-

‹ adv ›
HomepageArticoleVictor Rombaut, fermier agricultura regenerativă Bulgaria: „Cea mai mare greșeală a fost...

Victor Rombaut, fermier agricultura regenerativă Bulgaria: „Cea mai mare greșeală a fost încrederea oarbă în analizele solului”

Soluri cu până la 60% argilă, exces de apă în sezonul rece, veri secetoase și perioade tot mai scurte pentru executarea lucrărilor.

Acesta este cadrul în care Victor Rombaut conduce Agro Tsar Petrovo, o întreprindere agricolă din regiunea Vidin, în nord-vestul Bulgariei.

Invitat să își prezinte experiența în cadrul evenimentului Regenerativ, organizat la București, fermierul a vorbit despre schimbările făcute în exploatație, investițiile în sol și apă, dar și despre deciziile care nu au dat rezultatele așteptate.

‹ adv ›

Parcursul descris de el cuprinde patru ani de no-till integral și o rotație cu șapte sau opt culturi arabile, în care urmărește să combine producția comercială cu menținerea rădăcinilor vii și protejarea structurii solului.

În experiența sa, agricultura regenerativă cere o reevaluare continuă a tehnologiei și a dimensiunii afacerii. Rombaut a schimbat modul de fertilizare după ce producțiile nu mai răspundeau investițiilor, a redus densitatea de semănat în teste și a retras din culturile obișnuite zonele care consumau resurse fără să ofere un rezultat satisfăcător.

De la 4.500 la 3.700 ha: suprafața trebuie adaptată capacității de gestionare

L-am întrebat dacă este mulțumit de suprafața pe care o are în gestiune, iar Victor ne-a spus că administrarea unei ferme de aproximativ 1.000 de hectare ar fi mult mai ușoară și ar permite un control mai bun asupra lucrărilor.

‹ adv ›

Exploatația ajunsese la circa 4.500 de hectare, iar ulterior suprafața lucrată a fost redusă la aproximativ 3.700 de hectare. Chiar și aceasta îi pune probleme de organizare în condițiile actuale.

„Am fost la 4.500 de hectare. Credeți-mă, și 3.700 sunt prea multe”, ne-a spus Rombaut. „Vreau să fac lucrurile mai bine și la timp.”

Potrivit lui, perioada disponibilă pentru semănat s-a redus de la zece–douăsprezece zile la aproximativ cinci. Într-un asemenea interval, fiecare deplasare inutilă, fiecare porțiune greu accesibilă și fiecare lucrare întârziată contează.

Reducerea suprafeței a fost legată și de analiza producțiilor. Rombaut urmărește zonele care rămân sub media parcelei mai mulți ani consecutiv și reconsideră utilizarea lor.

Porțiunile înguste, colțurile și obstacolele în jurul cărora utilajele pierd timp sunt evaluate împreună cu rezultatul agronomic.

Acesta ne-a mai spus că, hărțile de producție au devenit instrumente de organizare a fermei și de control al costurilor.

Soluri cu 40–60% argilă: corectarea acidității a pregătit schimbarea sistemului

Solul reprezintă una dintre principalele dificultăți ale exploatației. Rombaut indică un conținut de argilă de 40–60%, cu foarte puțin nisip în majoritatea locurilor.

Pe aceste terenuri, o problemă fundamentală a fost aciditatea. Diferențele observate la răsărirea rapiței l-au determinat să urmărească mai atent legătura dintre dezvoltarea culturii și pH.

Valorile inițiale se situau frecvent între 4,5 și 5,5. În anumite porțiuni afectate de eroziune, pH-ul ajungea la 6,5–7,0, situație pe care fermierul o explică prin apropierea de suprafață a stratului bogat în calciu.

ph sol victor rombaut

Urmărea diversificarea rotației și introducerea culturilor de acoperire, astfel această neuniformitate era o limitare importantă. Speciile reacționează diferit la aciditate, iar instalarea și dezvoltarea leguminoaselor pot fi afectate inclusiv prin reducerea activității bacteriilor fixatoare de azot.

Agro Tsar Petrovo a intervenit prin aplicarea carbonatului de calciu. Victor menționează aproximativ 35.000 de tone utilizate, reușind creșterea pH-ului de la circa 5 la 6,5–6,8.

„pH-ul nostru era aproximativ 5. De când am făcut aplicările de carbonat de calciu, pH-ul a crescut la 6,5–6,8”, a explicat fermierul.

sol aciditate

Amendamentele au făcut parte din pregătirea terenurilor pentru sistemul pe care dorea să îl dezvolte. Înainte de a aștepta rezultate de la o rotație mai diversă și de la acoperirea permanentă, trebuiau reduse limitările care împiedicau dezvoltarea rădăcinilor.

