Una dintre particularităţile biologice ale cartofului este consumul unor cantităţi mari de elemente nutritive şi mai ales de potasiu.
La formarea unei tone de tuberculi (împreună cu masa vegetativă corespunzătoare) se cheltuie cca. 6 kg azot, 2 kg fosfor şi 10 kg potasiu.
Prin urmare, pentru obţinerea a 30 t/ha de cartofi, exportul de elemente nutritive va constitui N- 180 kg/ha, P – 60 kg/ha şi K – 300 kg/ha şi este necesar de a aplica doze mari de îngrăşăminte.
La începutul vegetaţiei (până la butonizare) cartoful absoarbe puţine elemente nutritive: azot – 13%, fosfor – 10%, potasiu – 11% din necesarul de elemente nutritive.
În această perioadă azotul trebuie să predomine faţă de fosfor şi potasiu, pentru a forma o suprafaţă foliară cât mai mare, care ulterior creează condiţii bune pentru absorbţia substanţelor nutritive din frunze şi tulpini în tuberculi.
Astfel, cele mai mari cerinţe faţă de nutriţie, plantele le manifestă în perioada creşterii intensive a masei vegetale şi în timpul formării tuberculilor.
La sfârşitul înfloririi plantele folosesc cca. 75% azot, câte 70% potasiu şi magneziu, 50% fosfor şi 100% calciu. Spre sfârşitul vegetaţiei absorbţia elementelor nutritive scade (P. Patron, 2000).
Cartoful preferă solurile afânate. De aceea el formează recolte mai înalte pe solurile nisipoase, de turbă, cu toate că poate fi cultivat pe orice tip de sol.
Solurile lutoase (grele) nu sunt cele mai bune pentru cultivarea cartofului.
Dar aplicând îngrăşămintele organice, în îmbinare cu afânări dese, putem îmbunătăţi semnificativ proprietăţile fizice ale acestor soluri, îmbogăţindu-le cu elemente nutritive, apă, aer.
Fertilizarea cartofului constă din 3 etape:
- fertilizarea de bază;
- fertilizarea cu plantarea;
- hrănirile faziale la cartof.
Fertilizarea de bază la cartof
Fertilizarea de bază (până la plantat) se efectuează cu 40-60 t/ha gunoi de grajd, toamna sub arătură. Cu aşa doze de îngrăşăminte organice în sol se încorporează N200-300P100-150K240-360, se îndestulează cerinţele plantelor în elemente nutritive şi CO2, solul devine mai poros, ceea ce contează foarte mult pentru cartof.
Din cantitatea aplicată de macroelemente cu gunoiul de grajd în primul an plantele utilizează numai 35% azot, 30% fosfor, 60% potasiu, adică N70-105P30-45K144-215.
Prin urmare, la aplicarea numai a gunoiului de grajd în doze moderate se îmbunătăţeşte semnificativ nutriţia plantelor, însă nu se îndestulează complet necesităţile plantelor, mai ales în fazele critice de dezvoltare.
Cultura intensivă a cartofului nu poate fi realizată numai cu îngrăşăminte organice.
În cazul când gunoiul de grajd lipseşte se aplică îngrăşăminte minerale – N90-120P60-90K60-90. Pe solurile mai sărace (nisipoase, spălate de eroziune) dozele elementelor nutritive se majorează, iar pe cele bogate se micşorează cu 30-45 kg/ha.
Cel mai bine pentru cultura intensivă de cartof este fertilizarea combinată cu îngrăşăminte minerale în doze mai reduse (N60P45K45) şi organice (40-60 t/ha).
Atragem atenţia faptului, că îngrăşămintele cu azot, aplicate toamna sub arătură, pot fi spălate până primăvara în straturile de mai jos.
De aceea, toamna se aplică gunoiul de grajd, îngrăşămintele cu fosfor, potasiu şi numai o parte din azot (N30-45), pentru accelerarea descompunerii reziduurilor vegetale.
O altă parte (N30-60) se administrează primăvara, cu 10-15 zile până la plantarea cartofului. Această fertilizare ar fi cel mai bine de efectuat cu maşini speciale (acolo unde s-au mai păstrat) folosind amoniacul anhidru sau apa amoniacală.
Astfel de îngrăşăminte majorează brusc concentraţia de amoniac în sol, care pe lângă faptul că sunt o sursă importată de nutriţie pentru plante cu azot, ele omoară sârmarii, pseudosârmarii, coropâşniţile şi alţi dăunători ai culturilor rădăcinoase.
