ATENȚIE la putregaiul negru al tulpinilor de rapiță

În această perioadă, în culturile de rapiță bine dezvoltate, viguroase și doar la anumiți hibrizi au apărut simptome tipice de putregai negru pe tulpini, în zona coletului.

Pe lângă tulpini sunt atacate și frunzele și pețiolii. Frecvența plantelor cu simptome la tulpini nu este mare, dar dacă vom avea condiții de umiditate este posibil ca boala să se extindă. Pe lângă asta, rapița este stresată și de frigul din aceste zile.

Plantele au căpătat aspect violaceu și avem fenomene de îndoire a plantelor la 90 grade și albire a tulpinilor în zona inflorescențelor. Efectele frigului asupra rapiței le-am mai adus în atenție într-un articol recent postat.

Astăzi, readuc în atenția dumneavoastră câteva informații despre Leptosphaeria maculans, patogen periculos al rapiței, pentru a vă ajuta să înțelegeți cum infectează și tipurile de simptome pe care le produce.

Leptosphaeria maculans (Desm.) Ces. & Not. (forma sexuată); Phoma lingam (Tode ex. Schw.) Desm. (forma asexuată) – Putregaiul negru al tulpinilor de rapiță

Putrezirea neagră a tulpinilor este o boală cu importanță economică a rapiței, dar și a altor specii de crucifere. Periodic apar epidemii în culturile de rapiță din Europa. În culturile de rapiță pot coexista două specii de Leptosphaeria, una mai agresivă (Leptosphaeria maculans) și alta mai puțin agresivă (L. biglobosa).

Aspecte generale despre biologia și epidemiologia fungului Leptosphaeria maculans (forma asexuată Phoma lingam)

Această ciupercă supraviețuiește peste anotimpul de iarnă în resturile de plante care rămân pe sol după recoltare. În condiții favorabile de climă se formează pseudoteciile și picnidiile.

Ascosporii și picnidiosporii servesc drept sursă primară de infecție în culturile de rapiță [West et al., 2001]. După recoltat, resturile vegetale sunt foarte repede colonizate de Leptosphaeria maculans, iar fructificațiile anamorfe, respectiv picnidiile sunt produse în număr destul de mare.

Conidiile pot coloniza și în mod saprofit resturile de tulpini. În acest fel, sursa de inocul crește ducând la dezvoltarea ulterioară a pseudoteciilor (fructificațiile telomorfe sau sexuate ale ciupercii).

Atunci când pseudoteciile ajung la maturitate, ascosporii sunt eliberați o perioadă lungă de timp și la distanțe relativ mari. Există cercetări în Europa care arată că ascosporii pot fi răspândiți la distanțe de chiar câțiva kilometri [Gladders et Musa, 1980].

Pe continentul australian de exemplu, specialiștii recomandă înființarea culturilor de rapiță la o distanță de 2 kilometri față de o potențială sursă de inocul. Cel mai mare risc de infecție este pentru culturile care se înființează la o distanță de 500 de metri față de o zonă ce poate fi considerată sursă de inocul.

Se cunoaște că, după emisie, ascosporii își pot păstra viabilitatea aproximativ 6 săptămâni [Paul et Rawlinson, 1992]. Maturizarea pseudoteciilor cu asce și ascospori este influențată de temperatură și umiditate.

După Poisson (1997), temperatura optimă pentru maturare este de 14 – 15 grade C. Momentul eliberării ascosporilor este corelat cu temperaturile și precipitațiile din timpul verii și al toamnei [West et al., 1999].

În zona Europei de Est, emisiile de ascospori pot avea loc toată toamna, din septembrie și până în noiembrie. Perioada principală de emisie a ascosporilor este însă primăvara în luna aprilie [Jedryczka et al., 1999b].

