28.3 C
București
duminică, 6 septembrie, 2026
IT
MD

-

‹ adv ›
HomepageȘtiri AgricoleComisia Europeană a rambursat României peste 1,1 miliarde de euro pentru investiții...

Comisia Europeană a rambursat României peste 1,1 miliarde de euro pentru investiții agricole

Comisia Europeană (CE) a rambursat României peste 1,1 miliarde de euro pentru investiţiile realizate în sectorul agroindustrial şi pentru dezvoltarea comunităţilor rurale, precum şi pentru plăţile compensatorii acordate fermierilor pentru pierderile de venit, informează Agenţia pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale (AFIR).

„Fondurile rambursate de Comisia Europeană pentru plăţile efectuate de AFIR au ajuns la peste 1,1 miliarde de euro în actualul exerciţiu financiar european aferent Politicii Agricole Comune 2023 – 2027, bani care au intrat efectiv la Bugetul de stat al României.

Această rambursare confirmă în acelaşi timp şi corectitudinea gestionării fondurilor europene de către AFIR, dar mai ales capacitatea României de a atrage fonduri nerambursabile pentru investiţii în agricultură şi dezvoltare rurală care să producă rezultate reale pentru economie şi comunităţile rurale”, a declarat, într-un comunicat de presă, directorul general al AFIR, Adrian Chesnoiu.

Şeful AFIR a adăugat că, pe data de 27 mai 2026, a avut loc cea mai recentă rambursare integrală din partea Comisiei Europene, în valoare de 204 milioane de euro.

„Această sumă reprezintă contravaloarea fondurilor solicitate de AFIR prin declaraţia de cheltuieli aferentă perioadei ianuarie – martie 2026, solicitare efectuată pentru decontarea plăţilor acordate din bugetul naţional în primul trimestru al anului 2026 către fermieri, procesatori, antreprenori şi autorităţi publice care au realizat investiţii în agricultură şi dezvoltare rurală, dar şi pentru măsurile de mediu şi climă”, a spus Chesnoiu.

Potrivit instituţiei, plăţile rambursate de către forul european provin din Fondul European Agricol pentru Dezvoltare Rurală (FEADR).

‹ adv ›

În conformitate cu fluxul procedural stabilit la nivelul CE, declaraţia de cheltuieli aferentă perioadei ianuarie – martie 2026 a fost încărcată în sistemul informatic utilizat pentru schimbul de date între statele-membre şi Comisie, iar după verificarea sumelor din declaraţia de cheltuieli forul a rambursat României, în termenul maxim de 45 de zile, fondurile europene solicitate.

‹ adv ›

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

🗓️ Calendarul evenimentelor agricole
Powered by Agrobiznes Trimite un eveniment

Citește și

‹ adv ›

Bruxellesul propune o reducere drastică a cotelor de pescuit de cod în Marea Baltică pentru 2027

Comisia Europeană a propus luni o reducere drastică a cotelor de pescuit de cod în Marea Baltică pentru 2027,...

Comisia Europeană a actualizat măsurile de control al variolei ovine şi caprine în Bulgaria şi România

Comisia Europeană a actualizat măsurile de urgenţă privind variola ovină şi caprină în Bulgaria şi România, unde au fost...
‹ adv ›

Comentarii

Alte articole