Rasa de porci Duroc este a doua cea mai răspândită rasă de suine din lume. În țările din regiune se folosește la încrucișările industriale și hibridare în calitate de rasă paternă.
Este o rasă specializată pentru producția de carne, atât de populară datorită cantității și calității înalte a cărnii obținute.
În plus, carnea de porc Duroc conține o cantitate foarte mică de grăsimi. Aceste animalele se disting printr-o culoare neobișnuită – roșcată și caracterul calm.
Origine rasa Duroc
Rasa de porci Duroc s-a format în SUA și a fost recunoscută oficial în anul 1883. Animalele inițiale au fost aduse în America de emigranți.
Printre „strămoșii” lor se numără porcii spanioli, portughezi, berkshire și guineeni (africani). Lucrările de selecție au avut loc paralel în 2 state: New York și Jersey. Din această cauză s-au separat caracteristicile raselor obținute.
Porcii selectați în New York s-au remarcat prin constituție mai mică, oase mai ușoare, precocitate și calitate excelentă a cărnii.
Rasa Jersey dimpotrivă, era mare, cu oase grele, maturizare târzie, avea o creastă slab pronunțată de-a lungul spatelui, peri denși, capul mic și urechi mari care acopereau ochii.
Rasa de porci Duroc a fost obținută prin încrucișarea acestor două rase. De la porcii de New York au moștenit precocitatea și oasele ușoare, iar de la cei de Jersey rezistența la condițiile meteorologice nefavorabile tipice iernilor nord-americane și dimensiunile mari.
Descriere și caracteristici
În prezent, porcii din rasa Duroc se disting prin talie mijlocie spre mare, cu capul mic și urechi mici, îndreptate înainte, cu linia spinării convexă, care asigură o lungime mare a cotletului, picioare înalte și musculoase. Culoarea predominantă a porcilor din aceasta rasă este cea roșcata, de aceea i se mai spune și „vierul roșu”, perii de lungime medie de aceeași culoare ca și pielea.
Caracteristicile pricipale ale porcilor din rasa Duroc:
- masculii adulți au o lungime a corpului de aproximativ 170-185 cm, femelele – până la 180 cm;
- masa corporală a vierilor adulți este de 350-410 kg, iar a scroafelor de 300-350 kg;
- rasă de carne;
- picioarele bine dezvoltate;
- stratul de grăsime subcutanată nu depășește 3 cm;
- conținutul de carne în carcasa unui porc adult constituie cca 80%;
- foarte rezistent;
- temperament blând;
- perfect adaptați la sistemul de creștere la pășune;
- tolerează modificări ale condițiilor de hrănire și a locului de reproducere;
- precocitate foarte bună de cca 180 zile;
- prolificitate scăzută, 8-9 purcei la o fătare.
Cum întreținem porcii Duroc
Porcii Duroc sunt complet nepretențioși la întreținere, fiind bine adaptați la sistemul de creștere la pășune, dar ușor se pot adapta și la condiții intensive de exploatare.
Totuși, un mod de viață mai mobil și mersul regulat contribuie la îmbunătățirea bunăstării animalelor și la obținerea cărnii de calitate mai bună.
Porcii Duroc pot fi crescuți în țarcuri de vară de la începutul primăverii până toamna, la venirea înghețurilor.
Este foarte important să se organizeze o zonă pentru plimbări adiacentă țarcului, cu ieșire liberă pentru animale, unde animalele vor putea la necesitate să meargă în siguranță la plimbare și să se întoarcă.
Astfel, nu este nevoie să se construiască adăposturi suplimentare pentru soare și ploaie din care porcii ar fi conduși forțat în interior și în aer liber.
Nu există cerințe speciale pentru întreținerea unei ferme de porci Duroc, totuși minimul necesar este:
- curățenia;
- pereții calzi;
- iluminatul;
- ventilația bună;
- suficient spațiu liber.
Ferma poate fi și fără încălzire suplimentară, deoarece porcii Duroc sunt perfect adaptați la temperaturi scăzute.
Dimensiunile boxelor depind de numărul, mărimea și sexul porcilor. Masculii și femelele gestante trebuie să aibă spațiu separat de 4-5 m, pe când porcii la îngrășat se întrețin în boxe a câte 25-30 capete, iar fiecărui animal trebuie sa-i revină 0,8-1 m.
Alimentația pretabilă pentru porcii Duroc
Pe cât de nepretențioasă este rasa Duroc la întreținere, pe atât de pretențioasă este față de hrană.
