17.8 C
București
duminică, 6 octombrie, 2024

-

‹ adv ›
HomepageArticoleDăunători la vița de vie: cum recunoaștem atacul, tratamente

Dăunători la vița de vie: cum recunoaștem atacul, tratamente

Pe parcursul vegetației, vița de vie poate fi atacată de diferiți dăunători ce au impact atât asupra recoltei, cât și asupra dezvoltării culturii. În acest articol vorbim despre principalii dăunători la vița de vie și metodele de menținere sub control a acestora:

  • Filoxera viței de vie Daktulosphaira vitifoliae
  • Acarioza viței de vie Phyllocoptes vitis
  • Erinoza viţei de vie Eriophyes vitis
  • Eudemisul sau molia viţei de vie Lobesia botrana
  • Păianjenul roșu comun Tetranychus urticae
  • Acarianul galben al viţei de vie Eotetranychus carpini
  • Cicade
  • Gândacul scriitor Adoxus obscurus 
  • Țigărarul Byctiscus betulae
  • Cărăbușii viței de vie
  • Tripsul viței de vie Anaphothrips vitis

Detalii despre boli la vița de vie pe acest link.

Filoxera viței de vie Daktulosphaira vitifoliae

Există 4 forme ale dăunătorului filoxeră: galicolă, radicicolă, sexupară (aripată) și sexuată – apare din ouă de iarnă.

‹ adv ›

Atacul de filoxeră se manifestă în special pe soluri argiloase, unde se formează crăpături prin care dăunătorul migrează de la rădăcinile unui butuc la altul. Forma galicolă atacă vârful lăstarilor prin înţepare fapt ce determină hipertrofierea ţesutului şi formarea de gale pe partea superioară a frunzelor.

Acesta este unul dintre indiciul de bază al prezenței dăunătorului:

Pe partea superioară în dreptul galelor se află mici deschideri prin care larvele părăsesc gala. De asemenea, lăstarii atacaţi nu mai cresc şi lemnul nu se mai coace.

Forma radicicolă atacă rădăcinile prin înţepare şi sugere, ţesuturile se deformează, se hipertrofiază, apar nodozităţi şi tuberozităţi şi în 3-6 ani butucul se usucă. Datorită altoirilor pe portaltoi americani această variantă de atac a fost în mare parte exclusă.

Pentru a evita răspândirea este recomandată achiziționarea butașilor sănătoși, controlați. Pe suprafețe mici trebuie rapid colectate frunzele cu simptome și distruse. În plus, altoirea viței de vie pe portaltoi american (Vitis riparia, Vitis rupestris, Vitis berlandieri) este o metodă utilizată de ani buni pentru a proteja plantația.

Filoxera viței de vie are dușmani naturali: forma radicicolă este atacată de acarieni, de Carabidae, Coccinellidae şi Staphylinidae, iar forma galicolă de acarieni (Trombidiidae), neuroptere (Chrysopidae), tripşi (Scolothrips acariphagus), ploşniţe (Anthocoridae), coleoptere (Coccinelidae); pe lângă entomofagi se poate utiliza ciuperca Beauveria bassiana.

Produse omologate pentru combatere nu sunt disponibile. Totuși, eficiență au demonstrat tratamentele cu insecticide eficiente în combaterea afidelor realizate primăvara, între dezmugurit și degajarea primelor 2-3 frunze, până când gala se închide. 

Acarioza viței de vie Phyllocoptes vitis

Acarioza este declarat cel mai periculos acarian la vița de vie. La pornirea în vegetaţie pătrunde în muguri și se hrănește. Viitorii lăstari se atrofiază, internodiile se scurtează şi inflorescenţele avortează, fenomen cunoscut sub numele de „scurtnodarea parazitară” ce poate fi confundată cu degenerarea infecțioasă a viței-de-vie de natură fitopatologică.

Frunzele atacate se încrețesc, se îngroașă, se brunifică și cad. Atacurile puternice se observă în special în perioadele reci și ploioase.

Acarioza are 3-4 generații pe an, iernează în stadiu de femelă adultă sub solzii mugurilor de la baza coardelor și în crăpăturile scoarței.

Măsuri de control: adunarea și distrugerea frunzelor cu simptome, aplicarea tratamentelor fitosanitare la depășirea pragului economic de dăunare (PED): 15 acarieni pe lăstar și 2-3 acarieni pe frunzele abia apărute până la înflorit, iar după înflorit, 4-6 acarieni pe frunză. Omologate: ulei de parafină în repaus (OVIPRON TOP 2500 ml/100 l apă (doza maximă 35 l/ha).

