-0.8 C
București
marți, 3 februarie, 2026
IT
MD

-

‹ adv ›
HomepageȘtiri AgricoleNou sprijin pentru antreprenori: credite garantate de până la 150.000 de euro

Nou sprijin pentru antreprenori: credite garantate de până la 150.000 de euro

Întreprinderile mici şi mijlocii vor putea accesa credite garantate de până la 150.000 euro (echivalent lei), pentru investiţii, capital de lucru şi dezvoltarea afacerilor aflate la început de drum sau în faza de consolidare, în urma unei colaborări între Fondul Naţional de Garantare a Creditelor pentru Întreprinderile Mici şi Mijlocii (FNGCIMM) şi Asociaţia de Microfinanţare din România (AMF).

Potrivit unui comunicat al FNGCIMM, remis marţi AGERPRES, Fondul şi AMF au lansat primul produs de garantare de portofoliu destinat microîntreprinderilor, întreprinderilor mici şi mijlocii, inclusiv start-up-urilor.

‹ adv ›

Ca urmare, IMM-urile vor putea accesa credite garantate de până la 150.000 euro (echivalent lei), pentru investiţii, capital de lucru şi dezvoltarea afacerilor aflate la început de drum sau în faza de consolidare.

„Convenţia de colaborare semnată între FNGCIMM şi AMF are ca obiectiv dezvoltarea serviciilor financiare de microfinanţare şi finanţare a IMM-urilor, stimularea antreprenoriatului, sprijinirea iniţiativelor de afaceri viabile şi crearea de noi locuri de muncă. Parteneriatul răspunde nevoilor specifice ale micilor întreprinzători care întâmpină dificultăţi în accesarea surselor tradiţionale de finanţare bancară”, se arată în comunicat.

Microfinanţarea reprezintă o soluţie alternativă pentru antreprenorii care au nevoie de o finanţare flexibilă, adaptată dimensiunii, etapei de dezvoltare şi specificului activităţii lor.

În cadrul acestei scheme de garantare, vor fi acordate microcredite de valori reduse, garantate printr-un mecanism de garantare de portofoliu, destinate acoperirii nevoilor financiare esenţiale pentru dezvoltarea şi stabilizarea afacerilor.

Garanţia de portofoliu plafonată acordată de FNGCIMM presupune preluarea unei părţi din riscul de credit asociat unui portofoliu de microcredite eligibile, acordate de bănci sau instituţii financiare nebancare partenere.

‹ adv ›

Acest mecanism contribuie la creşterea apetitului de finanţare şi la extinderea accesului IMM-urilor la creditare.

Creditele garantate de FNGCIMM vor avea o durată de până la 10 ani pentru cele destinate investiţiilor, iar pentru capitalul de lucru perioada maximă este de 36 de luni.

Finanţările acordate în cadrul acestei scheme, trebuie să fie noi şi să vizeze investiţii sau capital de lucru. O întreprindere poate beneficia de una sau mai multe garanţii, cu respectarea criteriilor de eligibilitate prevăzute în acordul operaţional, se mai arată în comunicat.

Un beneficiar este eligibil pentru includerea unui microcredit în portofoliul garantat dacă, la data aprobării finanţării, îndeplineşte cumulativ criteriile de eligibilitate, publicate pe site-urile băncilor şi IFN-urilor partenere, dintre care cele mai relevante sunt: încadrarea beneficiarului în categoria IMM; lipsa popririlor active sau suspendate pe conturile bancare deschise la intermediarul financiar (criteriu aplicabil băncilor); neîncadrarea în categoria întreprinderilor aflate în dificultate financiară.

Conform „Benchmarking Microfinance în România 2020-2024”, raportul de referinţă privind sectorul microfinanţării din România, realizat de Asociaţia de Microfinanţare, portofoliul de microfinanţare şi volumul microcreditelor acordate de membrii AMF, IFN-uri şi Case de Credit din Regiunea Vest s-a dublat, cu sprijinul instrumentelor europene EaSI & InvestEU Guarantee şi Capacity Building.

În anul 2024, aceste instrumente au reprezentat aproximativ 25% din serviciile de microfinanţare pentru activităţi generatoare de venit din România, adresându-se în special start-up-urilor, antreprenorilor individuali şi micilor fermieri.

În anul 2024 valoarea medie a microcreditelor pentru activităţi generatoare de venit a reprezentat 34% din PNB/locuitor, iar microcreditul personal 6%. Totodată, 49% dintre credite au fost acordate femeilor, 35% beneficiarilor din mediul rural, iar 8% antreprenorilor aflaţi la început de activitate, evidenţiind rolul microfinanţării în promovarea incluziunii economice şi financiare.

Fondul Naţional de Garantare a Creditelor pentru Întreprinderile Mici şi Mijlocii – FNGCIMM SA-IFN – este o instituţie financiară nebancară, cu capital de risc, înfiinţată cu scopul facilitării accesului IMM-urilor la finanţare, prin acordarea de garanţii pentru creditele contractate de la bănci comerciale sau alte surse de finanţare.

FNGCIMM colaborează cu 27 de instituţii financiare, în baza unor convenţii de lucru. Garanţia FNGCIMM este recunoscută ca fiind una dintre cele mai lichide forme de garantare, plata fiind efectuată în maximum 90 de zile de la solicitarea finanţatorului, comparativ cu durata medie de minimum 2 ani necesară executării unei ipoteci.

Înfiinţată în 2020, Asociaţia de Microfinanţare din România (AMF) reuneşte peste 20 de membri, cei mai relevanţi jucători din sectorul de microfinanţare din România, şi susţine dezvoltarea unui ecosistem financiar responsabil, orientat spre antreprenorii şi fermierii cu acces limitat la servicii financiare.

AMF sprijină sectorul românesc de microfinanţare în îndeplinirea misiunii sale esenţiale: furnizarea de produse financiare şi servicii de dezvoltare a afacerilor adaptate nevoilor reale de creştere şi capacităţii de rambursare ale antreprenorilor.

Eforturile asociaţiei vizează cu precădere reprezentarea intereselor comune ale instituţiilor de microfinanţare în relaţia cu autorităţile, partenerii instituţionali şi alte părţi interesate cheie, precum şi promovarea impactului incluziunii financiare şi sociale generat de membrii săi. 

‹ adv ›

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Citește și

Exporturile de produse alimentare japoneze au atins un nou record în 2025

Exporturile japoneze de produse agroalimentare, forestiere şi piscicole au...
‹ adv ›

Turcia, principalul importator de soia din Ucraina în 2025

Turcia a devenit în 2025 cel mai mare importator de soia din Ucraina, achiziționând 1,085 milioane de tone, ceea...

Program de accelerare pentru afaceri din industria alimentară, cu premii de 45.000 de euro

Antreprenorii din România şi Republica Moldova care dezvoltă produse alimentare se pot înscrie, până pe 15 februarie, la un...
‹ adv ›

Comentarii

Alte articole