4.8 C
București
duminică, 24 noiembrie, 2024

-

‹ adv ›
HomepageȘtiri AgricoleFlorin Barbu: Începând cu 15 septembrie „nu a intrat niciun bob” de...

Florin Barbu: Începând cu 15 septembrie „nu a intrat niciun bob” de cereale din Ucraina în România şi nu va intra nici în următoarele 30 de zile

Asociaţia Fermierilor din România (AFR) solicită autorităţilor prelungirea unilaterală a interdicţiei de import a cerealelor şi oleginoaselor din Ucraina, cu intrare imediată în vigoare, pentru o perioadă de minim 60 de zile, şi compensaţii financiare pentru preţurile de dumping şi creşterea tarifelor de transport pentru producătorii români.

Ministrul român al Agriculturii, Florin Barbu, se va întâlni luni, de la ora 18:00, cu asociaţiile de fermieri pe tema importului cerealelor din Ucraina. El a dat asigurări că, începând cu data de 15 septembrie, „nu a intrat niciun bob” în România şi nu vor intra cereale nici în următoarele 30 de zile.

Acesta a transmis recent că vor fi luate cele mai bune măsuri, atât economice şi financiare, cât şi acte normative, „pentru a sprijini şi proteja fermierii români”.

‹ adv ›

Potrivit unui comunicat al AFR, ridicarea interdicţiei de import a mărfurilor din Ucraina poziţionează agricultură României într-o situaţie de incertitudine care afectează major competitivitatea fermierilor români.

„Comercializarea mărfurilor ucrainene la preţuri care sfidează competiţia, sub puterea de sustenabilitate a producătorilor locali (Ucraina neavând impuse standarde de calitate ridicate ale producţiei sau condiţii Green Deal) nu a dus, în dreptul fermierilor români, decât la acumularea de stocuri, datorii şi frustrare.

Poziţionarea României pe primul loc, cu o cotă de 20% din exportul total al UE, la grâu, poate fi interpretată ca o măsură disperată a fermierilor români de minimizare a pierderilor ţinând cont de faptul că au produs scump şi sunt obligaţi să vândă ieftin, iar datoriile bat la uşă”, susţin reprezentanţii asociaţiei.

Potrivit sursei citate, veniturile fermierilor români sunt estimate a fi în scădere cu circa 30-40%, ceea ce pune în pericol funcţionarea activităţilor în acest sector vital al economiei naţionale.

Fermierii sunt şi mai grav afectaţi în cazul culturilor de primăvară (porumb, floarea soarelui, soia etc.), având în vedere seceta, dar şi exporturile din Ucraina în spaţiul comunitar, la preţuri foarte mici. De asemenea, fermierii sunt în imposibilitatea de a-şi achita datoriile la credite şi costurile cu inputurile pentru înfiinţarea altor culturi, atrage atenţia AFR.

Alte propuneri ale AFR sunt: susţinerea alocării din bugetul european a unor compensaţii financiare pe hectar îndestulătoare pentru producătorii români, destinate compensării preţurilor de dumping şi creşterii tarifelor de transport, acces mai facil la programele Rural Invest şi Agri IMM Invest, creditarea şi eşalonarea fermelor care au datorii ridicate sub rezerva unui contract de control şi consultant pentru rambursarea creditului, buget european pentru dezvoltarea infrastructurii rutiere, feroviare şi portuare, pe fondul continuării tranzitului de cereale şi oleaginoase din Ucraina.

‹ adv ›

Comentează

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Citește și

Franța: Semănatul culturilor de toamnă se apropie de final

Conform unui raport publicat de agenția de stat FranceAgriMer,...
‹ adv ›

Când se fac tratamentele de iarnă contra dăunătorilor

Înainte de sezonul rece, pomii pot deveni un refugiu pentru numeroși dăunători care și-au făcut simțită prezența în timpul...

Alianţa pentru Agricultură şi Cooperare solicită autorităţilor române blocarea semnării tratatului UE – Mercusor

Alianţa pentru Agricultură şi Cooperare (AAC) solicită autorităţilor române blocarea semnării tratatului comercial dintre Uniunea Europeană şi ţările Mecursor,...
‹ adv ›

Comentarii

Alte articole