Particularități generale ale culturii de floarea-soarelui
România se situează pe primul loc în UE, la suprafața cultivată cu floarea-soarelui și la producție. În perioada 2016-2020, România era cel mai mare exportator de semințe de floarea-soarelui din UE.
Anual, România cultivă o suprafață de 1,2-1,3 milioane de hectare cu floarea soarelui, iar producția realizată se ridică la 3-3,5 milioane de tone (excepție fiind anul 2020, când producția a fost de 2,4 milioane de tone din cauza secetei), conform datelor statistice naționale.
În următoarele rânduri, vă prezentăm un ghid pentru cultivarea plantei de floarea-soarelui. Prima parte va conține descrierea generală a plantei împreună cu particularitățile sale, stadiile de dezvoltare, cât și riscurile în primele stadii de dezvoltare
Floarea soarelui poate aduce un profit substanțial pentru fermierii care o cultivă, deoarece are un spectru larg de utilizări, însă pentru o recoltă bogată, este important să luăm în considerare câteva aspecte cu privire la cultivare, tehnologia de cultură, întreținerea culturii, astfel încât recoltarea acestei plante oleaginoase să fie pe măsura muncii dumneavoastră.
Descrierea generală a plantei
Floarea soarelui – Helianthus annuus L.– este o specie cultivată, încadrată botanic în familia Compositae genul Heliantus, originară de pe continentul Nord American. Specia a fost adusă de coloniștii spanioli în Europa ca plantă ornamentală în secolul XVI.
Abia la începutul secolului al XIX-lea în Rusia a fost descoperit potențialul speciei ca sursă de ulei, dar și ca plantă furajeră. În anul 2020 (conform FAO), România ocupa locul 4 în lume în ceea ce privește suprafața cultivată (1.194.320 ha) și locul 5 din punct de vedere al producției de floarea soarelui cu cca. 2,2 milioane tone.
În anul 2021 suprafața cultivată a scăzut la 1.124.000 ha, dar producția a crescut la peste 2.8 tone.
Cerințele de sol
Floarea soarelui este o plantă bine adaptată la o varietate mare de condiții pedologice, dar preferă solurile bine drenate, cu o capacitate mare de retenție a apei și cu un pH apropiat de neutru (pH 6.5-7.5).
Cultivarea pe soluri cu nivel ridicat de stres, cum ar fi cele supuse deficitului de apă, salinitate sau umezeală excesivă, nu va genera producții excepționale, dar producțiile vor fi mai mari comparativ cu alte culturi în condiții de stres.
Pregătirea solului
Pregătirea solului trebuie să asigure condițiile de care planta are nevoie pentru un randament maxim de producție. Prin lucrările solului trebuie să urmărim obținerea unui substrat afânat permeabil care să maximizeze retenția apei, dar și capacitatea de drenaj.
Cerințele climatice
Viitorul plantei de floarea-soarelui în Europa este probabil legat de adaptarea sa potențială la schimbările climatice, dar și de competitivitatea și atractivitatea sa pentru alimente și energie, potrivit unui studiu semnat de cercetători OCCL Institute și publicat în EDP Sciences.
Fertilizarea
Floarea soarelui, ca și alte plante, necesită cel puțin 16 elemente pentru creștere. Unele dintre acestea, cum ar fi oxigenul, hidrogenul și carbonul, sunt obținute din apă și aer. Ceilalți nutrienți sunt obținuți din sol.
Azotul, fosforul și sulful sunt adesea deficitare în sol indiferent de zona climatică. Potasiul, calciul și magneziul sunt adesea deficitare în zonele cu precipitații abundente. Deficiențele de fier, mangan, zinc, cupru, molibden, bor și clor sunt mai puțin frecvente, dar pot apărea în multe zone climatice.
O producție de 2300 kg/ha necesită aproximativ aceeași cantitate de azot, fosfor și potasiu ca în cazul unei producții de 2700 kg/ha de grâu.
Fertilizarea solului trebuie efectuată doar în urma unor analize agrochimice la nivelul solului. O cultură pe un sol clasificat ca fiind foarte sărac în nutrienți va răspunde cu o creștere de randament în 80 până la 100% din cazuri, în timp ce un sol clasificat ca sărac va răspunde doar în 40-60% din situații.
În schimb, un sol cu conținut mediu va răspunde pozitiv doar în 10-20% din cazuri. O cultură efectuată pe un sol bogat în nutrienți nu va beneficia cu nimic dintr-un adaos suplimentar de nutrienți deoarece rezerva de nutrienți din sol este adecvată pentru creșterea și performanța optimă a plantelor.
