5.2 C
București
marți, 10 decembrie, 2024

-

‹ adv ›
HomepageȘtiri AgricoleComisia Europeană a decis să nu prelungească restricţiile la importurile de cereale...

Comisia Europeană a decis să nu prelungească restricţiile la importurile de cereale din Ucraina

Comisia Europeană a anunţat vineri că a pus punct interdicţiei introduse de cinci state membre UE cu privire la importurile de cereale ucrainene, în schimbul unor angajamente ale Kievului că va lua măsuri pentru a controla afluxul de cereale spre ţările vecine, informează executivul comunitar, citat de AFP.

În luna mai, Uniunea Europeană a permis Bulgariei, Ungariei, Poloniei, României şi Slovaciei să interzică vânzările interne de grâu, porumb, rapiţă şi seminţe de floarea-soarelui provenite din Ucraina, permiţând în acelaşi timp tranzitul acestor mărfuri pentru export în altă parte. Această interdicţie urma să expire pe 15 septembrie.

Executivul comunitar a ajuns la concluzia că, graţie măsurilor introduse la începutul lunii mai, „distorsiunile de pe pieţele celor cinci state membre care sunt vecine cu Ucraina au dispărut”.

‹ adv ›

Autorităţile poloneze, ţară unde în luna octombrie ar urma să aibă loc alegeri parlamentare, susţin că cerealele ucrainene ieftine fac neprofitabilă producţia locală, şi marţi au anunţat că nu vor ridica interdicţia chiar dacă UE va decide să nu prelungească aranjamentul dincolo de săptămâna aceasta.

În replică, autorităţile de la Kiev au avertizat că ar putea demara o procedură de arbitraj internaţional ca răspuns la restricţiile impuse exporturilor de cereale, după ce Polonia a anunţat că va continua să blocheze importurile de cereale din Ucraina, chiar dacă Bruxelles-ul va ridica interdicţiile introduse anterior.

Contrar Poloniei, Bulgaria a decis joi să nu prelungească interdicţia de a importa cereale ucrainene după 15 septembrie. Sofia „nu susţine” o extindere a restricţiilor, stipulează o rezoluţie adoptată de Parlamentul bulgar cu o largă majoritate (124 de voturi din totalul celor 197 de deputaţi prezenţi), la iniţiativa guvernului proeuropean al Bulgariei.

Textul invocă „solidaritatea cu Ucraina” şi necesitatea de a „garanta securitatea alimentară la scară mondială”.

Înainte de invazia rusească, ţările din Europa de Est nu se numărau printre principalii importatori de cereale ucrainene, însă datele vamale arată că exporturile de cereale şi oleaginoase ucrainene în Polonia şi România au crescut semnificativ anul trecut.

Ministrul român al Agriculturii, Florin Barbu, declara la începutul acestei săptămâni că măsurile restrictive privind importurile de produse agricole din Ucraina au avut un efect pozitiv asupra pieţei cerealelor din România, iar decizia Comisiei Europene ar trebui să fie de prelungire a acestor restricţii, cel puţin până la finalul anului 2023, pentru a nu afecta competitivitatea fermierilor. Pe de altă parte, şeful MADR a transmis că vor fi luate cele mai bune măsuri, atât economice şi financiare, cât şi acte normative, „pentru a sprijini şi proteja fermierii români”. 

‹ adv ›

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Citește și

Comisia Europeană salută acordul de introducere treptată a Regulamentului UE privind defrişările

Comisia Europeană a salutat, marţi, acordul politic provizoriu la...
‹ adv ›

UE investeşte 380 mln de euro în proiecte care sprijină tranziţia verde

Comisia Europeană a acordat luni peste 380 de milioane de euro unui număr de 133 proiecte noi din întreaga...

CE a aprobat schema României de 500 mln de euro pentru sprijinirea investiţiilor în producţia de biocombustibili

Comisia Europeană a anunţat luni că a aprobat, în temeiul normelor UE privind ajutoarele de stat, schema României, în...
‹ adv ›

Comentarii

Alte articole