Pentru sporirea producţiei şi îmbunătăţirea calităţii păşunilor, precum şi pentru valorificarea superioară a multor suprafeţe de pajişti degradate, este necesară aplicarea unor măsuri corespunzătoare, printre care aplicarea îngrășămintelor plantelor, deoarece aceste categorii de teren sunt considerate ca orice altă cultură agricolă.
Necesitatea aplicării îngrășămintelor reiese din faptul că plantele din pășuni extrag mari cantităţi de azot, fosfor şi potasiu şi alte macro şi microelemente.
Producţiile care se realizează numai pe seama fertilităţii naturale a solului, care se epuizează în timp, sunt extrem de mici.
Pentru fiecare tonă de substanţă uscată (1 tonă de substanţă uscată = 5 tone masă verde) pe pajişti se consumă în mediu 20-25 kg azot, 2-3 kg fosfor, 22 – 25 kg potasiu şi 4 –5 kg calciu, care ar trebui completate prin acţiuni de fertilizare organică sau minerală.
În realitate, pajiştile de la noi nu se fertilizează, iar starea actuală de degradare a lor se datorează în bună parte de lipsa sau insuficienţa elementelor nutritive din sol, al lucrărilor de întreţinere şi a folosirii defectuoase.
Aplicarea îngrăşămintelor organice
Îngrăşămintele organice sunt cele mai eficiente atât pe terenurile arabile, cât şi pe pajişti. Pe pajiştile naturale se folosesc gunoiul, tulbureala şi mustul de grajd, cât şi târlirea cu animalele.
Gunoiul de grajd se aplică atât la suprafaţa solului pe pajiştile naturale cu covor ierbos corespunzător, cât şi prin îngroparea înainte de desţelenire şi înfiinţarea pajiştilor semănate.
Aplicarea gunoiului de grajd bine fermentat (3-5 luni în platformă) la suprafaţa terenului, toamna târziu sau primăvara devreme în cantităţi de 20 – 30 t/ha se face frecvent pe fâneţele naturale din apropierea gospodăriilor.
Gunoiul de grajd este mai bine valorificat când se administrează împreună cu doze mici de îngrăşăminte minerale. Aplicarea gunoiului îmbunătăţeşte compoziţia floristică a covorului ierbos şi calitatea furajului datorită înmulţirii leguminoaselor perene, care la rândul lor fixează azot simbiotic, sporind cantitatea de nutrienţi din sol.
Efectul fertilizării cu gunoi de grajd durează în mediu 3-4 ani.
Tulbureala de grajd este un îngrăşământ organic semilichid care se obţine în adăposturile de taurine prevăzute cu sistem de evacuare hidraulică a dejecţiilor sau tabere de vară cu pardoseală de ciment, spălare cu jet de apă şi colectare într-un bazin acoperit.
Îngrăşămintele semilichide bogate în azot şi potasiu se aplică pe pajiştile permanente în doze de maximum 150 m3/ha, împreună cu 30 kg/ha P2O5, elementul nutritiv deficitar.
Pe păşuni, din motive sanitar-veterinare, doza nu trebuie să depăşească 25-30 m3/ha la o aplicare. Păşunatul este permis numai după o perioadă de 4-5 săptămâni pentru „sterilizarea păşunii” de agenţi patogeni, sub acţiunea razelor solare.
Mustul de grajd are un efect asemănător tulburelii de grajd şi se aplică în doze de 15-20 m3/ha, nediluat în apă, împreună cu aceeaşi doză de fosfor (30kg/ha).
Efectul fertilizării cu tulbureală şi must de grajd este mai rapid decât a gunoiului de grajd şi are o durată mai scurtă (2-3 ani).
Îngrăşarea prin târlire este cea mai simplă şi mai economică metodă de fertilizare a pajiştilor. Târlele sunt locuri îngrădite unde animalele se odihnesc noaptea, uneori şi ziua, perioadă în care dejecţile se concentrează uniform pe un spațiu mai restrâns.
Prin târlire corespunzătoare covorul ierbos se îmbunătăţeşte prin instalarea unor specii de mare valoare furajeră care pot înlocui specii nevaloroase cum este ţepoşica.
Dacă se staţionează prea mult într-un loc cu animalele apare fenomenul de „supratârlire” şi în covorul ierbos se instalează buruienile nitrofile de târlă, cum sunt urzicile, steviile, ştirigoaia şi altele.
Târlirea propriu-zisă se efectuează cu ajutorul unor îngrădiri mobile (porţi de târlire) confecţionate din lemn, plasă de sârmă sau garduri electrice.
