5.2 C
București
marți, 3 decembrie, 2024

-

‹ adv ›
HomepageArticoleDe ce cad merele înainte de coacere - cauze, combatere

De ce cad merele înainte de coacere – cauze, combatere

Căderea prematură a merelor poate fi rezultatul impactului mai multor factori, inclusiv de ordin fiziologic. În acest articol, discutăm mai multe despre cauza căderii merelor până la recoltare. La specia măr putem întâlni fenomenul căderii fiziologice și căderii premature a merelor.

De ce cad merele din pom în iunie?

În general, căderea fiziologică a fructelor începe după fecundare și crește în intensitate, ajungând la o cădere în masă la începutul lunii iunie. Intensitatea diferă de la soi la soi (unele sunt mai rezistente, iar la altele procesul e mai intens) și depind de condițiile vremii ale fiecărui ani.

Atunci când anii sunt favorabili pentru polenizare și fecundare, căderea fiziologică este mai accentuată. Căderea fiziologică a fructelor este absolut normală, prin intermediul acesteia pomii tind la stabilirea echilibrului între încărcătura cu rod și capacitățile de a asigura hrana necesară pentru formarea fructelor.

‹ adv ›

Căderea fiziologică nu influențează negativ producția. Pe de altă parte, în cazul lipsei de hrană, excesul sau insuficiența de umiditate, dar și atacului bolilor și dăunătorilor, căderea fructelor poate atinge proporții deosebite, afectând producția.

Căderea prematură a fructelor, de obicei, apare începând din lunile iulie – august și până la recoltare, fiind mai mult observată la apropierea fructelor de maturitate. În general, căderea fructelor este accentuată la măr și păr, mai puțin la prun și cais și lipsește la gutui, piersic, vișin și cireș.

Motivele pentru căderea prematură a merelor pot fi următoarele

Polenizarea deficientă. Acesta este un aspect important, care poate face foarte des să cadă merele încă nematurate. Specialiștii menționează că există o însuşire a soiurilor de a se opune la fecundarea necorespunzătoare, inclusiv la autofecundare, ce se manifestă prin căderea fructelor rezultate.

Prea multe fructe. Uneori, fructele se coc neuniform, adică 50% au crescut și cad, în timp ce restul sunt încă necoapte. Merele degajă un gaz numit etilenă care face ca fructele să se coacă. Acest efect de coacere se extinde la desprinderea naturală a codiței merelor.

Când există o încărcătură mare de fructe, mai multe mere înseamnă mai multă etilenă și astfel merele cad devreme.

În anii cu producție înaltă, rărește fructele pentru a reduce concurența și pentru a încuraja pomul să depună mai multă energie pentru a produce un număr mai mic de fructe mai mari și de calitate superioară.

Soiurile de mere diferă prin susceptibilitatea lor la căderea prematură. Honeycrisp, Red Delicious, Golden Delicious, Rome Beauty, etc. sunt predispuse la căderea prematură. Alte soiuri, cum ar fi Gala și Fuji, de obicei, nu prezintă căderea prematură.

Soiurile diferă și în ceea ce privește producția de etilenă, Gala fiind un producător cu conținut scăzut de etilenă, iar Red Delicious fiind un soi cu conținut ridicat de etilenă. Soiurile cu etilenă scăzută sunt sensibile la căderea prematură, iar cele cu etilena ridicată sunt mai puțin sensibile la căderea prematură.

Vârsta pomului. Cu timpul, procesele de creștere încetinesc, iar pomul pur și simplu nu poate hrăni toate fructele. Acesta este motivul pentru care merele cad din măr până la coacere. Pentru a evita o astfel de problemă, trebuie să îngrijiți și să tăiați în mod corespunzător pomul.

Lipsa sau excesul de apă. Căderea fructelor poate fi provocată de excesul și insuficiența de apă. Cu udare redusă, fructele sunt primele care rămân fără apă – pomul le lipsește de nutriție în favoarea frunzelor. Tot ceea ce îi rămâne mărului de făcut pentru a supraviețui este să arunce merele în exces.

Fenomenul de cădere a fructelor a mai fost observat în cazul excesului de umiditate după o secetă prelungită. Este recomandată irigarea echilibrată, cu cantități suficiente de apă pentru a evita stresului pomilor.