La folosirea numai a îngrăşămintelor minerale, aplicate sub formă de nitrofoscă sau nitroamofoscă, doza totală de elemente nutritive printre care şi azotul nimereşte în sol de cu toamnă.
În acest caz o parte din azot se va pierde prin spălare. Pentru micşorarea pierderilor de acest element se recomandă de a nu folosi îngrăşămintele complexe, menţionate mai sus, ci un amestec de îngrăşăminte simple, în care se reglează doza şi raportul fiecărui element.
Dacă planificăm folosirea gunoiului de păsări umed, doza lui nu trebuie să depăşească 10-15 t/ha (1-1,5 kg/m2). El este mai concentrat (de cca. 3 ori), are o aciditate mai sporită şi în doze mari poate provoca arsuri, sau chiar moartea plantelor.
Gunoiul de păsări uscat este şi mai concentrat şi se aplică în cantităţi de numai 3-5 t/ha. Cel mai bine ca gunoiul de păsări să fie fermentat împreună cu resturi vegetale, cel puţin 4-5 luni sau chiar şi mai mult.
Fertilizarea cartofului timpuriu și extratimpuriu
Cartoful timpuriu şi extratimpuriu formează o recoltă mai mică, exportă mai puţine elemente nutritive, dar într-un timp foarte scurt (40-50 zile) absoarbe mai mari cantităţi de NPK, decât cartoful tardiv.
De aceea, pentru el trebuie asigurat un conţinut mai ridicat de elemente nutritive, chiar de la începutul vegetaţiei, fără ca aceste doze să producă o creştere vegetativă exagerată, în detrimentul reţinerii tuberizării.
Se recomandă a aplica mai bine îngrăşămintele minerale. Gunoiul de grajd, composturile în decursul scurtei perioade de vegetaţie eliberează puţine elemente nutritive şi nu îndestulează complet cerinţele plantelor.
Citește și despre Bolile la cartof.
În acest caz îngrăşămintele organice se pot aplica mai bine sub cultura premergătoare. De asemenea, se recomandă de folosit gunoiul de grajd puternic descompus (mraniţa), dacă dispunem de ea.
Apele reziduale (tulbureala) de la complexele animaliere nu sunt de dorit a le aplica la cartof. Ele conţin multe elemente nutritive, dar şi particule coloidale, care astupă porii şi capilarele solului, ce micşorează porozitatea (M. Dumitraşco, S. Toma, B. Ştefaniţa, 1982).
Aceste ape trebuie mai întâi compostate cu paie, resturi vegetale, frunze etc.
Ce îngrășăminte administrăm la plantarea cartofului
Cartoful are un sistem radicular fasciculat, slab dezvoltat, amplasat preponderent în stratul arabil. Extinderea rădăcinilor pe orizontală atinge 35 cm (M. Ghilis, 1975).
La aplicarea îngrăşămintelor chimice mai adânc sau lateral faţă de tuberculi, rădăcinile se dezvoltă destul de bine. Acelaşi fenomen se observă şi în cazul administrării lor împreună cu tuberculii, dar în doze mici (N10-30P10-30K10-30).
Dozele mai înalte, mai ales a celor cu azot, duc la formarea unor rădăcini scurte şi îngroşate. Probabil că rădăcinile tinere în contact direct cu îngrăşămintele minerale, suferă într-o anumită măsură (A. Socolov, 1947; A. Tamman, 1955), iar în cazul aplicării unor doze mai înalte de N30P30K30, plantele pot pieri, ivindu-se multe goluri.
De asemenea, suferă şi plantele tinere la încorporarea îngrăşămintelor cu azot mai sus de tuberculi (D. Deniuc, 1960).
Acţiunea negativă a fertilizanţilor chimici, aplicaţi în contact direct cu tuberculii, se amplifică în condiţii de secetă sau la utilizarea tuberculilor tăiaţi ca material săditor. Şi invers – se slăbeşte ori dispare complet în cazul folosirii tuberculilor întregi la plantat, asigurării normale a plantelor cu apă, administrării dozelor mici de îngrăşăminte minerale împreună cu mici cantităţi de gunoi de grajd (2-5 t/ha).
În acest caz îngrăşămintele organice servesc ca un tampon, care păstrează atât reacţia, cât şi concentraţia soluţiei solului.
