşului Constanţa.
Conform sursei citate, în anul 125 al existenţei companiei este finalizată construcţia unui rezervor de 55.000 de metri cubi în Depozitul Sud, inaugurată o nouă rampă pentru încărcarea cisternelor auto, modernizate şi flexibilizate instalaţiile tehnologice, astfel încât Oil Terminal să poată opera motorină în cinci dane, faţă de două dane petroliere în anii trecuţi şi, pentru prima dată, vor fi operate nave tip Aframax de 150.000 TDW pentru descărcarea de motorină.
Oil Terminal ocupă pe plan intern piaţa prestaţiilor în proporţie de 45% pentru importul de ţiţei via Marea Neagră, peste 60% pentru exportul de produse petroliere şi 90% pentru importul de păcură.