Magneziul și structura solului: amendarea, completată de prevenirea tasării

Rombaut acordă atenție și ponderii calciului și magneziului în complexul de schimb cationic. Saturația cu magneziu a fost redusă de la 22–23% la 19–20% după intervențiile cu carbonat de calciu.

„Magneziul era la 22–23%. Acum l-am redus la 19–20%”, a precizat el.

Procentele se referă la ponderea magneziului în capacitatea de schimb cationic, nu la proporția sa din masa solului.

Fermierul asociază nivelurile ridicate de magneziu cu comportamentul dificil al terenurilor: lipicioase când sunt umede și foarte tari după uscare. El consideră că amendarea a contribuit, alături de corectarea acidității, la îmbunătățirea structurii.

sol baltire

Aproximativ 700 km de drenaj pentru gestionarea excesului și deficitului de apă

Întrebat care este cea mai mare problemă a fermei, Rombaut a pus în centrul răspunsului alternanța dintre perioadele prea umede și cele prea secetoase.

Într-unul dintre sezoanele descrise, între octombrie și ianuarie s-au acumulat 380–420 mm de precipitații. Pe terenurile grele, băltirea afectează aerarea, întârzie lucrările și limitează dezvoltarea rădăcinilor.

victor rombaut

Problema continuă și după retragerea apei. O cultură care intră în perioada caldă cu rădăcini slab dezvoltate este mai vulnerabilă la secetă.

Pentru gestionarea acestei alternanțe, ferma a investit în aproximativ 700 km de drenaj subteran. Rețeaua este prevăzută cu albii care permit controlarea evacuării apei.

„Avem zone pe drenaj, astfel încât să pot opri și ieșirea apei din câmpuri. Trebuie să stocăm apă pentru sezonul uscat și să evacuăm apa în sezonul umed”, ne-a spus fermierul.

Obiectivul este gestionarea nivelului apei în funcție de nevoile terenului și ale culturii. Drenajul este legat de celelalte investiții: o structură mai bună permite circulația apei, iar limitarea tasării ajută la păstrarea porilor funcționali.

De aceea, ferma urmărește evitarea lucrărilor pe teren umed, folosirea acelorași urme la stropit și fertilizat și adaptarea presiunii în anvelope la condițiile de lucru.

Lucernă și trifoi păstrate trei sezoane: continuitatea acoperirii solului

Culturile de acoperire sunt o componentă importantă a sistemului Agro Tsar Petrovo. În majoritatea anilor, amestecurile sunt concepute astfel încât o proporție de cel puțin 75% să poată trece peste iarnă.

Rombaut descrie și introducerea lucernei sau trifoiului împreună cu floarea-soarelui ori rapița, pentru a avea o acoperire deja instalată, păstrată și în următoarele două sezoane.

Această continuitate a fost utilă într-un an în care vremea a împiedicat semănatul grâului pe unele suprafețe: lucerna era deja bine dezvoltată, iar terenul a rămas acoperit.

Fermierul spune că a găsit rădăcini de lucernă la peste doi metri adâncime. În sistemul său, dezvoltarea rădăcinilor este urmărită împreună cu protejarea structurii și gestionarea apei.

Experiența include însă și ani dificili. Un septembrie secetos, urmat de un noiembrie rece, cețos și umed, a împiedicat dezvoltarea satisfăcătoare a culturilor de acoperire.

Rombaut insistă, de aceea, asupra momentului de distrugere primăvara. Păstrarea unei culturi vii poate ajuta la consumarea excesului de apă, dar poate deveni o sursă de competiție pentru cultura comercială atunci când rezerva de umiditate este mică. Decizia trebuie adaptată fiecărui sezon.

Cea mai mare greșeală: „Încrederea oarbă în analizele solului”

L-am întrebat care a fost cea mai mare greșeală făcută în fermă, iar Victor Rombaut a amintit mai întâi un an în care a cultivat grâu după grâu, experiență pe care a descris-o ca fiind foarte slabă.

A revenit apoi asupra unei erori pe care o consideră mai importantă pentru modul de gestionare a nutriției.

„Cea mai mare greșeală a fost să avem încredere oarbă în analizele solului. Trebuie să facem analize ale sevei, analize foliare”, ne-a spus acesta.