Erinoza viţei de vie Eriophyes vitis

Erinoza viței de vie, acarianul galicol este un dăunător ce se hrănește cu țesuturile embrionare din frunze, provocând băşicarea frunzelor de viță de vie pe partea superioară şi apariţia unor cavităţi pe faţa inferioară, delimitate de nervuri, captuşite cu pâslă rezultată din dezvoltarea anormală a perilor de pe frunze.

FOTO: ANF

Erinoza are prezintă 5-6 generaţii/an, iernează în stadiul de adult sub solzii mugurilor, în crăpăturile scoarţei butucilor, la baza coardelor de un an, în stratul de frunze căzute. Se hrănește pe partea inferioră a limbului foliar, înţepând ţesuturile şi sugând sucul celular.

Măsuri de control: Tăierea și arderea frunzelor cu semne de atac. Prădători naturali: Metaseiulus occidentalis (distruge 100 de acarieni în 24 de ore), Typhlodromus pyri, Amblyseius spp. În perioada de repaus vegetativ se recomandă tratamente cu ulei horticol. Produsele ce conțin abamectin mențin acarienii sum control (de ex. Vertimec Pro 0,75 l/ha). Pot fi aplicate tratamente cu ulei de portocale (Limocide 2 l/ha).

Eudemisul sau molia viţei de vie Lobesia botrana

Adultul este un fluture cu aripi diferit colorate, 7-8 mm lungime cu anvergura aripilor de 18-20 mm. Larvele din prima generaţie se hrănesc cu bobocii florali şi boabele verzi, celei de a doua generaţii cu pulpa boabelor, iar cele din generaţia a treia cu boabele în pârgă ale soiurilor tardive.

Boabele atacate se închid la culoare, se zbârcesc şi sunt adesea infectate cu ciupercile Botrytis cinerea sau Penicillium glaucum, putrezesc, iar vinul obţinut este de calitate inferioară şi nu se poate păstra în vinotecă. Daunele produse de larvele generaţiei a doua sunt cele mai păgubitoare.

Măsuri de control: folosirea capcanelor feromonale AltraBot E 7,29 – o capcană/3 ha sau 2-5 capcane/ha pentru stabilirea perioadei de zbor a adulţilor. Dușmani naturali: viespea Trichogramma dendrolimi, bacteria Bacillus thuringiensis. Tratamente cu produse ce conțin ciantraniliprol (de ex. Exirel 0,5-0,9 l/ha (Dsgf=0,53 l/ha) se aplică după înflorit), Bacillus thuringiensis ssp. aizawai GC-91 (Agrea 50 WG 0,75 kg/ha se aplică de la începutul formării boabelor).

Păianjenul roșu comun Tetranychus urticae

Adulții păianjenului și larvele colonizează la început partea inferioară a frunzelor, apoi se extind pe ambele fețe. În dreptul coloniei se observă o pânză foarte fină, ca o plasă.

Frunzele atacate se decolorează, de la bază spre vârf pe linia nervurilor, capătă un aspect de mozaic (pete de culoare cenușie-lucitoare sau roșiatică), apoi se usucă și cad.

Plantele stagnează în dezvoltare și producția scade. Factorul determinant pentru manifestarea atacului cu intensitate este seceta.

Metode de control: utilizarea mulciului pentru creșterea umidității solului, evitarea fertilizării în exces cu azot, atragerea prădătorilor naturali: acarieni (Phytoseiulus spp., Typhlodromus spp.), muşte de voal (Chrysopa vulgaris), ţânţari prădători (Aphidoletes aphidimyza), gărgărițe (Stethorus punctillum). Se fac tratamente cu: abamectin (Vertimec Pro 0,75 l/ha), ulei de parafină în perioada de repaus.

Acarianul galben al viţei de vie Eotetranychus carpini

Acarienii la vița de vie produc pe faţa superioară a frunzelor pete de culoare roşie la soiurile cu struguri roşii şi pete de culoare cenuşie la soiurile cu struguri albi.

În cazul atacului intens, pătarea cuprinde întreg limbul. Frunzele cad prematur, strugurii şi coardele nu se coc.

