-

‹ adv ›
HomepageȘtiri Agricole54% din numărul exploațiilor agricole - recenzate

54% din numărul exploațiilor agricole – recenzate

Numărul de exploataţii agricole recenzate a ajuns la un procent de aproximativ 54% până în data de 16 iunie, judeţul care stă cel mai bine la acest capitol este Arad, cu un procent de peste 72,54% iar judeţul aflat în coada clasamentului este Timiş, cu 48% dintre exploataţii recenzate.

Potrivit unui comunicat al Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, remis joi AGERPRES, miercuri, la sediul ministerului, secretarul de stat Aurel Simion şi preşedintele INS, Tudorel Andrei, au avut o şedinţă de lucru în cadrul căreia a fost analizat stadiul desfăşurării Recensământului General Agricol – runda 2020.

„Astfel, pentru perioada 10.05 – 16.06.2021, s-au constatat următoarele aspecte: numărul de exploataţii recenzate a ajuns la un procent de circa 54%, respectiv 1.721.554 chestionare completate din cele 3.206.220 exploataţii existente. Judeţele care se încadrează în graficul de interval şi au realizat un procent de peste 54% sunt: Arad (72,54%), Bucureşti (67,67%), Mureş (62,76%), Braşov (61,59%), Vâlcea (61,05%). Judeţele în care ritmul de colectare a datelor este sub media pe ţară sunt: Mehedinţi (44,62%), Vaslui (45,20%), Gorj (45,80%), Cluj (46,93%), Botoşani (47,82%), Covasna (47,61%), Timiş (48,02%)”, precizează sursa citată.

Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale recomandă, pe de o parte, implicarea tuturor autorităţilor de la nivel local, a prefecturilor şi primăriilor pentru sprijinirea şi îmbunătăţirea activităţii de recenzare şi, pe altă parte, solicită producătorilor agricoli să manifeste încredere şi deschidere în discuţiile cu recenzorii.

‹ adv ›

Fondurile totale alocate pentru efectuarea Recensământului General Agricol se ridică la 320 de milioane de lei, din care o sumă de patru milioane de euro în echivalent provine de la Eurostat, a anunţat, în luna mai, preşedintele Institutului Naţional Statistică, Tudorel Andrei, subliniind că sprijinul Eurostat pentru a susţine această activitate este cel mai mare din Uniunea Europeană.

Recensământul General Agricol (RGA) – runda 2020 se va desfăşura în perioada 10 mai – 31 iulie 2021, cu scopul de a colecta, prelucra şi disemina datele privind structura exploataţiilor agricole din România, principiul de bază fiind utilizarea terenurilor şi deţinerea animalelor.

Ca ţară cu cele mai multe dar printre cele mai mici exploataţii agricole, România deţine circa 33% din numărul total de exploataţii agricole din Uniunea Europeană, cu o dimensiune medie de circa 3,6 hectare/exploataţie, cu mult mai mică decât dimensiunea medie de la nivelul Uniunii, de 16,6 hectare/exploataţie, importanţa rezultatelor recensământului agricol devenind evidentă pentru fundamentarea Politicii Agricole Comune care să asigure ţării noastre un sector agricol competitiv şi durabil.

‹ adv ›

Sursa foto: regenerationinternational.org

  • Citește despre ->
  • MADR
‹ adv ›

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

🗓️ Calendarul evenimentelor agricole
Powered by Agrobiznes • Trimite un eveniment

Citește și

„Zilele Mărului” în România: tehnologii moderne și soluții pentru o pomicultură competitivă

Provocările culturii mărului, evoluția pieței europene și impactul schimbărilor...
‹ adv ›

România obține includerea continuării ajutoarelor pentru fermieri după 2027 în negocierile privind PAC

România a obținut includerea prevederilor privind continuarea ajutoarelor naționale tranzitorii (ANT) după anul 2027 în textul de compromis al...

MADR: Deficitul comercial cu alimente şi animale vii s-a redus cu 13,5%, în primele şapte luni din 2026

Deficitul comercial al României la categoria alimentelor și animalelor vii s-a redus cu 13,5% în perioada ianuarie–iulie 2026, comparativ...
‹ adv ›

Comentarii

Alte articole