8.9 C
București
miercuri, 20 noiembrie, 2024

-

‹ adv ›
HomepageȘtiri AgricoleBTA: Ponderea centralelor fotovoltaice în reţeaua electrică din Bulgaria a crescut cu...

BTA: Ponderea centralelor fotovoltaice în reţeaua electrică din Bulgaria a crescut cu 115% în 2024

Ponderea ocupată de centralele fotovoltaice în reţeaua de transport a energiei electrice din Bulgaria a crescut cu 115,01% în perioada 1 ianuarie-19 mai 2024, comparativ cu perioada similară a anului trecut, potrivit celor mai recente date publicate marţi de operatorul de sistem din Bulgaria pe pagina sa de Internet, informează BTA.

Conform acestor date, de la începutul anului şi până la data de 19 mai, ponderea energiei fotovoltaice în reţeaua de transport a energiei electrice a fost de 739.248 Megawaţi oră, în timp ce în perioada similară a anului trecut a fost de 343.814 MWh.

În aceeaşi perioadă, ponderea tuturor surselor de energie regenerabilă în reţeaua de transport a crescut cu 44,53%.

‹ adv ›

De asemenea, ponderea surselor de energie regenerabilă în reţeaua de distribuţie a energiei electrice a crescut cu 27,18% în 2024.

Datele arată că 1,105 milioane MWh de electricitate din surse regenerabile au fost introduşi în reţeaua de distribuţie de la începutul anului şi până la data de 19 mai, în creştere de la 869.458 MWh în perioada similară a anului trecut. Gradul de participare a centralelor fotovoltaice în reţeaua de distribuţie a crescut cu 55,06% în perioada analizată.

Producţia de electricitate în Bulgaria a scăzut cu 11,41% în perioada 1 ianuarie-19 mai 2024, comparativ cu perioada similară a anului trecut. Anul acesta au fost produşi 14,874 milioane MWh, comparativ cu 16,790 milioane MWh în aceeaşi perioadă a anului trecut.

De asemenea, în perioada 1 ianuarie-19 mai 2024 consumul de electricitate din Bulgaria a scăzut cu 4,51% comparativ cu aceeaşi perioadă din 2023. În perioada menţionată, în Bulgaria au fost consumaţi 14,616 milioane MWh, faţă de 15,307 milioane MWh în perioada 1 ianuarie-19 mai 2023.

Balanţa energetică (export-import) a scăzut cu 82,61% în perioada de comparaţie, mai arată datele operatorului de sistem. În perioada 1 ianuarie-19 mai 2024 balanţa energetică a fost de 257.964 MWh, în timp ce în aceeaşi perioadă a anului trecut a fost de 1,483 milioane MWh.

Ponderea centralelor electrice de bază în balanţa energetică a Bulgariei a scăzut cu 18,99% în perioada 1 ianuarie-19 mai 2024, comparativ cu perioada similară a anului trecut. Centralele electrice de bază au generat 11,309 milioane MWh de energie electrică în perioada 1 ianuarie-19 mai 2024, comparativ cu 13,961 milioane MWh în aceeaşi perioadă a anului trecut.

Datele operatorului de sistem mai arată că a avut loc o creştere de 13,67% a energiei electrice generate de hidrocentrale în perioada 1 ianuarie-19 mai 2024, comparativ cu perioada similară a anului trecut.

Citește mai multe știri agricole accesând acest link.

‹ adv ›

Comentează

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Citește și

‹ adv ›

IEA: 50% din electricitate va fi regenerabilă, în 2030, dar fără a atinge ţinta COP

Expansiunea regenerabilelor accelerează şi până în 2030 aceste surse de energie vor acoperi 50% din cererea de electricitate la...

ANRE aprobă licențe pentru centrale fotovoltaice de 62,37 MW

Autoritatea de Reglementare în domeniul Energiei (ANRE) a aprobat în ședința Comitetului de reglementare din această săptămână un pachet...
‹ adv ›

Comentarii

Alte articole