Iernează ca femelă sub scoarţa butucilor, pe frunze sau resturi de plante. Părăsesc locurile de iernare în timpul dezmuguritului sau înainte de acesta. După o perioadă de hranire de 8-10 zile încep să depună ouă, fază care corespunde apariţiei lăstarilor. Ponta se durează pe 20-30 zile.

Măsuri de control: adunarea și distrugerea resturilor vegetale; evitarea fertilizării plantelor cu azot în exces; creşterea umidităţii solului. Aplicarea tratamentelor cu produse ce conțin sulf au și efect asupra acarienilor (de ex. THIOVIT JET 80 WG 3 kg/ha). Pot fi aplicate tratamente cu produse ce conțin abamectin, ulei de parafină.

Cicade la vița de vie

Cicada gheboasă Ceresa bubalus – 8-10 mm lungime, în urma atacului larvelor, frunzele devin roşii – violacee la început, apoi se brunifică şi se usucă. Femelele depun ouăle în scoarţa lăstarilor, într-o incizie, unde scoarţa se desprinde formându-se crăpături care întrerup circulaţia sevei.

La atacuri puternice (număr mare de ponte) ramurile nu mai fructifică normal şi se usucă. Parazitul Polynema striaticorne reduce numărul populației.

Cicada flavescenței aurii a viței de vie Scaphoideus titanus – femela are 5-5.5 mm lungime, iar masculul 4.8-5.2 mm. Prezintă importanţă fitosanitară fiind vector al organismului dăunător Grapevine flavescence dorée MLO.

Măsuri de control: controlul riguros al materialului viticol înainte de plantare pentru a fi liber de boală și dăunător. Tăierea ramurilor de 2 ani care sunt purtătoare de ouă și larve și arderea acestora. Combaterea buruienilor din culturi. Utilizarea capcanelor lipicioase de culoare galbenă care se poziționează în zona de jos și cea de mijloc a plantelor, acestea se controlează zilnic și se înlocuiesc la fiecare 10-15 zile. Substanțe active omologate: ciantraniliprol (Exirel 0,6-0,9 l/ha (Dsgf=0,53 l/ha), se aplică după înflorit.

Cicada viței de vie Empoasca vitis -3 mm lungime, corp îngust, verzui, cu semne albe pe cap, pronot și scutelum, prin care se disting de alte specii ale genului. Înțepăturile provoacă necroze. Dăunătorul atacă floemul și determină apariția unei maroniri a nervațiunilor, îndoirea și arsura marginală a frunzelor. 

Parazitul Anagrus atomus reduce numărul populației. Insecticide pe bază de fungi entomopatogenici (Beauveria bassiana) sunt eficiente în menținerea sub control. Omologat produs pe bază de ulei de portocale (Limocide 1,6 l/ha).

Cicada meliferă Metcalfa pruinosa au talia cuprinsă între 7-9 mm, corpul de culoare închisă acoperit de o secreţie ceroasă albă conferindu-i un aspect bleu-gri.

Adulţii şi larvele cicadei melifere se hrănesc cu sucul celular al plantelor, producând cantităţi enorme de rouă de miere pe care se dezvoltă diferite ciuperci (adulţii) sau reducerea creşterilor vegetative (nimfele).

Atacul încetineşte creşterea plantelor, dezvoltarea fructelor, afectează maturarea lemnului şi diferenţierea mugurilor de rod. Prezenţa cicadei este semnalată de secreţiile de ceară şi roua de miere prezente pe plante.

Intensitatea maximă a atacului are loc în lunile de vară, iar coloniile de cicade se întâlnesc pe frunzele, tulpinile, peţiolii, coardele şi ciorchinii viţei-de-vie.

Măsuri de control: Prădători naturali: Fulgoraecia barberiana şi Neodrynus typhlocybae. Tratamentele cu fungicide aplicate pentru eliminarea ciupercilor sunt de regulă mai utile decât aplicarea insecticidelor. Aplicarea soluţiilor de săpun duce la îndepărtarea stadiilor nimfale şi a secreţiilor ceroase de pe plante.

Scriitorul, gândacul scriitor Adoxus obscurus L.

Adulțiii gândacului scriitor rod frunzele, suprafața coardelor și a boabelor verzi sub forma unor dungi de 3-15 mm lungime și 1,5 mm lățime, neuniform, similar unei scrieri, de unde și denumirea de „scriitor”.