Fertilizarea incorectă. Mărul în prima jumătate a sezonului de vegetație are nevoie de îngrășăminte cu azot și fosfor, după a doua jumătate a lunii iulie – fosfor și potasiu.

Pomul de măr este sensibil la insuficiența de potasiu. De aceea, este necesar să îl fertilizați echilibrat pentru a evita carențele. Această acțiune va ajuta nu doar la evitarea căderii timpurii a fructelor, ci și la o mai bună rezistență a pomilor în timpul iernii.

V-ar putea fi util și articolul despre Fertilizarea foliară și analiza foliară la măr – sfaturi.

Îngrijirea incorectă. Foarte des, atunci când lipsește experiența, pomii sunt fertilizați în exces, pentru a îmbunătăți starea pomului, deși acest lucru are un efect extrem de negativ asupra vieții lor.

De exemplu, excesul de îngrășământ cu azot stimulează creșterea, dar încetinește formarea mugurilor florali. Drept urmare, pomii aruncă ulterior fructele și întregul sezon de creștere este perturbat.

Atacul dăunătorilor. Căderea timpurie a fructelor ar putea fi, de asemenea, un simptom al infestării dăunătorilor. Examinați fructele căzute și pomul pentru semne de atac.

Principala specie care ar putea provoca căderea fructelor la măr este este viermele merelor (Cydia pomonella), însă fructele mai pot cădea în urma atacului viespii merelor (Hoplocampa testudinea) și muștei merelor (Rhagoletis pomonella).

În continuare, relatăm mai multe despre atacul viermelui merelor și tratamentele necesare:

Viermele merelor (Cydia pomonella)

Un alt motiv al căderii premature a fructelor este atacul viermelui merelor. Inamicul principal al merelor este viermele merelor, o molie cenușiu-maro, care își depune ouăle pe fructe, larvele hrănindu-se în interiorul merelor. Acest dăunător este unul dintre principalele motive pentru un procent semnificativ de daune agricole.

Această insectă consumă semințele și fructul din interior imediat după apariția ovarului. Cum să înțelegeți, că molia este cauza căderii merelor? Este necesar să luați fructele căzute, să le tăiați în jumătate și să verificați prezența activității dăunătorului.

Un aspect important care nu trebuie uitat este, că viermele mărului poate avea până la trei generații pe sezon (poate dezvolta trei generații în cazul în care toamna este lungă și caldă). Dacă nu luați nicio măsură, este posibil să rămâneți fără recoltă.

Atacul viermelui merelor poate fi observat:

  • la apariția larvelor din prima generație (aproximativ când fructele au diametrul de 1,5 cm). Acestea pătrund în fruct prin zona codiței sau a caliciului pentru a consuma semințele, apoi, trec la următorul fruct.
  • la apariția larvelor din a doua generație (în funcție de soi, fructele se află aproximativ în faza de pârgă sau deja sunt coapte). Calendaristic, perioada atacului ar coincide cu ultima decadă a lunii iulie până la prima jumătate a lunii august.

La atacul larvelor din prima generație fructele nu se mai dezvoltă și cad pe sol, la atacul larvelor din a doua generație fructele devin porți deschise pentru atacul bolilor produse de ciuperci.

V-ar putea fi util și articolul Prevenirea viermelui mărului: păstrați antagoniștii în livezile ecologice de măr și păr.

Metode de combatere a viermelui merelor:

Mijloace mecanice. În condiții de grădină, în primul rând, la începutul primăverii, nu uitați să îndepărtați și distrugeți scoarța veche de pe pomi, deoarece acolo pot ierna pupele moliilor. În al doilea rând, după recoltare, trebuie să săpați pământul din jurul pomilor – moliile iernează și sub frunze.

Mulți recomandă folosirea curelelor de prindere a insectelor – benzile trebuie înfășurate în jurul pomului. În acest fel, omizile vor încerca să ajungă la fructe și vor rămâne prinse. Este recomandat să verificați aceste dispozitive în fiecare săptămână.

Metoda de dezorientare în masă a viermelui merelor: Metoda include utilizarea feromonilor sexuali pentru prevenirea masculilor de a identifica femelele și de a se împerechea. Prin dezorientarea sexuală se creează un nor uniform de feromoni.

