Exportul de cereale, din ianuarie până în mai, prin portul românesc Constanța a scăzut cu 44%, până la 3,5 milioane de tone, au declarat autoritățile portuare pentru Reuters, notează g4media.ro.
Motivul este că Kievul se bazează din ce în ce mai mult pe propriul port din Odesa.
În august 2023, Ucraina a stabilit un coridor de export prin porturile sale de pe coasta de vest a Mării Negre, lângă România și Bulgaria, după ce Rusia s-a retras din acordul de export de cereale intermediat de ONU, potrivit Rador Radio România.
Declinul exporturilor prin portul Constanța s-a făcut simțit încă de la începutul anului.
Portul Constanţa a expediat 436.000 tone de cereale ucrainene în ianuarie, un declin de 38% faţă de perioada similară din 2023 (700.000 tone), arată datele autorităţii portuare.
Aceasta sporeşte temerile în rândul operatorilor că rutele de export create de la invazia rusească stagnează, Kievul folosind mai mult propriile porturi, transmite Reuters.
Ucraina este unul dintre cei mai mari exportatori mondiali de cereale, iar portul Constanţa este acum cea mai importantă rută alternativă de export pentru Kiev, în condiţiile în care cerealele ajung în portul românesc cu camioanele, pe calea ferată sau cu barjele pe Dunăre.
În 2022, exporturile de cereale ucrainene prin Constanţa, care nu existau înaintea războiului, s-au situat la 8,6 milioane tone metrice şi au urcat în 2023 la 14 milioane tone, sprijinite de investiţiile din fonduri europene în port şi de investiţiile operatorilor în echipamente.
Citește mai multe știri agricole accesând acest link.