Păduchele lânos (Eriosoma lanigerum) este un dăunător important în livezile de măr, atacă în măsură mai mică livezile de păr și gutui. Daunele economice sunt importante, deoarece pomii atacați rămân în creștere, rodesc slab și repede se usucă.
În acest articol discutăm despre:
- Biologia păduchelui lânos și daunele produse;
- Remedii naturale de menținere sub control;
- Produse omologate pentru combaterea păduchelui lânos.
Biologia păduchelui lânos și daunele produse
Femelele pot fi descrise prin: femela virginogenă apteră, de culoară brun-deschisă sau brun-închisă, ovoidală, acoperită cu pufușor des alb, penduncul lat și rotunjit. Lungimea corpului este de 1,8-2,5 mm.
Femela virginogenă aripată are abdomen cafeniu ori brun-gălbui, capul, antenele, toracele și picioarele brune-întunecate, acoperită cu pufușor alb, cu patru nervuri oblice pe aripile anterioare. Lungimea corpului e de 2,5-3 mm, anvergura aripilor 5 mm.
Femela amfigonă e roșie gălbuie ori portocalie aprinsă, oviformă, cu puf fin, fără trompă. Lungimea corpului de 0,8-1,1 mm.
Mascului e verde deschis, apter, acoperit cu pufușor fin, cu antene și picioare albe, fără trompă. Lungimea corpului – 0,6 mm.
Oul este oval, negru lucitor. Larva de vârsta I-II mai rar femelele aptere iernează pe rădăcini sau în crăpăturile scoarței.
Larvele se trezesc primăvara, odată cu începutul mișcării sevei în pomi, la o temperatură de +7…+8 grade Celsius. Popularea coroanei pomilor și începutul hrănirii au loc înainte de înflorit, odată cu încălzirea aerului la +14…+15 grade Celsius.
Larvele se dezvoltă timp de 20-25 de zile, apoi devin femele fondatoare, care pot reproduce circa 150-200 de larve. Noile larve se răspândesc foarte rapid în pomi, formând colonii ce cresc foarte repede.
Ca rezultat, în luna mai putem observa pe lăstarii tineri un puf alb, similar cu ceara. Femelele din următoarele generații au o prolificitate mai redusă, generând până la 30-50 de larve.
Înțepăturile produse duc la mărirea în volum a țesuturilor, apariția umflăturilor. Acestea iau forma unor tumori sau nodozități cu aspect canceros. La un atac puternic pot apărea crăpături – porți de infecție pentru patogeni cum ar fi ciupercile. Atacurile repetate duc la uscarea pomilor.
Numărul păduchilor este mai mare în perioada creșterii lăstarilor (mai-iunie) și în jumătatea a doua a verii, în perioada creșterii secundare (august-septembrie).
Atacul este mai puternic în zonele cu umiditate sporită, la pomii din livezile plantate în lunci.
Remedii naturale de menținere sub control
Pentru a nu permite dezvoltarea dăunătorului lăstarii atacați trebuie tăiați și distruși.
Fiind un dăunător destul de periculos, metodele populare de menținere sub control sunt mai puțin eficiente. Totuși, în cazul suprafețelor restrânse, ați putea opta pentru:
- Crearea condițiilor pentru atragerea buburuzelor, sirfidelor, carabidelor, crizopelor – consumatoare de păduchi. Puteți cultiva în jurul pomilor culturi cum ar fi chimenul, mărarul, pătrunjelul, menta, coriandrul care atrag buburuzele, precum și gălbenelele, care atrag sirfidele.
- 50 g de pulbere de ardei se infuzează timp de două zile în 5 litri de apă, se filtrează și se adaugă 2 linguri de săpun lichid înainte de pulverizare sau 30 g de săpun ras.
- 100 g de frunze de tutun zdrobite sau praf de tutun se toarnă în 5 litri de apă clocotită, se pune la infuzat o zi și se filtrează înainte de aplicare.
- Se zdrobesc 300 g de rostopască proaspătă, se toarnă 5 litri de apă caldă. Se infuzează o zi într-un loc întunecos, se filtrează, iar înainte de aplicare, se adaugă 50 g de săpun verde sau de rufe.
Citiți și despre Tratamente la pomi în perioada de repaus. Vezi când se fac.
Tratamentul se aplică pe întreaga suprafață, fără a permite goluri, pentru a nu permite popularea.
Produse omologate pentru combaterea păduchelui lânos
În România sunt omologate produsele:
- ulei de parafină pentru realizarea tratamentelor în perioada de repaus (OVIPRON TOP – 2500 ml/100 l de lichid pentru pulverizare sau 1500 ml/100 l de lichid pentru pulverizare în combinație cu un insecticid (doza maximă 3500 ml/ha) – aplicări în februarie-martie;
- tau-fluvalinat – Mavrik 2 F 0,05% (0,75 L/ha în 1500 L apă) se foloseşte atât la înflorit, cât şi imediat după înflorit, pentru combaterea afidelor, la apariţia primelor colonii pe vârfurile lăstarilor. De asemenea, tratamentul se poate face şi în cursul verii pentru combaterea păduchelui lânos, insistându-se mai ales asupra rănilor de pe ramuri unde acesta formează colonii dense. Volumul de soluţie este de 1500 litri la hectar, astfel încât să se asigure o acoperire completă a pomilor;
- spirotetramat – Movento 100 SC – 1,875 l/ha se aplică la avertizare de la sfârșitul înfloritului, max. 2 tratamente/sezon la interval minim de 14 zile, între sfârșitul înfloritului și începutul colorării fructelor. Timp de pauză: 21 zile;
- acetamiprid – Mospilan 20 SP 0,3 kg/ha (0,02%);
- deltametrin – Deltagri 450 ml/ha. Timp de pauză: 7 zile.
V-ar putea plăcea și articolul despre Uleiul horticol – când și combinat cu ce îl aplicăm la pomi.