20.3 C
București
sâmbătă, 18 mai, 2024

-

‹ adv ›
HomepageȘtiri AgricoleACA: Valorificarea produselor apicole este cea mai mare problemă a apicultorilor

ACA: Valorificarea produselor apicole este cea mai mare problemă a apicultorilor

Valorificarea produselor apicole reprezintă cea mai mare problemă pe care o întâmpină apicultorii în prezent, mai ales că România a fost o ţară care nu s-a confruntat niciodată cu astfel de probleme, a declarat, vineri, la Târgul Naţional al Mierii, preşedintele Asociaţiei Crescătorilor de Albine din România (ACA), Ioan Fetea.

„Anul apicol 2023 a fost unul dificil, fără rezultate economice deosebite, aşa cum eram noi obişnuiţi. Condiţiile de climă în mod deosebit au dus la obţinerea unor producţii modeste. Cea mai mare problemă a noastră astăzi este valorificarea produselor apicole, pe lângă aceste producţii care în ultimii ani au fost modeste. România a fost o ţară care nu a avut probleme niciodată cu valorificarea produselor apicole.

Apicultorii, din acest punct de vedere, au avut beneficii, în sensul în care au rămas cu producţia în stoc numai dacă au dorit să rămână. Se pare că anul trecut şi anul acesta sunt primii doi ani în care declinul valorificării produselor a început. Noi sperăm să nu dureze prea mult, pentru că încă mai avem produse de calitate, produse care sunt apreciate de către consumatori, nu numai din România, ci din Europa şi din întreaga lume”, a precizat Fetea.

La rândul său, directorul general al Agenţiei Naţionale pentru Zootehnie, Florinel Bîrcă, a subliniat că începând de anul acesta există o bază de date electronică care simplifică foarte mult accesul la informaţii, iar în prezent în sistem sunt înregistraţi 2 milioane de stupi şi 32.000 de apicultori.

„Ce înseamnă asta? Că accesul dumneavoastră către informaţiile din baza de date şi al nostru către dumneavoastră ca şi apicultori înregistraţi este mult mai facil şi beneficiază de ceea ce înseamnă o bază de date modernă. În ceea ce priveşte înregistrările, avem în România undeva la două milioane şi ceva de stupi, cu 32.000 de apicultori, puţin pentru ceea ce înseamnă potenţialul României. Eu am încredere în echipa de la nivelul Ministerului Agriculturii că se vor găsi soluţii pentru a nu merge cu stângul înainte în apicultura României”, a spus Florinel Bîrcă, la deschiderea Târgului de pe Platforma Apicolă Băneasa.

De asemenea, directorul general adjunct al Direcţiei Generale Politici Agricole din cadrul Ministerului Agriculturii, Gheorghe Tinel, a anunţat că îi aşteaptă la discuţii pe apicultori pentru a materializa împreună un sprijin pentru sector, în condiţiile în care ACA a transmis deja câteva adrese către Guvern şi MADR în care a solicitat un ajutor de minimis.

„Ştiu că au fost doi ani grei – 2021-2022 – şi acum şi 2023, ani grei şi deosebiţi din punct de vedere climatic, economic, a apărut şi războiul din Ucraina. Am căzut de comun acord ca săptămâna viitoare să purtăm discuţii, să materializăm o formă de sprijin pentru apicultori. Statistic însă trebuie să recunoaştem că am făcut un salt calitativ din 2007 şi până acum în acest domeniu şi nu putem să negăm acest lucru.

Am plecat cu până într-un milion de familii de albine şi am ajuns la peste 2,3 milioane. Am plecat de la o producţie de 16.500 tone şi am ajuns la 30.000 de tone de miere, ceea ce înseamnă că este un salt. Un salt care se datorează în mare parte sprijinului pe care Guvernul României, Uniunea Europeană l-au acordat pentru dezvoltare, pentru investiţii. Nu e puţin, dar nu e nici suficient. Eu zic că săptămâna viitoare, dacă ne întâlnim, şi vă rog să veniţi să punem pe hârtie o formă de sprijin pentru a putea să depăşim împreună acest moment greu. Tot ceea ce se întâmplă acum, aici, în această curte, vi se datorează în mod deosebit dumneavoastră, apiculturilor, şi încurajăm dezvoltarea acestei activităţi. Locul doi în Europa la familiile de albine este un câştig pe care vrem să-l păstrăm şi pentru care vă mulţumim”, a transmis Gheorghe Tinel.

Acesta a fost întrerupt de un apicultor prezent la Târg care i-a reproşat că nu poate să îşi vândă marfa, iar reprezentantul MADR i-a promis că se vor găsi soluţii.

„Ştim toate chestiunile acestea. Le discutăm cu asociaţiile reprezentative şi vă rugăm să aveţi înţelegere că vom găsi soluţii”, a răspuns oficialul MADR.

La rândul său, Marian Pătraşcu, preşedintele filialei judeţene Ilfov şi a municipiului Bucureşti din cadrul ACA şi, de asemenea, coordonator al conceptului Patrula Apicolă Urbană a explicat de ce este importantă albina în viaţa noastră, inclusiv a celor care trăiesc în oraşe.

