luni, 9 mai, 2022
9.2 C
București

-

HomepageArticoleCultivarea castraveților – sfaturi la semănat și întreținere

Cultivarea castraveților – sfaturi la semănat și întreținere

Cultivarea castraveților poate fi realizată cu succes în mai multe perioade ale anului. În acest articol vom vorbi despre cerințele la cultivarea timpurie.

Cultura timpurie a castraveților necesită producerea răsadului și cheltuieli suplimentare pentru aceasta.

În acest articol veți afla despre:

  • Pregătirea solului pentru plantarea castravetelui
  • Producerea răsadului de castraveți
  • Plantarea răsadului de castraveți
  • Irigarea culturii de castraveți – norme de udare
  • Fertilizarea culturii
  • Întreținerea culturii de castraveți

Pentru a avea rezultate bune, pentru cultura castravetelui sunt recomandate terenurile plane, nivelate, cu expoziție sudică. Acestea trebuie să aibă o textură ușoară pentru a asigura confortul rădăcinilor.

Este recomandat să cultivați castraveții pe aceeași suprafață după o perioadă de 3 ani. Cultura de castravete se dezvoltă bine după culturi cum ar fi: lucerna, fasolea, cartoful, fenicul, usturoi, ardei și tomate.

Pregătirea solului pentru plantarea castravetelui

Solul pentru cultură se pregătește din toamnă, realizând fertilizarea de bază cu îngrășăminte organice – 30 de tone la hectar, 50-70 kg s.a. P2O5, 70-90 s.a. K2O. Aceste îngrășăminte se încorporează concomitent cu realizarea arăturii.

Important! Dozele de îngrășăminte au fost recomandate în funcție de cerințele culturii, nu însă și cantitățile din sol. De aceea, este recomandat mai întâi să analizați analiza solului, iar în baza rezultatelor să optimizați dozele.

Pe parcurs pot fi realizate nivelări și discuiri de întreținere.

Primăvara se face o lucrare a solului cu combinatorul la 7-8 cm și pot fi administrate 40-60 kg s.a. de azot. Unii specialiști recomandă suplimentar administrarea a 30 kg s.a. de fosfor și 30 de potasiu.

Ulterior, se combat buruienile realizând o erbicidare sau lucrările solului.

Producerea răsadului de castraveți

La plantare răsadul de castraveți trebuie să aibă aproximativ 40-45 de zile. Un răsad optim pentru plantare se consideră cel care are 4-5 frunze.

Dacă semințele nu au fost tratate, este recomandată tratarea termică sau chimică înainte de semănat.

Pentru a produce răsad de castraveți se seamănă a câte 1-2 semințe (în funcție de calitatea acestora) în cuburi nutritive de 7-8 cm latura.

Semințele de castravete pentru producerea răsadului se seamănă aproximativ în perioada 15-25 martie. Pentru un hectar de cultură sunt necesare aproximativ 1-1,5 kg de semințe de castravete.

Pentru germinarea semințelor de castravete, temperatura optimă este de 25-35°C și, cu o umiditate normală, durează 2-3 zile pentru ca seminţele să germineze.

În schimb, la 12°C, seminţele au nevoie de 12-20 de zile pentru a germina și există multe pierderi. Creșterea lăstarilor nu are loc la temperaturi ale aerului < 13- 15°C, în timp ce temperatura maximă pentru creșterea vegetativă este de aproximativ 38–40°C.

Temperatura recomandată pentru germinarea seminţelor și creșterea diferitelor răsaduri de legume:

Pentru răsadurile de castravete udările se realizează astfel încât să evităm uscarea de lungă durată a substratului.

Răsadurile din recipient trebuie să fie udate bine dimineaţa, și nu către seară, pentru a evita menţinerea plantelor umede peste noapte, care poate duce la probleme provocate de boli.

În faza de 1-3 frunze puteți aplica un îngrășământ natural pentru a stimula dezvoltarea plantelor. Acestea se găsesc într-o gamă variată în magazinele agricole.

Înainte de plantare în câmp este recomandat să realizați călirea răsadului, reducând câte puțin temperaturile și regimul de umiditate.

Plantarea răsadului de castraveți

Plantarea răsadului de castraveți se face la începutul lunii mai, atunci când a fost depșit pericolul de îngheț.

