12.3 C
București
miercuri, 20 noiembrie, 2024

-

‹ adv ›
HomepageArticoleCe plantăm după cartofi, ce culturi trebuie evitate

Ce plantăm după cartofi, ce culturi trebuie evitate


Cultivarea cartofilor pe aceeași parcelă timp de câțiva ani la rând dăunează atât culturii, cât și fertilității solului, motiv din care este bine să ținem cont de necesitățile plantelor și să realizăm alternarea culturilor corect.

Alegerea greșită a culturii după care să cultivăm duce la scăderea cantității și calității recoltei, contribuie la dezvoltarea bolilor caracteristice. Alegerea culturii potrivite trebuie făcută în acest sezon, astfel încât în anul viitor să vă fie mai ușor să aranjați cartoful în parcele.

După ce culturi plantăm cartoful

Cartoful are o mare varietate de premergători buni, ceea ce face ușoară alegerea unui loc potrivit de plantare. De exemplu, varza ar fi o opțiune bună, însă consumă la fel cantități mari de elemente nutritive, ocupă mai puțin spațiu pe parcelă decât, de obicei, trebuie să alocăm pentru cartofi.

‹ adv ›

Prin urmare, putem folosi parcelele, care anul trecut au fost ocupate de castraveți, dovlecei sau ceapă pentru a planta cartof.

Se pot obține recolte mari atunci când cartoful este cultivat după legume de frunze și verdețuri, de exemplu:

  • Salata verde, spanac – îmbogățesc solul cu microorganisme benefice.
  • Muştar – previne creșterea buruienilor și asigură fosfor în sol.
  • Hrean, coriandru – ajută la reducerea bolilor fungice.
  • Pătrunjel, busuioc și cimbru – servesc ca repelenți naturali.

Premergători buni vor fi plantele din familia leguminoaselor, care îmbunătățesc structura solului și îl saturează cu nutrienți. Culturile precum mazărea, fasolea, lucerna contribuie la acumularea azotului și îmbunătățesc solul.

Cerealele furajere sunt, de asemenea, favorabile, asigurând și o mai bună permeabilitate a solului la aer și apă, iar resturile cosite sunt încorporate în sol pentru cultivarea ulterioară a cartofilor.

Plantarea cartofilor poate fi efectuată și în locul unde a fost sfeclă, morcov sau ridichi. Aceste culturi mai puțin epuizează solul.

Vezi și Fertilizarea cartofului – când și ce îngrășăminte introducem.

Ce plantăm după cartof

Cartoful, de asemenea, poate fi un bun premergător pentru multe plante, mai ales, că în timpul plantării lui putem introduce în cuibul de plantare gunoi de grajd maturizat.

În timpul creșterii, gunoiul de grajd reușește să îmbogățească solul cu azot. În plus, plantele de cartof inhibă creșterea buruienilor.

Următoarele plante sunt potrivite pentru plantare după cartofi:

Leguminoasele (mazăre, fasole, bob) ajută la restabilirea echilibrului mineral al solului prin absorbția azotului din aer pentru acumulare în noduli. Frunzele și tulpinile conțin potasiu și fosfor, datorită cărora plantele sunt semănate des ca îngrășăminte verzi pentru încorporare toamna în sol.

Legume crucifere – ridichea, napii, hreanul cresc bine după cartofi.

Dar cultivarea verzei după cartof poate fi problematică, deoarece necesită aceleași elemente ca și cartofii. Prin urmare, înainte de a planta varză, se recomandă însămânțarea parcelei cu trifoi sau secară în calitate de îngrășăminte verzi, pentru a fertiliza solul.

Culturile de dovleac, precum dovleceii vor da rezultate bune. Doar că veți avea în vedere, că cultivarea castraveților și a dovleacului este recomandată după semănarea ca îngrășăminte verzi a culturilor de secară sau facelia, deoarece aceste plante sunt susceptibile la rizoctonioză.

Culturile de cereale pot fi semănate ca îngrășăminte verzi. Cele mai populare sunt secara și ovăzul, care sunt semănate înainte de înghețurile de iarnă. Până în primăvară, ele îmbogățesc solul cu substanțe nutritive și au un efect dăunător asupra ciupercilor patogene.

V-ar putea fi util și articolul Plantarea și îngrijirea cartofului ecologic – tehnologie.

Ce culturi nu plantăm după cartofi

Precum am menționat, este foarte important să nu plantăm cartoful după cartof, dar și alte solanacee (vinete, tomate, ardei, tutun) pentru a evita dezvoltarea bolilor.

Din același motiv, nu este recomandată cultivarea cartofului după floarea-soarelui. Dacă culturile de floarea soarelui au fost atacate de putregaiul cenuşiu (Botrytis cinerea) acestea se evită ca plante premergătoare pentru cartof. 

Plantele pot fi afectate de boli, dar și de cel mai comun dăunător – gândacul de Colorado. De asemenea, căpșunul nu trebuie cultivat pe parcelă după cartofi.

Indiferent de cultura pe care decideți să o creșteți după cartofi, ar trebui să vă amintiți, că urmând regulile de rotație a culturilor, puteți obține o recoltă bogată fără a utiliza cantități mari de îngrășăminte minerale și pesticide.

B bun A acceptabil I inacceptabil

V-ar putea fi util și articolul despre Înnegrirea bazei tulpinii și putregaiul umed la cartofi – prevenire.

‹ adv ›

Comentează

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Citește și

Cum se utilizează fungicidele pe bază de microorganisme

Metodele de aplicare a fungicidelor pe bază de microorganisme...
‹ adv ›

De ce inflorescențele la conopidă devin brune

Conopida este o legumă apreciată, însă cultivarea acesteia poate veni cu provocări specifice. În acest articol discutăm despre principalele...

Cum fertilizăm solul toamna înainte de cartof

Toamna este cel mai bun moment pentru a investi în viitoarea cultură de cartofi: semănând îngrășăminte verzi sau aplicând...
‹ adv ›

Comentarii

Alte articole