Masculii urmează pistele false, mult mai concentrate decât dozele de feromoni eliminate de femele, și, pierzând orientarea în spațiu, sunt incapabili să găsească și să fecundeze femelele. În rezultat, copulația este împiedicată, femelele nu depun ouă sau depun ouă sterile, iar fructele nu sunt infestate.

Detalii despre Monitorizarea moliilor dăunătoare în livezi cu ajutorul capcanelor feromonale, găsiți în următorul video:

Când se fac tratamentele contra viermelui merelor

Tratamentele se fac în funcție de numărul prezent de dăunători în livezi. Pentru a determina prezența acestora în livezi și dacă fluturii au depășit pragul economic de dăunare, se utilizează capcane cu feromoni.

Capcanele cu feromoni se recomandă a fi instalate în livezile de măr la începutul lunii mai, fiind utilizate până la sfârșitul lunii august.

Acestea se agață pe ramuri orizontale ale pomilor la o înălțime de 1,5 – 2 m de sol (aproximativ zona fructelor), astfel încât să fie ferite de razele solare.

În capcana cu garnitura adezivă este plasată momeala care conține feromon. Evaporându-se continuu, atrage fluturii viermelui merelor în capcană. Fiecare capcană se verifică o dată la 2-3 zile.

Pentru a monitoriza dăunătorul, specialiștii recomandă instalarea a aproximativ 4 capcane per hectar. Dacă timp de o săptămână în capcane au fost capturați 3-4 fluturi se fac tratamente pentru a combate prima generație (lunile mai-iunie).

Pentru a combate generația a doua (lunile iulie-august), se fac tratamente în cazul în care timp de o săptămână de pe un hectar au fost capturați 2-3 fluturi în capcane.

Utilizate în scop de captare în masă a Cydia pomonella, producătorii recomandă instalarea a până la 20 de capcane cu feromoni la hectar.

Ținând cont de numărul dăunătorilor depistați, tratamentele se fac în fenofazele de căderea a petalelor și legare a fructelor (fruct cât o alună, fruct cât o nucă).

Pentru combaterea generației a doua, tratamente se fac în perioada a treia decadă a lunii iulie, 15 august.

Tratamentele se realizează respectând intervalul de așteptare și alternând produsele. Omologate sunt produsele ce conțin substanța activă: benzoat de emamectin (Affirm 3-4 kg/ha în 1500 l apă, în funcție de nivelul de infestare), clorantraniliprol (Coragen 160-175 ml/ha, se aplică la avertizare, de la stadiul înfloririi până la începutul coacerii (BBCH 70 – 87), spinetoram (Delegate 0,3 kg/ha aplicat în momentul ecloziunii, 400-1000 litri/ha soluție), ciantraniliprol (Exirel 0,5-0,9 l/ha (Dsgf=0,53 l/ha), se aplică după înflorit), gama-cihalotrin (Vantex 60 CS 0,008% (0,120 l/ha/1500 l apă).

În agricultura ecologică, pentru combaterea viermelui merelor se utilizează produse pe bază de virusul granulozei. Totodată, pot fi utilizate produse ce conțin bacteria Bacillus thuringiensis subspecia kurstaki sau spinosad (bacteria Saccharopolyspora spinosae).

Citește și despre Tratamente cheie ce trebuie efectuate în livezile de măr.



‹ adv ›

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Citește și

Interpoma 2024: 16.000 de vizitatori și 400 de expozanți internaționali

Ediția a 13-a a târgului internațional Interpoma, desfășurată la...
‹ adv ›

Două focare de pestă porcină africană descoperite în judeţul Buzău, 40 de porci sacrificaţi

Aproximativ 40 de porci au fost sacrificaţi după ce, în două gospodării de pe raza judeţului Buzău, Direcţia Sanitară...

Costel Vînătoru: Jicama, o cultură promițătoare pentru fermele cu soluri sărace și secetoase

Banca de Resurse Genetice Vegetale (BRGV) Buzău a aclimatizat, în premieră, Jicama, fasolea mexicană yam sau napul mexican, care...
‹ adv ›

Comentarii

Alte articole