„Patrula Apicolă Urbană a demonstrat cu certitudine că se poate gestiona albina în mediul urban şi nu numai. Albina este un exemplu pentru toţi de hărnicie, un exemplu ce trebuie urmat, şi dacă este prezentă la Şcoala Altfel hai să fie prezentă permanent în viaţa noastră. Cred că este momentul să fie prezentă legal şi în Bucureşti şi în toată ţara. Sperăm să fie ridicată această stupidă interdicţie, spunem noi, pusă în 2010, anul în care Statele Unite ridica interdicţia de a creşte albine în oraşe” , a spus Pătraşcu.

Acesta a explicat că mierea cea mai curată poată fi găsită la apicultorii români, la cei care sunt prezenţi în aceste zile la TNM.

„La întrebarea unde găsim miere curată?Va răspund: la apicultori, aici. Cred că trebuie cu ajutorul ministerului şi a celorlalte instituţii să arătăm că într-adevăr românii au o miere curată. În urmă cu 58 de ani, exact în această perioadă, la Bucureşti, Apimondia alegea preşedinte pentru un prim mandat pe profesorul Veceslav Harnaj şi a fost preşedinte al Apimondiei timp de 20 de ani.

A fost fondatorul apiculturii moderne. Eu spun că profesorul este prezent aici pentru că este prezentă şi doamna Ileana Popovici, nepoata profesorului, care în urmă cu o lună a reeditat o carte despre viaţa lui Veceslav Harnaj, cel care a creat apicultura în România şi apicultura modernă la nivel mondial”, a adăugat Marian Pătraşcu.

Adresându-se autorităţilor prezente la TNM, Ileana Popovici, nepoata profesorului Veceslav Harnaj, a cerut sprijin pentru apicultori, în aşa fel încât aceştia să îşi poată vinde mierea, dar şi o recunoaştere a profesorului Harnaj, fondatorul apiculturii moderne.

„Eu sunt martora acestei persoane geniale care a lăsat Combinatul Apicol, care a fost preşedinte al apiculturilor din toată lumea timp de 20 de ani, care s-a străduit enorm pentru apicultura mondială şi în mod special pentru apicultorii români. Provenea dintr-o familie de preoţi apicultori din Basarabia şi era devotat albinelor, el fiind un geniu şi în alte domenii.

Deci v-a lăsat moştenire ceva, nu s-a dus în altă ţară să facă un combinat sau o tipografie, v-a lăsat o tradiţie şi ştiu că pe vremea unchiului meu cei din minister se implicau mai mult. Eu cred că e datoria dumneavoastră să-i ajutaţi pe apicultori să-şi vândă mierea unde trebuie. E păcat de Dumnezeu, se termină şedinţa, se închid toate lucrurile, ne felicităm şi după aceia uitaţi. Eu trăiesc la ţară şi văd că sunt oameni care iubesc albinele şi au nevoie de sprijinul dumneavoastră”, a transmis Ileana Popovici.

Nu în ultimul rând, ea a propus ca Bulevardul Ficusului, unde se află Complexul Apicol, să se numească strada Apicultorilor sau a profesorului Veceslav Harnaj.

„Mă gândeam că pe bulevardul acesta al Ficusului este Combinatul Apicol Veceslav Harnaj, este liceul Veceslav Harnaj, sunt atâtea produse Veceslav Harnaj, nu văd de ce nu s-ar numi această stradă a Apicultorilor sau a profesorului Harnaj. Este o idee şi vă mulţumesc foarte mult. Încă o dată felicitări tuturor oamenilor care iubesc albina”, a mai spus nepoata profesorului Veceslav Harnaj.

Bucureştenii sunt aşteptaţi, în perioada 1 – 3 septembrie 2023, la Târgul Naţional al Mierii, un nou eveniment dedicat consumatorilor de produse apicole, organizat de Asociaţia Crescătorilor de Albine din România (ACA) pe platforma apicolă din Băneasa.

Târgul Naţional al Mierii – ediţia de toamnă – reprezintă cel mai important eveniment de profil din Capitală şi este deja un eveniment tradiţional care se bucură de o foarte bună participare atât din partea iubitorilor de produse apicole cât şi din partea apicultorilor, fie ei participanţi sau expozanţi, a procesatorilor din domeniul apicol precum şi a reprezentanţilor din cadrul asociaţiilor apicole.

‹ adv ›

Comentează

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Citește și

Parlamentul European votează pentru indicarea pe etichete a originii mierii

Parlamentul European a votat miercuri seara în favoarea unor...
‹ adv ›

Satu Mare: Sute de familii de albine moarte într-o comună, din cauza unor tratamente la rapiţă

Sute de familii de albine din comuna Sătmăreanul Beltiug au murit sau au fost afectate ca urma a unor...

Preşedintele ACA: Valorificarea produselor apicole în ultimii doi ani a cunoscut o scădere drastică

Valorificarea produselor apicole a cunoscut în ultimii doi ani o scădere drastică, în condiţiile în care costurile de producţie...
‹ adv ›
‹ adv ›

Comentarii

Alte articole