Solurile de cernoziom, având o capacitate înaltă de adsorbţie, de asemenea pot slăbi acţiunea negativă a îngrăşămintelor chimice, aplicate împreună cu tuberculii.
Cel mai reuşit mod de evitare a acţiunii negative este de a amplasa fertilizanţii chimici nu împreună, ci la o anumită distanţă (cu 5-10 cm mai adânc sau lateral) faţă de tuberculi. Aceasta se poate de îmbinat şi odată cu formarea biloanelor.
Din îngrăşămintele cele mai periculoase în acest caz sunt cele cu azot (azotatul de amoniu, sulfatul de amoniu) şi cu potasiu (clorură de potasiu, sare de potasiu).
Este explicabil de ce îngrăşămintele cu potasiu, aplicate la plantare au o acţiune negativă asupra plantelor. În afară de potasiu ele mai conţin şi clor, care nimereşte în nemijlocita apropiere a tuberculilor. Cartoful nu suferă prezenţa clorului în sol.
În acest caz îngrăşămintele minerale cu potasiu trebuie aplicate numai toamna sub arătură. Potasiul se adsoarbe de către sol, se reţine în stratul arabil, nu se spală. Clorul – invers nu se adsoarbe de sol, se spală cu precipitaţiile până primăvara în straturile de mai jos ale solului.
Am putea aplica şi îngrăşăminte cu potasiu, dar fără clor (sulfatul de potasiu, azotatul de potasiu). Ele însă sunt mai deficitare, mai scumpe şi nu întotdeauna se răscumpără.
Superfosfatul aplicat la plantare practic nu frânează creşterea rădăcinilor ori a plantulelor.
Hrănirile faziale la cartof
Hrănirile faziale se aplică, de regulă, cu azot (N30-60) în funcţie de conţinutul lui în sol, faza de dezvoltare, soi, recolta planificată odată la 15-20 zile. E de dorit ca fertilizările faziale să se finalizeze către înflorire.
Dozele prea înalte de azot duc la o creşterea mai mare a masei vegetative, la prelungirea perioadei de vegetaţie, întârziind tuberizarea.
Această particularitate trebuie luată în vedere în special la cultivarea cartofului timpuriu, extratimpuriu sau în cultura repetată.
Totodată, plantele devin mai sensibile la infecţiile cu viroze şi mană, tuberculii la vătămări mecanice. Se observă pierderi mai mari în timpul păstrării şi chiar acumularea de azot nitric în tuberculi.
Dacă s-a aplicat gunoi de grajd (40-60 t/ha), în sol nimeresc şi microelemente: zinc 2,2-3,4 kg/ha, mangan 1,2-1,8 kg/ha, bor 200-300 g/ha, cupru 176-264 g/ha, molibden 16-24 g/ha, cobalt 8-12 g/ha (I. Deriughin, A. Culiuchin, 1988).
Acestea din urmă îndestulează nevoile plantelor şi nu este necesitate de a aplica microîngrăşăminte, când se planifică a obţine recolte de până la 40 t/ha.
Aplicarea îngrăşămintelor foliare la cartof
Pentru obţinerea recoltelor mai înalte, sau în cazul aplicării numai a îngrăşămintelor chimice apare necesitatea de administrare foliară şi a microelementelor.
La 400 litri apă se iau 6 kg uree, 3 kg sulfat de potasiu, 4 kg sulfat de magneziu, câte 50 g molibdat de amoniu, sulfat de zinc, sulfat de cupru şi sulfat de fier.
Aceste microelemente sunt greu de le procurat şi sunt probleme cu aplicarea lor, de aceea recomandăm aplicarea îngrăşămintelor complexe NPK cu microelemente.
Fertilizarea foliară are un rol important la această cultură atât în ce priveşte sporirea producţiei, cât şi îmbunătăţirea calităţii tuberculilor.
Se recomandă 3 tratamente: primul la formarea tufei (5-7 frunze), al doilea la începutul înbobocirii şi al treilea după căderea florilor. Se aplică la fiecare tratament 300–500 litri soluţie/ha cu concentraţie de 0,5–1,0%.
Bibliografie:
- Gumovschi A. Pripa G., Aplicarea îngrăşămintelor şi irigarea cartofului. Revista „Защита растении‖, N 4, 2004, Chişinău, p. 23- 25.
- Gumovschi A. Manualul fermierului pentru culturile de câmp. Vol. II, Chişinău, 2021.
Sursa foto: pxfuel.com
