20.5 C
București
duminică, 1 iunie, 2025
IT
MD

-

‹ adv ›
HomepageȘtiri AgricolePortul Constanța va avea o nouă linie de acces pe calea ferată

Portul Constanța va avea o nouă linie de acces pe calea ferată

Guvernul a aprobat hotărârea privind indicatorii tehnico-economici pentru un proiect important de modernizare feroviară în Portul Constanța, având o valoare de 753,8 milioane lei (inclusiv TVA).

Prin această investiție se urmărește îmbunătățirea infrastructurii de transport în vederea susținerii unei mobilități eficiente, sustenabile și sigure, cu un impact pozitiv asupra economiei naționale.

‹ adv ›

Proiectul vizează modernizarea liniei de calea ferată CF 816 Palas-Port A, incluzând și consolidarea tunelului Palas, și va oferi un al doilea punct de acces feroviar către port. Aceasta va facilita transportul de mărfuri către și dinspre Portul Constanța, contribuind la creșterea capacității de tranzit și la reducerea aglomerației.

Traseul feroviar ce urmează a fi reabilitat are o lungime de 3,5 km, incluzând reabilitarea tunelului de linie simplă pe o lungime de 490 m și extinderea acestuia cu 200 m către stația Palas.

Lucrările vor implica și instalarea unui sistem automat de bloc de linie pentru linia Palas – Constanța Port Zona A, actualizarea rețelelor de cabluri și adaptarea softului și hardului instalației feroviare existente în stația Palas. De asemenea, linia va fi electrificată, cu o viteză proiectată de 50 km/h.

Termenul estimat pentru finalizarea lucrărilor este de 24 de luni, iar finanțarea va fi asigurată din bugetul de stat, prin Ministerul Transporturilor și Infrastructurii, alături de alte surse legale.

‹ adv ›

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Citește și

‹ adv ›

Guvernul a aprobat bugetul Porturilor Maritime Constanța: venituri de peste 530 mil. lei

Bugetul de venituri şi cheltuieli pentru 2025 al Companiei Naţionale „Administraţia Porturilor Maritime” - S.A. Constanţa, aflată sub autoritatea...

Grindeanu: Portul Constanţa trebuie să devină principalul hub logistic pentru reconstrucţia Ucrainei

Ministrul Transporturilor şi Infrastructurii, Sorin Grindeanu, a declarat, marţi, că Portul Constanţa trebuie să devină principalul hub logistic privind...
‹ adv ›

Comentarii

Alte articole