După plantarea căpșunului, de regulă peste 2-3 zile, are loc verificarea și completarea golurilor. În cultura anuală de căpșun producția de fructe scade proporțional cu numărul golurilor necompletate sau înlocuite târziu.
Citește aici Când se plantează căpșunii – perioade recomandate, scheme.
Procentul de goluri din plantație nu trebuie să depășească 1%. Până la intrarea în iarnă plantele trebuie să fie bine dezvoltate, să dispună de 3-4 muguri de rod.
De aceea, ele se îngrijesc prin ruperea frunzelor uscate, tratamente fitosanitare de prevenire cu produse pe bază de Cu, la circa 10 zile după plantare și hrănirea plantelor cu 0,5 g/m liniar al tubului de irigare cu soluția standard menționată mai jos, odată cu fiecare irigare, până la intrarea în iarnă.
Irigarea este condiția obligatorie de reușită a culturii anuale de căpșun. Imediat după plantare se udă cu o normă de 200-300 m3/ha, astfel încât stratul de sol din zona rădăcinilor active sa fie permanent umed.
Nivelul de umiditate a solului poate fi monitorizat prin instalarea lângă plantele de căpșun, la o adâncime de până la 30 cm a tensiometrelor sau umidometrelor și menținerea permanentă a umidității solului la 75-80% din capacitatea lui de absorbție.
Fertirigarea este o componentă foarte importantă care asigură administrarea în doze exacte a îngrășămintelor chimice și a tratamentelor fitosanitare la plantele cultivate.
Programul de fertigare se elaborează în baza analizei apei de irigare, analizei solului, condițiilor climaterice specifice zonei, etapei de dezvoltare a plantelor și recoltei planificate.
PH-ul solului este un indicator foarte important de care depinde disponibilitatea elementelor nutritive către plantă. În mare parte solurile au reacție alcalină.
Din acest motiv este necesar de a include în soluția de fertigare un acid, pentru a scăde PH-ul soluției și respectiv de a ameliora mediul de nutriție a plantei în zona rădăcinilor active.
Cu acest scop se utilizează acidul orto-fosforic sau cel sulfuric. Ec-ul (electroconductivitatea) apei de irigare este alt indicator de bază la formularea programului de fertigare și în general al reușitei culturii.
Acest indicator măsurat în soluția nutritivă (apa + soluția de fertilizare dizolvată) nu trebuie să depășească 2.2µS/m, în caz contrar dezvoltarea plantelor va fi anevoioasă.
La fertilizare, umiditatea solului trebuie păstrată la capacitatea de câmp sau aproape de aceasta, pentru a evita concentrarea sărurilor în zona rădăcinii. Pe măsură ce solul se usucă, concentrația sărurilor crește.
Mentenanța sistemului de fertigare este un aspect important al calității fertilizării și respectării programului.
Blocajele pot apărea cel mai des din cauza precipitării sărurilor minerale, care pot înfunda emițătorii de picurare, rezultând o distribuție neuniformă a apei în timpul irigării și aplicarea neuniformă a îngrășămintelor în timpul fertilizării.
Aceasta împiedică dezvoltarea uniformă a plantelor, reduce randamentele și pune în pericol calitatea fructelor. Simptomele precipitărilor minerale în tuburile/emițătorii de irigare prin picurare apar de obicei ca depozitări albe calcaroase.
O recomandare generală pentru soluția de fertilizare, care include aplicarea macroelementelor principale cu adăugarea în soluția de lucru a microelementelor necesare conform etapei de dezvoltare a plantelor și necesităților de moment observate în câmp, este prezentată mai jos:
N – azot
- N (substanță activă) total pe hectar pe an sau pe ciclu de recoltare 75-100 kg;
- Prin fertigare 5 kg N pe hectar pe săptămână, începând cu aproximativ 10 zile după plantare și continuând în septembrie;
- minim 50 % din N trebuie aplicat sub formă de nitrat.
P – fosfor
- P (substanță activă) total, trebuie depozitat în sol înainte de plantare 75-100 kg pe hectar;
- Prin fertigare 5 kg P pe hectar pe săptămână, începând cu aproximativ 10 zile după plantare și continuând în septembrie.
K – potasiu
- K (substanță activă) total pe an sau în ciclul de cultură 75-100 kg pe hectar;
- Prin fertigare 5 kg K pe hectar pe săptămână, începând cu aproximativ 10 zile după plantare și continuând în septembrie.
Combaterea bolilor și dăunătorilor la căpșun se realizează prin tratamente chimice înainte de înflorire, la scuturarea petalelor și la intrarea fructelor în pârgă.
La ultimul tratament se utilizează fungicide cu remanență redusă pentru a putea începe recoltarea în termeni optimi. Tratamentele fitosanitare se efectuează cu produsele avizate.
Recoltarea este un proces crucial de care depinde calitatea viitoarei producții. De regulă, recoltarea se face dimineața sau seara direct în lădițe sau caserole. Fructele se recoltează cu peduncul de 1-2 cm.
Sortarea fructelor se efectuează direct în câmp. După recoltare, caserolele cu fructe se așază în lădițe şi sunt transportate imediat spre un spațiu de stocare și ulterior la depozitul frigorific.
La recoltare se folosesc lăzi de lemn sau plastic în care se așază caserolele. Pentru o eficiență mai mare se folosesc diferite dispozitive care măresc randamentul recoltării.
În cazul valorificării zilnice a recoltei, fructele de căpșun se pot păstra în încăperi răcoroase timp de 24 de ore. Se pot transporta la distanțe scurte cu un camion obișnuit, acoperit. Se va evita expunerea fructelor la soare.
Pentru a menține calitatea și durata păstrării optime, fructele ar trebui sa fie plasate în depozitul frigorific nu mai târziu de o ora (sau mai puțin) de la recoltare.
În cazul în care, recolta nu este livrată către consumator imediat, se face o pre-răcire a fructelor până la +2° C în camere frigorifice, iar transportarea fructelor la distanțe mari lungi se efectuează în camioane frigorifice la temperatura de pre-răcire.
În astfel de condiții, fructele de căpșun pot fi păstrate, la parametrii optimi, până la trei zile, iar termenul de valabilitate al acestor fructe fiind extins până la 7-8 zile, inclusiv perioada de transportare.
Citește și despre Cultivarea căpșunului în spații protejate, avantaje substrat.