Perforările pot acoperi limbul foliar, în final frunzele atacate se usucă. Larvele dăunează rădăcinilor: pe cele subțiri le retează, iar pe cele mai groase formează rosături caracteristice în formă de șănțulețe liniare sau neregulate.

Iernează în sol ca larvă de ultima vârstă, adulții apar în mai. După trei săptămâni de hrănire cu frunze, femelele încep depunerea ouălor, în grupe de 20-40 de ouă. Larvele eclozate merg în sol, se fixează pe rădăcini, se dezvoltă până în toamnă, apoi se adâncesc pentru iernare.

Femela: 5-6 mm lungime, corpul negru, capul mai îngust decât corpul, elitrele cu umeri proeminenți, punctate cu aspect de linii paralele, de culoare brună-negricioasă, acoperite cu pilozitate abundentă roșiatică.

Aerisirea și iluminarea bună a plantelor reduce gradul de atac. Pe suprafețe mici, plantele pot fi scuturate dimineața, iar adulții colectați. În special, produce pagube mari la vițele tinere.

Produse omologate pentru combatere nu sunt disponibile.

Tripsul viței de vie Anaphothrips vitis

Tripsul iernează în stadiul de larvă, sub scoarţa butucilor viţei-de-vie.provoacă deteriorarea frunzelor și a inflorescențelor, producând pete caracteristice cu aspect argintat la frunzele mature, deformări la frunzele tinere, încreţirea, răsucirea, uscarea frunzelor şi a lăstarilor, dar şi avortarea florilor.

Dăunătorul viței de vie este greu de observat, din cauza dimensiunilor mici: 0,8-1,2 mm corpul adultului, culoarea corpului şi aripilor galben deschis, toracele şi partea dorsală a abdomenului mai închise şi antene cu 8 articole.

Iernează în stadiul de larvă, sub scoarţa butucilor viţei-de-vie. Soiurile cu frunză glabră sau puţin pubescentă sunt mai puternic atacate de dăunător. Adulţii şi larvele se localizează pe ambele părţi ale frunzei, mai frecvent de a lungul nervurilor. 

Pentru a detecta prezența tripsului, instalați capcane galbene lipicioase. Distrugeți buruienile din apropierea plantației.

Tratamentele care se fac pentru combaterea acarienilor şi moliilor strugurilor distrug şi tripsul viţei. De exemplu substanța esfenvalerat (PLINTO 2,5 EC 0,4-0,6 l/ha) este recomandată pentru combatere.

Cărăbușii viței de vie

Pot ataca plantația cărăbușelul de iulie al viței-de-vie (Anomala solida Er) și cărăbuşelul verde al viţei-de-vie (Anomala vitis Fabricius).

Metode de control: scuturarea cărăbușilor pe prelate, seara sau dimineața, când sunt amorțiți; combaterea larvelor prin lucrările solului, desființarea zonelor înțelenite din împrejurimile plantațiilor de viță-de-vie.

Țigărarul Byctiscus betulae

Adulții atacă frunzele de viţă în care fac rosături mici, de forme neregulate cu aspect dungat. La infestări puternice poate ataca mugurii, lăstarii erbacei dar și florile. Femelele depun ouăle în frunze care sunt rulate având formă specifică de țigară.

Măsuri de control: strângerea și arderea frunzelor atacate (țigaretelor), efectuarea arăturilor adânci toamna, pentru distrugerea adulților din sol. Paraziții oofagi din familia Trichogrammatidae pot fi utilizați pentru controlul dăunătorului.

V-ar putea plăcea și articolul despre Lucrări și tratamente la viță de vie după recoltare.

‹ adv ›

Comentează

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Citește și

Cum recolta prea mare de struguri poate compromite calitatea

Actualmente, calitatea producţiei de struguri de masă nu este...
‹ adv ›

SCDVV Iaşi: Starea de sănătate a viței de vie; situația privind regimul termic şi umiditatea accesibilă pe anul 2024

Informare privind starea de sănătate a plantaţiilor viticole şi efectul condiţiilor climatice asupra derulării fenofazelor (dezmugurit, înflorit, creşterea lăstarilor...

Informare S.C-D.V.V. Odobeşti: starea de vegetație a plantațiilor viticole

Informare privind starea de sănătate a plantaţiilor viticole şi efectul condiţiilor climatice asupra derulării fenofazelor (dezmugurit, înflorit, creşterea lăstarilor...
‹ adv ›

Comentarii

Alte articole