Distanța de plantare a răsadului de castraveți poate varia, în funcție de schema aleasă. În majoritatea cazurilor se recomandă schema de 2 rânduri echidistante la 80 de cm între rânduri și 40 cm între plante pe rând.

Totodată, se mai aplică schema: rândurile sunt deseori la 1,2–1,5 m distanţă, plantele fiind la 0,40–0,45 m distanţă în rând.

Pentru a proteja plantele de vântul puternic, pot fi semănate 8-10 rânduri de porumb zaharat care va forma o barieră naturală pentru cultură.

După plantare se completează golurile la maxim 2 săptămâni și sunt combătute buruienile.

Irigarea culturii de castraveți – norme de udare

Pentru un hectar de castraveți se utilizează 1800-2400 de metri cubi de apă. Cantitatea respectivă se împarte în 5-7 udări, în cantități mai mari la fructificare.

Temperatura apei la irigare trebuie verificată pentru a evita apariţia simptomelor de șoc rece. Se recomandă ca temperatura să fie echivalentă cu cea din câmp.

Umiditatea optimă a solului pentru creşterea şi fructificarea plantelor este de 80–85% din capacitatea maximă pentru apă a câmpului, la umiditatea relativă a aerului de 90%.

La utilizarea instalaţiilor de irigare prin aspersiune în perioada de vegetaţie se execută 6–10 irigări cu norme de 250–400 m3 /ha.

Până la înflorire se aplică udări cu norma de 250–300 m3/ha, în cazul când umiditatea solului în stratul de 0–30 cm, scade mai jos de 70% din capacitatea maximă pentru apă a câmpului.

În fazele de înflorire şi fructificare umiditatea solului în stratul de 0–50 cm nu trebuie să scadă mai jos de 80%, iar normele de irigare vor fi de 350–400 m3/ha.

La irigaţia prin picurare normele de irigare vor fi cuprinse între 25–55 m3/ha.

Citește și despre Cum udăm legumele – norme de udare pentru fiecare specie.

Întreținerea culturii de castraveți

Pe parcursul vegetației se fac prașile manuale și mecanice cât acest lucru este posibil. Totodată, puteți utiliza mulciul pentru protecția plantelor.

La praşila a doua, plantele se muşuroiesc uşor la bază, iar din loc în loc tulpinile se acoperă cu pământ pentru a favoriza emiterea de rădăcini adventive.

Informații despre fertilizarea castraveților găsiți pe acest link.

Pentru a combate bolile și dăunătorii se folosesc produse cu acţiune de contact şi sistemică. Acestea trebuie schimbate pentru a evita dezvoltarea rezistenței.

Principalele probleme cu care vă puteți confrunta la cultivarea castraveților sunt enumerate în următorul tabel:

În următorul articol puteți găsi informații despre Uscarea, căderea fructelor abia formate la castraveți: cauze.

O lucrare importantă la castraveți este ciupitul, realizat pentru a dirija fructificarea. Lucrarea se aplică la răsaduri, înainte de plantare, după 3-4 frunze şi se repetă la lăstarii laterali de 1-2 ori, după alte 6-7 frunze.

Recoltarea castraveților se realizează la intervale de 2-3 zile, cu mare atenţie pentru a nu deranja vrejurile ce influenţează amăreala fructelor. 

Luminița Crivoi
Director Dezvoltare @ Agrobiznes

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Recomandate

Chesnoiu: Cei care îşi incendiază miriştile vor pierde subvenţiile agricole; vom înăspri sancţiunile

Ministrul Agriculturii, Adrian-Ionuţ Chesnoiu, a declarat vineri, la Bistriţa, că proprietarii de suprafeţe agricole care apelează la metoda incendierii...

Producerea răsadurilor de roșii și ardei – sfaturi utile

Producerea răsadurilor este un element cheie pentru obținerea producției de legume. De aceea, este important să ținem cont de...

Nosemoza albinelor – cum tratăm diareea parazitară primăvara

Nosemoza este o boală invazivă a albinelor adulte, care apare la sfârșitul iernii și începutul primăverii. Este provocată de...
‹ adv ›

Comentarii recente

Top Recomandate