Ascosporii pot fi găsiți pe frunze începând cu luna martie în zona Banatului de exemplu (constatare personală). Se poate spune că, cea mai importantă sursă de inocul este reprezentată de ascospori, deoarece ei sunt mult mai infecțioși decât picnosporii și sunt în aer (pot fi dispersați ușor).

Pe lângă resturile vegetale, o altă sursă importantă de răspândire a bolii este sămânța infectată. Ciuperca Leptosphaeria maculans supraviețuiește sub formă de miceliu latent în învelișul semințelor și chiar în embrion [Jacobsen et Williams, 1971].

Infecțiile în culturile de rapiță pot fi realizate și de ascospori dar și de conidii. Sporii germinează în condiții de umiditate și pătrund în plante frecvent prin stomate. După Hall (1992), ascosporii pot germina într-un timp scurt, chiar 4 ore, la temperaturi cuprinse între 4 – 28 grade C și condiții favorabile de umiditate.

Studiile realizate în laborator arată că germinarea sporilor este condiționată mai mult de prezența umidității decât de temperaturi. În general, majoritatea simptomelor produse de Leptosphaeria maculans se instalează după o perioadă de umectare a frunzelor cuprinsă între 4 – 48 de ore și temperaturi de 12 – 20 grade C.

Condițiile climatice sunt foarte importante în evoluția patogeniei. Astfel, infecțiile se pot instala după 5 zile la temperaturi de 20 grade C și după 2 săptămâni la 8 grade C [Biddulph et al., 1999b].

Recunoașterea simptomelor în culturile de rapiță

Primele infecții pot apărea chiar în faza de cotiledon. Infecția hipocotilului este foarte periculoasă și poate duce la pierderea plantelor într-un procent ridicat (chiar 70% uneori). Astfel de situații sunt raportate în Australia.

În această fenofază, infecția cu Leptosphaeria sp. se manifestă prin constricția tulpiniței deasupra solului și sub primele frunze. În Europa, infecțiile de acest gen sunt rare [Paul et Rawlinson, 1992].

De regulă, fungul se instalează frecvent pe frunze, pe tulpini și în cazuri grave chiar pe silicve. Funcție de rezistența plantei gazdă, petele de pe frunze pot varia ca aspect. La momentul instalării infecției, petele au culoare verde deschis.

Pe măsură ce boala evoluează, petele vor avea culoare brună deschis (bej). Delimitarea de țesutul sănătos este făcută de o margine de culoare închisă (brună – negricioasă sau brună – roșcată).

Forma petelor este neregulată iar diametrul la care pot ajunge este de 2 cm. La suprafața petelor se dezvoltă picnidiile (fructificațiile asexuate) de culoare negricoasă ce pot fi observate cu ochiul liber sau cu o lupă de câmp.

În picnidii se formează picnosporii ce pot contribui la realizarea unor noi infecții. Picnidiosporii sunt eliberați din picnidii în condiții de umiditate, într-o masă mucilaginoasă, apoasă și lipicioasă.

Ei sunt responsabili de realizarea infecțiilor secundare. Țesuturile afectate se necrozează în cele din urmă și se rup, fie parțial, fie total. Această simptomatologie este specifică grupului A de Leptosphaeria maculans, mai agresivă prin toxinele pe care le produce.

În câmpurile unde acționează grupul B de Leptosphaeria maculans, petele de pe frunze sunt mai mici, au culoare mai închisă iar picnidiile care se formează sunt mai puține sau chiar deloc [Brun et al., 1997].

Pe frunze pot apărea pete și toamna. În vestul Europei, frunzele pot fi infectate chiar și în timpul iernii (sunt mai blânde) pe când în zona Europei de Est infecțiile nu apar (iernile sunt mai reci).

Petele de pe tulpinile verzi pot avea culoare brună și chiar negricioasă. De multe ori petele de pe tulpini se transformă în leziuni sau răni deschise ce pot predispune la putrezire.

