8.9 C
București
miercuri, 20 noiembrie, 2024

-

‹ adv ›
HomepageArticoleRasa de porci Marele Alb – caracteristică

Rasa de porci Marele Alb – caracteristică

Vorbind despre porci ne apare în față o imagine tipică: animal plinuț, cu corp în formă de butoiaș, pielea roz și urechi țintite în sus.

Deși mai multe rase corespund descrierii date, această imagine clasică este meritul Marelui Alb. Și asta pentru că este una din cele mai răspândite rase de porcine, utilizate intens pentru încrucișări, creștere la nivel industrial, dar și în gospodării țărănești.

Rasa este apreciată pentru adaptibilitatea deosebită față de condițiile climaterice și de furajare, dar și pentru o prolificitate deosebit de înaltă – până la 14 purcei la o fătare.

‹ adv ›

Carnea este suculentă și moale, datorită straturilor fine de grăsime care înconjoară fibrele musculare. Animalele au un temperament foarte docil, ușor de manipulat.

Origine

Rasa Marele Alb își are originea în Marea Britanie, unde în sec. XIX a fost creată în urma încrucișării raselor locale engleze cu porcii chineji cu mască, porcul napolitan, rasele Micul Alb și Essex din Anglia.

Selecția a permis obținerea unei rase cu caracteristici valoroase, care a facilitat răspândirea rapidă a acesteia pe întreg teritoriul Angliei.

La sfârșitul sec. XIX porcii de rasa Marele Alb au căpătat o răspândire largă la nivel mondial, inclusiv și în Europa, fiind folosiți pentru crearea fermelor de selecție, precum și la încrucișările cu porcii locali.

La momentul actual rasa rămâne una înalt productivă, bine adaptată la clima diferitor zone de răspândire.

Citește despre Porcii Bazna. Carne delicioasă, rezistenți și nepretențioși.

Descrierea rasei

Marele Alb se clasifică ca rasă universală, de tip carne-grăsime, fapt ce se manifestă și la exteriorul animalului:

  • Constituție robustă.
  • Conformație corporală armonioasă.
  • Piele albă sau roz, părul alb, fin și des.
  • Cap relativ mic cu fruntea lată și rât nu prea mare.
  • Urechi mari, îndreptate în sus și înainte.
  • Corp alungit și lat, cu spatele ușor convex, cutia toracică masivă.
  • Șalele și crupa sunt bine îmbrăcate în musculatură.
  • Picioare poziționate corect, puternice și scurte.
  •  Pielea fină și subțire, nu formează pliuri.

Caracteristici de producție

  • Animalele sunt mari, vierii atingând masa corporală de 300-350kg, iar scroafele – 220-280.
  • Precocitatea sau vârsta atingerii masei corporale de 100 kg este de 180 de zile.
  • Sporul mediu zilnic este de până la 700g.
  • Consumul specific de hrană este de 4,0 UN/kg.
  • Valori superioare a indicilor organoleptici, nutriționali și tehnologici ale cărnii.
  • Grosimea stratului de slănină – 30–32 mm, lungimea carcasei – 93cm, masa jambonului – 10kg.
  • Randamentul de carne în carcasă – 57-58%.
  • Prolificitate înaltă, în mediu 10-12 purcei la fătare.
  • Capacitatea de alăptare – 50-52kg.
  • Masa medie a purceilor la vârsta de o lună – 6–8kg, la 60 zile – 18–20 kg, uneori – 22–25 kg.

Rasa Marele Alb se folosește la încrucișări în calitate de rasă maternă, în rasă pură sau la împerechere cu vierii Landrace pentru hibridare.

Condiții de întreținere

Porcii de rasa Marele Alb nu sunt prea capricioși în întreținere. Și, totuși, careva condiții optime trebuie asigurate.

Este important să se mențină igiena încăperii, spațiul să fie cald, uscat și curat cu o ventilare adecvată și obligatoriu iluminare corespunzătoare.  

Pe perioada de vară se recomandă întreținerea la pășune, unde aerul proaspăt și mișcarea liberă sporesc productivitatea și sănătatea animalului.

Însă din cauza culorii pielii porcii sunt foarte sensibili la razele solare directe și necesită umbrire artificială sau naturală.

Spațiul necesar unui porc la îngrășare este de 3m2, pentru o scroafă gestantă – 4m2, iar pentru o scroafă lactantă – 6m2.

Află aici despre Pesta Porcină Clasică – simptome, profilaxie.

La amenajarea încăperilor șe folosesc materiale rezistente, porcii fiind cunoscuți pentru capacitățile sale destructive cu dinții și râtul puternic.

Nutriția porcilor

Rația porcilor Marele Alb are la bază principii generale de alimentație a porcinelor, doar că se adaptează ținând cont de predispoziția acestora la obezitate.

Furajele de bază sunt concentratele: porumb, uruială, șroturi, mazăre ș.a. Se includ în rație și suculentele: nutrețurile verzi, frunze de varză, lucerna, cartofii și alte rădăcinoase, bostănoasele.

La rație se adaugă și produsele lactate, sursele de proteină, dar și adaosuri de vitamine și săruri minerale pentru imunitate și productivitate sporită. Porcii au nevoie și de până la 20g de sare pe zi.

Obligatorie este apa proaspătă și curată.

Pe timp de vară, Marele Alb poate fi întreținut la pășune, unde iarba constituie furajul de bază, celelalte fiind folosite doar ca adaos pentru echilibrarea valorii energetice.

Avantajele

  1. Marele Alb se adaptează foarte bine la diferite zone climaterice.
  2. Animalele nu sunt capricioase la alimentație, productivitatea având o dependență relativ mică față de furaje.
  3. Precocitate înaltă, ceea ce reduce costurile de producție.
  4. Carne cu calități superioare, cu cerere înaltă pe piață.
  5. Prolificitate sporită, ceea ce permite menținerea efectivului cu un număr mic de scroafe pentru reproducere, și respectiv cheltuieli reduse.

Dezavantaje

  1. Raport sporit de grăsime, care nu este în mare cerință la consumator.
  2. Sensibilitatea la frig și la soare. Nu este problemă majoră, dar limitează posibilitățile pășunatului la anumite condiții climaterice.

Raportul optim de plusuri și minusuri ale acestei rase a contribuit la stabilirea unei poziții ferme a acesteia pe plan mondial.

Marele Alb rămâne a fi unul dintre cele mai răspândite rase de suine, cu o rentabilitate înaltă și costuri de producție adecvate.

Scroafele produc un număr mare de purcei, care cresc rapid în greutate și valorifică ușor investițiile.

Iar ce ține de creșterea în gospodării, fermierii optează pentru această rasă deoarece nu este deloc capricioasă și e simplă în întreținere.

Citiți aici și despre rasa de porci Duroc.

‹ adv ›

Comentează

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Citește și

‹ adv ›

Infestații masive cu păduchi la porci – tratament eficient

Infestațiile cu păduchi la porci apar tot mai des în gospodăriile oamenilor. Cauza este specia Haematopinus suis (din ordinul...

Calculator fatare scroafe: semne, sfaturi și pregătiri

Cunoscând termenii fiziologici de gestație la scroafă, se poate elabora un „calculator fatare scroafe”. În funcție de data când...
‹ adv ›

Comentarii

Alte articole