Durata târlirii pe pajiştile cu covor ierbos valoros este de 2-4 nopţi: 1 oaie adultă pe 1m2 sau 1 vacă pe 6m2, iar pe cele degradate, cum este ţepoşica, 3-5 nopţi: 1 oaie/1m2 sau 1 vacă/6m2.
Prin depăşirea duratei de 6-8 nopţi la încărcarea menţionată mai înainte cu ovine şi bovine se ajunge la supratârlire cu efectele nedorite care le provoacă.
Târlirea mai poate fi combinată cu aplicarea îngrăşămintelor cu fosfor (40-60kg/ha), cu amendarea solurilor acide 3-4 t/ha calcar măcinat, şi supraînsămânţarea târlelor, în special a celor în care s-a depăşit durata optimă, cu sporire a producţiei iniţiale de 4-7 ori.
Efectul fertilizării prin târlire durează 3-4 ani, după care merită a se repeta.
Aplicarea îngrăşămintelor minerale
Folosirea îngrăşămintelor minerale constituie în prezent soluţia de bază pentru îmbunătăţirea pajiştilor din ţara noastră, datorită cantităţilor insuficiente de îngrăşăminte organice care se obţin de la animale şi a „foamei cronice” de elemente nutritive din solurile pajiştilor.
Pe pajişti, asemănător celorlalte culturi din terenurile arabile se folosesc îngrăşăminte cu azot, fosfor, potasiu şi microelemente.
Raportul optim NPK pe pajiştile noastre este de 2:1:1 în care nivelul de azot mediu este de 90-150 kg/ha şi cel de fosfor şi potasiu la jumătate 45-75 kg/ha anual.
Pe pajiştile din zonele cu climat mai cald şi uscat din stepă se aplică doze mai mici de azot.
În zone cu umiditate cât de cât asigurată şi perioadă de vegetaţie normală se aplică doze mai mari de azot până la 150 kg/ha.
Aplicarea îngrăşămintelor cu azot este bine să se facă fracţionat, în mod deosebit pe păşuni, unde este necesară realizarea unor recolte mai uniforme pe ciclurile de păşunat.
Efectele fertilizării cu îngrăşăminte minerale sunt imediate şi se exprimă prin creşterea substanţială a producţiilor de masă verde de 3-5 ori şi mai mult, a schimbărilor radicale în compoziţia floristică cu dominarea speciilor valoroase furajere şi în final modificări majore în compoziţia chimică a nutreţului în sensul creşterii conţinutului de proteine şi alte substanţe necesare nutriţiei animalelor.
Epoca de aplicare a îngrăşămintelor cu azot este primăvara devreme sau pe cicluri de păşunat şi al celor cu fosfor şi potasiu, toamna târziu.
Administrarea îngrăşămintelor se face cu mijloace terestre, asemănător cu cele utilizate la culturile în terenuri arabile sau cu mijloace aeriene (avion, elicopter) şi chiar manual pe terenuri mai greu accesibile.
Având în vedere distanţele mari la aplicarea aeriană, pentru economie de transport, aplicarea este bine să se folosească îngrăşămintele chimice complexe din formula NPK 20:10:10 sau 15:15:15 care, într-un volum mic, au un maximum de concentraţie în substanţe active.
Aplicarea amendamentelor
Pe pajiştile naturale care au soluri cu un pH mai scăzut de 5,2 se recomandă aplicarea amendamentelor în doze medii de 5-7 t/ha CaCO3 (3-4 t/ha CaO) aplicate o dată la 8-10 ani.
Efect maxim la amendare se înregistrează când se administrează şi îngrăşăminte organice şi minerale.
Pentru creşterea gradului şi vitezei de solubilizare, este necesar ca amendamentele calcaroase sub formă de piatră de var (CaCO3) să fie mărunţite, cât mai fin (sub 0,5 mm) şi să fie aplicate cât mai uniform. Epoca cea mai bună de aplicare este toamna şi în „ferestrele” iernii.
Din complexul de măsuri ce au în vedere sporirea producţiei de masă verde, odată cu fertilizarea cu îngrăşăminte se pot efectua și unele lucrări de suprafaţă, ce constau în curăţirea păşunii, grăpatul, distrugerea muşuroaielor, înlăturarea excesului sau deficitului de umiditate şi dacă este nevoie se face supraînsămânţarea recomandată ca o metodă eficace de refacere a păşunilor slab productive sau degradate, cu vegetaţie rărită sau compoziţie floristică nevaloroasă. Este vorba de lucrări simple, dar de mare însemnătate practică.
Bibliografie: Gumovschi A. Manualul fermierului pentru culturile de câmp. Vol.II, Chişinău, 2022.