Răspunsul culturii la adaosul de fertilizanți poate fi influențat și de alți factori de mediu, precum umiditatea din sol.
Stadiile de dezvoltare
Evoluția plantei de la sămânță până la planta matură trece prin mai multe etape Fiecare din aceste stadii este caracterizat atât prin aspectul fizic specific cât și prin procesele fiziologice.
Astfel, plantele de floarea-soarelui trec prin patru stadii principale de dezvoltare, de la plantare la recoltare: stadiul vegetativ, stadiul reproductiv, o perioadă de coacere și îmbătrânirea sau devitalizarea.
Procesul de germinație a semințelor de floarea soarelui se realizează atunci când semințele sunt ieșite din repausul germinativ și au condiții optime de temperatura și lumina.
Răsărirea vegetativă (RV) acoperă perioada de la răsărirea plantelor până la momentul în care prima frunză adevărată are mai puțin de 4 cm în lungime. De exemplu, dacă sunt două frunze de peste 4 cm, stadiul de creștere ar fi V2, iar dacă sunt patru frunze, acesta ar fi V4 și așa mai departe.
Următorul stadiu este cel Reproductiv (R), care este împărțit în nouă stadii în baza dezvoltării florii. De pildă, R1 până la R4 descriu stadiile de la prima apariție a bobocului de floare și până imediat înainte de începerea înfloririi.
R5 descrie începutul înfloririi și este subdivizat pentru a descrie procentul de floare finalizată sau care este în floare, cum a fi R5.1 (10%), R5.5 (50%), R5.9 (90%).
Riscurile în primele stadii de dezvoltare
- Înghețul
Până la stadiul de F4 floarea-soarelui este destul de tolerantă la factorii de mediu. De exemplu, cotiledoanele proaspăt răsărite au cea mai mare toleranță la îngheț, riscul de afectare crescând odată cu dezvoltarea plantei. Dacă plantele de floarea-soarelui își schimbă culoarea și devin maro sau negre și mugurele terminal este grav afectat, plantele nu se vor recupera.
În situația unor afectări mai puțin severe, se poate pierde doar dominanța apicală, plantele vor ramifica și vor produce mai multe inflorescențe, mai mici, și vor întârzia în evoluție.
Dacă temperaturile sunt mai scăzute (fără să înghețe) în zilele premergătoare înghețului, plantele pot avea o toleranță mai bună la îngheț. Având în vedere cele de mai sus și datorită cerințelor specifice privind căldura necesară pentru răsărire și implicit epoca optimă de semănare, riscul de îngheț la floarea-soarelui este foarte scăzut.
2. Crusta
Crusta se formează în urma ploilor torențiale, când sub acțiunea forței de dispersie a stropilor de ploaie particule fine de sol aflate la suprafața solului pătrund între particulele mai mari, ducând astfel la o compactare a stratului superficial de sol. În urma uscării, carbonatul de calciu dizolvat în apă precipită și provoacă o cimentare a stratului superficial, rezultând un strat cu duritate ridicată.
Crusta poate avea un efect negativ asupra culturii atât înaintea răsăririi cât și imediat după răsărire. Atunci când crusta apare înainte de răsărire, poate duce la împiedicarea răsăririi plantelor prin efectul mecanic asupra acestora.
În această situație, sub crustă vom găsi plante până în stadiul de cotiledoane, contorsionate și decolorate. Atunci când apare după răsărire, când plantele au dimensiuni mici, crusta poate duce la ștrangularea coletului sau tulpinii și astfel la moartea plantei. Plantele se vor culca pe suprafața solului, vor rămâne într-o primă fază verzi, dar vor avea baza tulpinii subțiată și uscată.
Ce putem face pentru a preîntâmpina apariția crustei
Pentru prevenirea formării crustei putem aplica diferite strategii prin care urmărim fie protejarea suprafeței solului de acțiunea directă a stropilor de ploaie, cum ar fi mulcirea, tehnologiile no-till prin care resturile vegetale din cultura premergătoare rămân pe sol, sau creșterea conținutului de materie organică din sol prin utilizarea îngrășămintelor naturale.
Ce putem face după apariția crustei
În vederea împiedicării cimentării stratului superficial, se recomandă, acolo unde este posibil, menținerea umidității ridicate a solului, astfel încât să permită plantulelor să străpungă stratul compactat, să răsară și să se dezvolte suficient pentru a face față crustei.
O altă strategie pe care o putem utiliza este intervenirea cu o sapă rotativă, lucrare prin care se urmărește spargerea crustei și afânarea solului.
Citește mai multe știri agricole accesând acest link.