Au nevoie de hrană bogată în proteine, deoarece rasa se maturizează devreme și un purceluș poate ajunge la 100 kg în aproximativ 180 de zile, ceea ce este cel mai scurt timp comparativ cu alte rase.
Se recomandă hrănirea porcilor cu cartofi, siloz combinat, leguminoase și șrot. De asemenea, se recomandă includerea în rație a produselor lactate, a sfeclei de zahăr și a făinei de pește și de oase.
Este posibilă introducerea în rație a amestecurilor de concentrate cu diferite compoziții și conținut de nutrienți.
Porcii nu trebuie hrăniți cu cereale precum ovăz, orz și porumb. Acest lucru poate duce la obezitate, pierderea calităților gustative și generale a cărnii.
Cu o întreținere și hrănire adecvate, porcii Duroc pot atinge un spor mediu zilnic la îngrășare de 750 g, cu un consum specific de 3,0-3,3 kg furaje concentrate, iar randamentul de carne fiind de 62-65%.
Este necesar ca indivizii acestei rase să fie hrăniți de 2 ori pe zi vara și de 3 ori iarna. Acest mod de nutriție asigură obținerea unei carcase uniforme, cu un strat de grăsime de cel mult 1,7 cm.
Creșterea purceilor Duroc
După cum s-a menționat mai sus, Duroc este o rasă morfo-productivă de carne cu prolificitate redusă.
Creșterea purceilor pentru vânzare nu este rentabilă din punct de vedere economic, deoarece necesită investiții financiare, iar o scroafă nu aduce mai mult de 8-10 purcei la o fătare, în timp ce o scroafă de Marele Alb produce 12 sau mai mulți purcei.
În plus, purcelușii Duroc din primele zile de viață au nevoie de hrană suplimentară, altfel va rămâne în urmă în dezvoltare și poate suferi de rahitism.
Mâncând doar lapte, cu greu se va îngrașa. Nutrețurile combinate speciale trebuie să conțină cantități suficiente de proteine, minerale, cupru, fier și vitamine.
Semnele de călduri la femelele Duroc nu diferă de alte rase. Acestea încep să apară de la vârsta de 7-8 luni. Principalele semne sunt creșterea mobilității, roșeața organelor genitale și a mucoaselor, precum și scăderea poftei de mâncare.
Perioada activă durează 48 de ore, dar nu este recomandat monta (împerecherea) în prima zi. Pentru a obține un rezultat bun, împerecherea se efectuează în a doua zi, de 2 ori, cu o diferența de 12 ore, cu 2 vieri diferiți.
Rata de supraviețuire a purcelușilor Duroc este foarte mare – 93%.
Trebuie remarcat faptul că scroafele Duroc sunt foarte grijulii și extrem de atente față de urmașii lor.
Pentru ca purceii să se nască sănătoși și puternici, trebuie să se acorde o atenție deosebită femelei gestante.
Să i se asigure o rație nutritivă complexă cu suficiente vitamine și substanțe nutritive (inclusiv fructe și legume), precum și plimbări lungi regulate în aer liber.
Cum rezistă la boli porcii Duroc
În general, porcii Duroc au o imunitate bună și sunt rezistenți la majoritatea bolilor manifestate la alte rase.
Cu toate acestea, întreținerea necorespunzătoare, curenții de aer, murdăria și praful, schimbările bruște de temperatură, lipsa de aer proaspăt pot provoca rinita (curgerea nasului).
Primele semne apar la câteva zile după debutul bolii. Apare inflamația mucoasei nazale, eliminări vâscoase din membranele mucoase ale ochilor și nasului, lăcrimare.
Porcul strănută, tușește, adulmecă în loc să grohăie, refuză hrana și apa, deoarece canalele nazale înfundate interferează cu respirația, iar din acest motiv pierde în greutate.
Când este depistat un individ bolnav, acesta trebuie izolat imediat pentru a nu provoca răspândirea bolii.
De obicei, boala dispare de la sine în 5-10 zile. Dacă în acest timp porcul nu și-a revenit porcul trebuie să fie examinat de un medic veterinar, care îi va prescrie tratamentul necesar.
Pentru a întări sistemul imunitar al animalului bolnav, în alimente ar trebui adăugate vitaminele și microelementele, inclusiv iodul și zincul și sare.
În general, dacă sunt respectate condițiile de întreținere și porcii sunt vaccinați în mod regulat, majoritatea bolilor pot fi evitate.
Citește despre Creșterea porcilor: Recomandări privind hrana, gestația.
Bună ziua , doresc montă din duroc pur! Mă puteți ajuta ?