Azotul, împreună cu fosforul și potasiul, sunt unii dintre cei mai importanți macronutrienți pentru creșterea și dezvoltarea plantelor. Îngrășămintele cu azot în cantități variate se folosesc pe orice sol și, ar fi recomandat, până la sfârșitul verii.
În primul rând, plantele obțin azot din sol: microorganismele din sol transformă azotul organic în forme disponibile plantelor (așa-numitul proces de mineralizare). În funcție de tipul de sol, conținutul de azot poate varia foarte mult. Cernoziomurile sunt bine aprovizionate cu azot, iar solurile nisipoase și lutoase sunt sărace.
O parte mică de azotul din sol provine din atmosferă datorită bacteriilor fixatoare de azot, algelor și ciupercilor.
Rolul îngrășămintelor cu azot în viața plantelor
Azotul este un constituent al proteinelor, acizilor nucleici, enzimelor și altor compuși organici care joacă un rol esențial în construirea celulelor. Azotul se găsește și în clorofila, care ajută plantele să absoarbă energia solară.
Astfel, o cantitate suficientă de azot ajută plantele să se adapteze la un nou ciclu de viață primăvara, să formeze masa vegetativă, să crească rezistența la dăunători și boli, dar și randamentul și calitatea fructelor.
Ce provoacă lipsa de azot la plante
În lipsă de azot, creșterea și dezvoltarea plantelor sunt inhibate, acestea înfloresc slab, recolta e puțină.
Simptome ale insuficienței de azot: frunzele devin mai mici, se îngălbenesc și se usucă la margini. Frunzele bătrâne se îngălbenesc mai devreme decât cele tinere.
Sensibilitate la insuficiența de azot o au toate plantele: în perioada de creștere a răsadurilor, bostănoasele (dovleceii, castraveții, pepenii galbeni, pepenii verzi), zmeurul. Majoritatea plantelor au nevoie cel mai mult de azot primăvara, după perioada de repaus.
În același timp, plantele nu trebuie supraalimentate cu azot, deoarece crește mult masa vegetativă în detrimentul înfloririi.
Perioade și norme de aplicare a îngrășămintelor cu azot
Îngrășămintele cu azot se aplică primăvara, la debutul primelor zile calde, cu excepția unor aspecte tehnologice pentru unele culturi. Majoritatea îngrășămintelor cu azot sunt ușor spălate din sol, așa că aplicarea lor la începutul primăverii este irațională, dacă nu se face conform tehnologiei.
Toamna, azotul este exclus din fertilizări, altfel plantele vor rămâne pentru iernare cu lăstari tineri nematurizați.
Fertilizarea pomilor și arbuștilor fructiferi cu azot:
- Prima fertilizare a pomilor cu azot (aprilie): 100-150 g de azot per pom. Norma este indicată în funcție de substanța activă: astfel, se adaugă uree 200 g (conține 45-46% substanță activă), nitrat de amoniu – 250-300 g (conține 30-34% substanță activă).
- A doua fertilizare (jumătatea lunii mai): se aplică la pomi și arbuști fructiferi, 50-100 g (în funcție de substanța activă) de azot introduse în jurul trunchiului pomului, culturii.
- A treia fertilizare (decada a 2-a a lunii iunie): asemănătoare celei de-a doua, se aplică pentru menținerea florilor.
Începând din iulie, plantele perene nu e recomandat să fie hrănite cu azot, deoarece nu vor avea timp să se pregătească pentru iarnă.
Pentru tratamente foliare, concentrația este redusă de 2-3 ori; este mai bine să folosiți uree, deoarece nu arde frunzele – 5–10 g la 1 litru de apă.
Îngrășăminte organice cu azot
Azotul se găsește în gunoiul de grajd (0,5-1%), excremente de păsări (1-2,5%), compost (până la 1,5%).
Conținutul de macroelemente din gunoiul de grajd:
Un aport important în asigurarea solului cu azot îl au culturile leguminoase. Acestea au și un rol important în îmbunătățirea stării solului. Potrivit mai multor studii realizate, pe solurile unde a fost inclusă lucerna în asolament pe parcursul a 3 ani, culturile în anii secetoși au oferit recolte mult mai bune.
Culturile leguminoase pot fi semănate și în calitate de culturi siderate, de exemplu lupin, trifoi, fasole, lucernă, trifoi, măzăriche și altele
Pe rădăcinile acestor plante se înmulțesc bacteriile fixatoare de azot, care absorb azotul din aer și îl transformă în forme disponibile plantelor.
