Portul Constanţa a expediat 32,6 milioane de tone de cereale în primele 11 luni ale acestui an, în condiţiile în care cerealele ucrainene au fost responsabile pentru aproximativ 40% din volumul total, au declarat reprezentanţi ai autorităţii portuare pentru Reuters.
Precedentul record privind cantităţile de cereale expediate într-un an prin portul Constanţa este de puţin peste 25 milioane de tone.
Ucraina este unul dintre cei mai mari exportatori mondiali de cereale, iar portul Constanţa a devenit cea mai importantă rută alternativă de export pentru Ucraina, după invazia rusească de anul trecut. Cerealele ucrainene ajung în Constanţa pe cale rutieră, feroviară şi cu barjele pe Dunăre.
În perioada ianuarie – noiembrie 2023, Ucraina a expediat 13 milioane de tone de cereale prin portul Constanţa, în creştere de la 11,7 milioane de tone până la finele lunii octombrie, şi 8,6 milioane de tone pe întreg parcursul anului 2022.
Însă în ultimele luni tranzitul cerealelor ucrainene s-a redus, după ce Rusia a atacat în repetate rânduri porturile ucrainene de la Dunăre, iar punctele de trecere a frontierei Ucrainei cu Polonia şi Slovacia au fost blocate de transportatorii rutieri locali care vor să fie introduse restricţii pentru camionagii ucraineni.
Obiectivul României este de a majora capacitatea de tranzit pentru cerealele ucrainene la patru milioane de tone pe lună, iar în prezent ţara modernizează infrastructura feroviară şi rutieră în şi în jurul portului Constanţa, folosind fonduri europene.
Şi Republica Moldova, care se învecinează cu România şi Ucraina, îşi modernizează punctele de trecere a frontierei şi infrastructura feroviară, pentru a sprijini tranzitul.
Guvernul de la Kiev se aşteaptă în 2023 la o recoltă de 81,3 milioane de tone de cereale şi seminţe oleaginoase, iar excedentul exportabil în sezonul 2023/2024 totalizează aproximativ 50 milioane de tone.