22 C
București
miercuri, 9 octombrie, 2024

-

‹ adv ›
HomepageArticoleRegulatori de creștere la rapiță - în ce condiții se aplică

Regulatori de creștere la rapiță – în ce condiții se aplică

Regulatorii de creștere sunt substanțe ce acționează asupra sistemului hormonal al plantei. Aplicarea unui regulator de creștere la rapiță este determinată de mai mulți factori. De obicei, aplicarea produselor cu efect de regulator de creștere este argumentată prin faptul că:

  • Regulatorii de creștere îmbunătățesc iernarea culturii.
  • Stimulează dezvoltarea mugurilor dorminzi.
  • Contribuie la dezvoltarea sistemului radicular.
  • Păstrează potențialul culturii.

Important! Regulatorii de creștere se aplică doar în condiții climatice favorabile. Regulatorii la rapiță nu se aplică dacă cultura se află în stare de stres, iar în stratul de sol de 30 cm trebuie să avem o umiditate nu mai mică de 30 mm.

De obicei, la cultura de rapiță se utilizează două tipuri de regulatori de creștere: regulatori de creștere clasici și fungicide cu efect secundar de regulator de creștere.

‹ adv ›

Citiți și despre Fertilizarea cu bor la rapiță – de ce e necesară, când se aplică.

De ce se aplică regulatorii de creștere la rapiță?

Din câte cunoaștem, există o fază recomandată de dezvoltare a rapiței pentru o iernare cu pierderi minime. O rapiță bună de iernare, în varianta optimă, este cea care are 8-10 frunze, vârful central de creștere în secțiune nu mai mult de 2 cm, diametrul coletului de 8-12 mm și o rădăcină de circa 20 cm lungime.

Mulți producători se conduc și după regula a trei de opt. Adică, cerințe minime pentru o iernare bună a rapiței sunt: 8 frunze, minim 8 mm diametrul coletului și minim 8 cm lungimea rădăcinii.

Densitatea rapiței de iarnă recomandată înainte de iernare: numărul de plante/m2:

  • Hibrizi: 40 până la 60 buc/m²
  • Soiuri: 80–100 buc/m²

Aplicarea regulatorilor de creștere toamna la rapiță are ca rezultat reducerea creșterii părții aeriene a rapiței, influențând pozitiv pe de altă parte creșterea rădăcinilor. Astfel, coletul va fi mai aproape de nivelul solului și va fi bine protejat de îngheț.

Regulatorul de creștere permite ca rapița să nu-și lungească excesiv vârful de creștere, ceea ce îi oferă o mai bună rezistență la iernare.

Atât o rapiță slab dezvoltată, cât și o rapiță ce depășește faza optimă pentru iernare va fi afectată de condițiile din timpul iernii. De obicei, rapița ce a depășit faza optimă de iernare este afectată de îngheț, iar zona coletului sau rădăcinile putrezesc.

Ulterior, din zona neafectată, din mugurii dorminzi se formează tulpini. Spre deosebire de ramificările clasice la rapiță, dezvoltarea tulpinilor din mugurii dorminzi în scopul salvării culturii nu înseamnă randamente mai bune, ci, din contra, o producție mai scăzută.

Pentru a evita aceste cazuri, se aplică regulatori de creștere la cultura de rapiță de toamnă.

Când se aplică regulatorii de creștere la rapiță?

Pe lângă faptul că rapița nu poate fi tratată cu un regulator de creștere în perioadele de stres, există și o fază optimă în care produsul poate fi aplicat.

Aplicarea regulatorilor de creștere la rapiță se realizează în faza de 4-6 frunze. Nu se recomandă aplicarea regulatorului de creștere după faza de 6 frunze, acesta va avea un efect de durată foarte scurt asupra creșterii.

Ulterior, primăvara regulatorul de creștere se aplică pentru stimularea fenomenului de ramificare și reducerea taliei culturii de rapiță. Primăvara, specialiștii recomandă aplicarea regulatorilor de creștere de la începutul alungirii tijei florale până când tulpina este alungită, iar butonul floral este ascuns de frunze.

Aplicat mai târziu, există riscul ca regulatorul de creștere să aibă un efect redus.

În România, pentru perioada de toamnă aplicate ca regulator de creștere sunt omologate produse ce conțin clormequat clorura (Stabilan 750 SL: 0,5 -0,75 l/ha, plantele de rapiță în stadiul BBCH 14-16 (faza de 4-6 frunze ale rapiței), iar pentru perioada de primăvară mepiquat clorura (Invister 300 SL: 0,6 – 0,7 l/ha, aplicare din faza de creștere și alungire a tulpinii până la faza de 5 internoduri (BBCH 30-35)).

V-ar putea fi util și articolul despre Dăunători la rapiță – recomandări la combatere Dăunători la rapiță – recomandări la combatere.

‹ adv ›

Comentează

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Citește și

Țânțarul silicvelor de rapiță – motivul îngălbenirii, crăpării silicvelor

Țânțarul silicvelor de rapiță (Dasineura brassicae) este un dăunător important al...
‹ adv ›

Cum poate afecta frigul înregistrat rapița de toamnă

Astăzi aduc în atenția dumneavoastră câteva aspecte legate de efectele frigului și înghețului asupra rapiței de toamnă. Fac asta...

Fertilizarea cu bor la rapiță – de ce e necesară, când se aplică

La cultivarea rapiței de toamnă, analizând tehnologia, la sigur ați observat menționarea necesității administrării îngrășămintelor cu bor la această...
‹ adv ›

Comentarii

Alte articole