Cea mai periculoasă formă de atac este instalarea infecției la baza tulpinii. Leziunile de la baza tulpinii au culoare brună deschis la început după care se înnegresc (nu întodeauna) și înconjoară tulpina (aspect de necroză).

La suprafață pot fi observate picnidiile fungului ca niște bobițe foarte mici de culoare neagră. Înnegrirea bazei tulpinii este periculoasă dacă se instalează în timpul înfloritului și al formării silicvelor și maturizării semințelor.

De cele mai multe ori, petele de la baza tulpinii se pot uni, după care se rup formând putregaiuri uscate (leziuni deschise care putrezesc). Această formă de manifestare este considerată cea mai dăunătoare [Paul et Rawlinson, 1992].

Leziunile de pe tulpini au evoluție rapidă la temperaturi cuprinse între 20 – 24 grade C și pot deveni severe în condiții de stres. Terminologia utilizată în fitopatologie pentru descrierea acestui simptom include mai mulți termeni: înnegrirea bazei tulpinii (blackleg), leziuni necrotice deschise (basal canker), necroze cu aspect coronat care înconjoară baza tulpinii (crown canker), necroze cu aspect de guler (collar rot) etc.

Pe silicve boala se manifestă sub forma unor leziuni deschise de culoare brună – deschis și margini închise la culoare care fac delimitarea față de țesutul sănătos.

Cum putem ține sub control Putregaiul negru al tulpinilor de rapiță

Patogenul poate fi ținut sub control prin respectarea măsurilor profilactice:

• Cultivarea hibrizilor rezistenți;
• Utilizarea de semințe lipsite de patogeni;
• Rotația la 4 ani scade foarte mult riscul infecțiilor pe când rotațiile scurte cresc riscul de infecție;
• Distrugerea resturilor vegetale după recoltare și îngroparea lor – patogenul supraviețuiește pe reziduuri vegetale și nu în sol, timp de 2 – 3 ani;
• Înființarea noilor culturi la o distanță mai mare de 500 m față de vechea cultură de rapiță.

Respectarea acestor măsuri simple vă poate proteja de infecțiile cu Leptosphaeria maculans, mai ales în anii când condițiile climatice favorizează patogenul.

Controlul chimic al bolii

Este important ca sămânța să fie tratată înainte de semănat. Următoarele tratamente trebuie executate funcție de condițiile climatice previzionate și biologia patogenului. Pentru a scădea riscul infecțiilor se recomandă executarea unui tratament încă din toamnă.

Scopul tratamentelor foliare este de a reduce riscul apariției infecțiilor la tulpină care sunt și cele mai periculoase. În acest sens, trebuie monitorizați factorii climatici temperatură și precipitații.

Dacă se întrunesc mai multe zile cu precipitații după însămânțat este bine să luăm în calcul executarea unui tratament. De asemenea, trebuie urmărită emisia ascosporilor.

Prima depistare a ascosporilor (mai mulți de 20 ascospori/zi) coroborată cu condițiile climatice, sensibilitatea hibridului, stadiul de creștere și vigoarea plantelor sunt factori ce vă pot ajuta în luarea unei decizii corecte cu privire la momentul optim de efectuare a tratamentului chimic.

Un prim tratament poate fi executat în fenofaza de 2 – 6 frunze. Primăvara trebuie să procedăm la fel. Emisiile maxime de ascospori sunt de regulă în luna aprilie. Funcție de evoluția viitoare a climei, puteți lua decizia de efectuare a unui tratament în această perioadă dacă există factori de risc.

Nu există momente optime stabilite pentru combaterea acestui patogen, de aceea este important să monitorizăm patogenul pe întreaga perioadă de vegetație.

Nu uitați! Pentru realizarea infecțiilor foarte importante sunt precipitațiile și perioada de umectare a frunzelor. Fungicidele omologate pentru combaterea acestui patogen în România sunt: azoxistrobin, boscalid, difenoconazol, metconazol, protioconazol, tebuconazol, tiofanat – metil și combinații de azoxistrobin cu difenoconazol, azoxistrobin cu ciproconazol, procloraz cu tebuconazol, protioconazol cu tebuconazol etc.

