4.5 C
București
sâmbătă, 23 noiembrie, 2024

-

‹ adv ›
HomepageȘtiri AgricoleCE adoptă măsuri excepţionale de limitare a unor importuri din Ucraina

CE adoptă măsuri excepţionale de limitare a unor importuri din Ucraina

Comisia Europeană a adoptat marţi măsuri preventive excepţionale şi temporare privind importurile unui număr limitat de produse din Ucraina, sub garanţia excepţională a Regulamentului privind măsurile comerciale autonome.

Aceste măsuri sunt necesare având în vedere circumstanţele excepţionale ale blocajelor logistice grave cu care se confruntă cinci state membre ale Uniunii Europene.

Măsurile vizează doar patru produse agricole – grâu, porumb, rapiţă şi seminţe de floarea soarelui – originare din Ucraina. Măsurile adoptate urmăresc atenuarea blocajelor logistice care implică aceste produse în Bulgaria, Ungaria, Polonia, România şi Slovacia. Măsurile vor intra în vigoare în 2 mai şi vor dura până la 5 iunie 2023.

‹ adv ›

În această perioadă, grâul, porumbul, rapiţa şi seminţele de floarea soarelui originare din Ucraina pot continua să circule liber în toate statele membre ale Uniunii Europene, cu excepţia celor cinci din prima linie: Bulgaria, Ungaria, Polonia, România şi Slovacia.

Produsele pot continua să circule sau să tranziteze prin aceste cinci state membre prin intermediul unui regim de tranzit vamal comun sau să ajungă într-o ţară sau un teritoriu din afara UE.

În paralel, Bulgaria, Ungaria, Polonia şi Slovacia s-au angajat să-şi ridice măsurile unilaterale cu privire la grâu, porumb, rapiţă şi seminţe de floarea soarelui şi orice alte produse care provin din Ucraina.

În timp ce răspunde preocupărilor fermierilor din acele state membre învecinate cu Ucraina, măsurile susţin angajamentul ferm al UE de a sprijini Ucraina şi de a prezerva capacităţile sale de a-şi exporta cerealele, care sunt esenţiale pentru a hrăni lumea şi a menţine preţurile la alimente scăzute, în faţa dificultăţilor uriaşe cauzate de agresiunea rusă neprovocată, se menţionează în comunicat.

Aceste măsuri fac parte din pachetul general de sprijin pe care îl propune Comisia şi vor fi completate cu un sprijin financiar pentru fermierii din cele cinci state membre şi cu măsuri suplimentare pentru a facilita tranzitul exporturilor de cereale ucrainene prin intermediul căilor de solidaritate către alte state membre UE şi ţări terţe.

Comisia este pregătită să reimpună măsuri preventive după expirarea actualului Regulament privind măsurile comerciale autonome la 5 iunie 2023, atâta timp cât situaţia excepţională continuă.

Ministrul Agriculturii, Petre Daea, a anunţat marţi că România va mai primi aproape 30 de milioane de euro de la Comisia Europeană pentru spijinirea fermierilor afectaţi de importurile de cereale ieftine din Ucraina.

„Astăzi am primit proiectul de regulament al Uniunii Europene. E prima dată când pun mâna pe un document care spune cifra exactă. Vă spuneam în momentul de început, când am tot interpretat şi dumneavoastră şi noi toţi ceilalţi, care a fost decizia Uniunii Europene privind sumele date României, că suma, în prima fază, este o sumă mică şi am solicitat schimbarea formulei de calcul.

Iată că astăzi avem comunicarea că suntem beneficiari a 29,73 milioane de euro, o sumă mult mai importantă şi eu zic corectă din punct de vedere al calculelor. Astfel, pe de o parte, se acordă un sprijin real fermierilor români, pe de altă parte, este o analiză corectă a eforturilor pe care le-a făcut Ţara Românească, ştiind ce înseamnă culoarele de solidaritate şi impactul cerealelor şi al fluxului de cereale pe piaţa României”, a spus Petre Daea.

‹ adv ›

Comentează

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Citește și

ANPC și Romalimenta colaborează pentru conformitatea produselor alimentare

Reprezentanţii Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC) şi cei...
‹ adv ›

În 2023, UE a capturat 3,3 mil. tone de pește, cea mai mare parte e din Atlanticul de Nord-Est

În 2023, captura totală de pește în Uniunea Europeană a fost estimată la 3,3 milioane de tone în greutate...

China extinde investigaţia asupra subvenţiilor pentru produsele lactate din UE

China şi-a extins vineri investigaţia antisubvenţii cu privire la importurile de produse lactate din Uniunea Europeană, pentru a include...
‹ adv ›

Comentarii

Alte articole