Ferma încerca să completeze elementele considerate deficitare în sol, însă producțiile nu creșteau întotdeauna. Uneori, rezultatele se deteriorau în pofida cheltuielilor.

„Încercam să adăugăm ceea ce lipsea în sol, dar ne-am lovit de un zid. Producțiile nu creșteau, iar unele chiar scădeau”, a explicat Rombaut.

Introducerea analizelor sevei a arătat, potrivit fermierului, situații în care elemente considerate abundente în sol erau insuficiente în plante. El menționează potasiul și manganul.

„Trebuie să știm de ce are nevoie planta, nu doar de ce are nevoie solul.”

Această schimbare a orientat ferma spre o fertilizare mai atent etapizată și ajustată după evoluția culturii. Analizele solului sunt completate cu informații despre planta care trebuie să valorifice nutrienții.

Teste la grâu: 300 de semințe/m² au depășit varianta cu 500 într-un an secetos

Rombaut acordă monitorului de producție al combinei un rol central în verificarea deciziilor din fermă. Testele din parcele sunt urmărite până la recoltare, când diferențele pot fi puse în relație cu inputurile utilizate.

Un exemplu prezentat la grâu compară densități de 500 și 300 de semințe/m². În anul foarte secetos la care se referă, varianta cu mai puține semințe a avut și producția mai mare. În aceeași comparație, fermierul menționează rezultate de 5,6 și 7,1 t/ha.

„Am cheltuit mai puțin pe semințe, dar am obținut o producție mai mare. A fost un an foarte secetos”, a spus el.

Stropire localizată: numai 6% din suprafață tratată într-o intervenție înainte de semănat

Agro Tsar Petrovo folosește un echipament de stropit cu camere pentru identificarea și tratarea localizată a buruienilor.

Într-un exemplu prezentat, înaintea semănatului grâului, a fost tratată numai 6% din suprafață. Rombaut subliniază însă necesitatea intervenției în acele puncte: suprafața mică ocupată de buruieni nu înseamnă că problema poate fi ignorată.

Investiția a fost analizată economic. Fermierul spune că estimase recuperarea costului suplimentar al camerelor în doi ani.

„Când mi-am făcut calculele, am considerat că investiția suplimentară în camere se va recupera în doi ani. S-a recuperat în șase luni”, a afirmat acesta.

Calculul îi aparține și privește sistemul suplimentar de camere. În abordarea sa, tehnologia trebuie să răspundă unei probleme precise și să își arate utilitatea în costurile fermei.

Agricultura regenerativă practicată la Agro Tsar Petrovo include fertilizare și protecția plantelor, cu accent pe justificarea, momentul și precizia intervențiilor.

Următoarea etapă: culturi cu valoare adăugată mai mare și acces la alte piețe

Întrebat ce își dorește să îmbunătățească în următorii ani, Rombaut a vorbit despre creșterea valorii adăugate în fermă și accesul la alte categoriÎntrebat ce își dorește să îmbunătățească în următorii ani, Victor Rombaut a vorbit despre creșterea valorii adăugate în fermă și accesul la alte categorii de cumpărători.

Distanța față de Marea Neagră și piețele de mărfuri agricole îl determină să caute oportunități de valorificare diferențiată a producției.

„Vreau culturi cu valoare adăugată mai mare”, ne-a spus fermierul.

Printre exemplele menționate se află grâul durum, pe care îl pune în legătură cu interesul unor cumpărători pentru producția provenită din sisteme regenerative.

„Chiar dacă vorbim despre grâu durum”, a explicat Rombaut, există companii interesate de practicile agricole ale furnizorilor, de certificări și de sechestrarea carbonului.

Fermierul precizează însă că îndeplinirea acestor cerințe nu garantează automat un preț suplimentar. Avantajul poate consta și în preferința cumpărătorului pentru un furnizor care poate documenta modul în care produce.

O altă oportunitate pe care o identifică este piața proteinelor din floarea-soarelui, unde vede perspective pentru produse provenite din agricultura regenerativă.

‹ adv ›

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Citește și

‹ adv ›

„Le cerem fermierilor să salveze planeta, dar refuzăm să îi plătim pentru asta”

Agricultura regenerativă a devenit, la nivel global, una dintre cele mai frecvent invocate soluții pentru viitorul agriculturii. Este prezentă...

Raport: fermele regenerative își păstrează până la 95% din recolte în timpul secetelor

Un nou raport semnificativ publicat pe 21 octombrie de Salvează Solul avertizează că guvernele ignoră cea mai puternică și accesibilă formă...
‹ adv ›

Comentarii

Alte articole