Când plantele formează o cantitate suficientă de masă verde, ele sunt cosite și încorporate în sol la o adâncime de 5-7 cm sau tăiate la o înălțime de 2-3 cm, astfel încât rădăcinile să rămână în sol, iar partea aeriană este lăsată la suprafață ca mulci.
Tipuri de îngrășăminte minerale cu azot
Îngrășăminte amoniacale – azotul sub formă de amoniu este mai bine absorbit de plante și nu se acumulează în fructe, spre deosebire de azotul sub formă de nitrat. Există și îngrășăminte care conțin azot atât sub formă de amoniu, cât și sub formă de nitrat (nitrat de amoniu).
Sulfatul de amoniu conține aproximativ 20,5% azot și sulf, potrivit, în special, pentru solurile nisipoase. Sulfatul de amoniu, spre deosebire de alte îngrășăminte cu azot (de exemplu, azotat de amoniu și uree), este mai bine fixat în sol, nu se volatilizează, este mai rezistent la spălare și se păstrează mai bine.
Sulfatul de amoniu acidifică solul, așa că este bine să-l aplicați sub plantele care preferă un mediu acid sau adăugați un neutralizant – cretă, var, dolomit.
Îngrășămintele azotate (azotat de potasiu, azotat de calciu) conțin săruri ale acidului azotic (formă de nitrat). Spre deosebire de îngrășămintele cu nitrat de amoniac conțin un procent relativ mic de azot – aproximativ 15-16%.
Printre deficiențe, trebuie remarcate următoarele: condiții de depozitare exigente – îngrășămintele cu nitrați trebuie depozitate într-un loc uscat în recipiente sau pungi rezistente la umiditate închise ermetic.
Îngrășămintele cu nitrați sunt ușor spălate din sol, deci trebuie să fie aplicate când pericolul de topire a zăpezii a trecut.
Azotatul de potasiu este utilizat pe scară largă, deoarece datorită conținutului de potasiu, acest îngrășământ cu azot îmbunătățește calitatea fructelor.
Datorită cantităților mici de azot (13%) și conținutului de potasiu (44%), se recomandă utilizarea azotatului de potasiu în timpul formării inflorescențelor.
Îngrășămintele amidice conțin azot sub formă de amidică. Dintre acestea, ureea este cea mai populară. Acesta este cel mai concentrat dintre îngrășămintele cu azot: aproximativ 46,2% azot, prin urmare, în cazul carenței de azot, ureea este cel mai des folosită.
Ureea se dizolvă bine în apă, nu e spălată ușor din sol și nu arde frunzele în cazul unui tratament foliar, spre deosebire de nitratul de amoniu. Dezavantajul ureei este că acidifică solul.
Ureea se amestecă cu alte îngrășăminte numai dacă acestea sunt uscate și numai înainte de aplicare, deoarece crește higroscopicitatea amestecului. Nu amestecați ureea cu superfosfat simplu, var, dolomit și cretă.
În aer liber, amoniacul se evaporă. Pentru a evita pierderea acestuia, îngrășământul trebuie încorporat în sol la o adâncime de cel puțin 3–4 cm. Ureea este depozitată într-un loc uscat, deoarece absoarbe umezeala.
Îngrășăminte complexe cu azot
Deoarece plantele au nevoie nu numai de azot, ci și de alți nutrienți (fosfor, potasiu, oligoelemente), este adecvat să se utilizeze îngrășăminte complexe. O altă opțiune este aplicarea azotului, fosforului și potasiului ca îngrășăminte separate.
Amofosul. Un îngrășământ complex cu fosfor-azot solubil în apă (fosfor – 50%, azot – 12%), în care ambele elemente sunt conținute într-o formă ușor asimilabilă. Nitroamofos: îngrășământ cu azot-fosfor (fosfor – 11-24% și azot – 16-23%), potrivit pentru utilizare pe soluri cu conținut normal sau ridicat de potasiu. Cele mai receptive la introducerea amofosului sunt cartoful, vița de vie și sfecla.
Diamofos (fosfat de diamoniu). Îngrășământ cu fosfor-azot (fosfor – 46-50%, azot – 18%). Diamofosul reduce aciditatea solului și este folosit ca îngrășământ pentru majoritate culturilor legumicole.
Înainte sau după ploie se pune azotul la legume. Gen roșii ardei vinete. Primăvara. Vara