În prezent, există interes și pentru combaterea biologică a Leptosphaeriei maculans prin utilizarea bacteriei.

Paenibacillus polymyxa PKB1 care produce peptide ce pot inhiba sau ține sub control infecțiile la frunze și tulpini [Kharbanda et al., 1999]. Pentru tratarea semințelor este omologat Bacillus amyloliquefaciens, tulpina MB 1600 (controlează Leptosphaeria maculans și puricii).

Bibliografie:

• Biddulph J. E., Fitt B. D. L., Leech P. K., Welham S. J., Gladders P., 1999b – Effects of temperature and wetness duration on infection of oilseed rape by ascospores of Leptosphaeria maculans (stem canker). European Journal of Plant Pathology 105, 769 – 81.
• Brun H., Levivier S., Eber F., Renard M., CheÁvre A. M., 1997 – Electrophoretic analysis of natural populations of Leptosphaeria maculans directly from leaf lesions. Plant Pathology 46, 147 – 54.
• Gladders P., Musa T. M., 1980 – Observations on the epidemiology of L. maculans stem canker in winter oilseed rape. Plant Pathology 29, 28 – 37.
• Hall R., 1992 – Epidemiology of blackleg of oilseed rape. Canadian Journal of Plant Pathology 14, 46 – 55.
• Henegar Monica, Manea Dan Nicolae, Ienciu Anișoara Aurelia, 2019 – Codexul produselor de protecția plantelor omologate pentru utilizare în România, ediția a V-a, Editura Agroprint Timișoara, p. 358;
• Jacobsen B. J., Williams P. H., 1971 – Histology and control of Brassica oleracea seed infection by Phoma lingam. Plant Disease Reporter 55, 934 – 8.
• Jedryczka M., Dakowska S., West J. S., Fitt B. D. L., 1999b – The influence of wetness and temperature on the release of ascospores of Leptosphaeria maculans (blackleg) from oilseed rape debris. Poznan, Poland: Materialy z Sympozjum Naukowego Polskiego Towarzystwa Fitopatologicznego `Bioroznorodnosc w fitopatologii europejskiej na przelomie wiekow’, 75.
• Kharbanda P. D., Yang J., Beatty P., Jensen S., Tewari J. P., 1999 – Biocontrol of Leptosphaeria maculans and other pathogens of canola with Paenibacillus polymyxa PKB1. Proceedings of the 10th International Rapeseed Congress, 1999. Canberra, Australia. http://www.regional.org.au/papers/index.htm.
• Paul V. H., Rawlinson C. J., 1992 – Diseases and Pests of Rape. Gelsenkirchen-Buer, Germany: Verlag Th. Mann.
• Poisson B., 1997 – Etudes rela tives a la maturation des peritheces de Leptosphaeria maculans sur les pailles de colza d’hiver necrosees au collet. 5eme Conference Sur les Maladies Des Plantes, Tours, France: 1997. ANPP 1, 345 – 52(in French).
• West J. S., Biddulph J. E., Fitt B. D. L., Gladders P., 1999 – Epidemiology of Leptosphaeria maculans in relation to forecasting stem canker severity on winter oilseed rape in the UK. Annals of Applied Biology 135, 535 – 46.
• West J. S., Kharbanda P., Barbetti M. J., Fitt B. D. L., 2001 – Epidemiology and management of Leptosphaeria maculans (phoma stem canker) in Australia, Canada and Europe. Plant Pathol. 2001; 50:10–27.

Șef Laborator Protecția plantelor SCDA Lovrin – CS III dr. ing. Cotuna OtiliaȘef lucrări – FACULTATEA DE AGRICULTURĂ – USAMVB Timișoara.