Pe lângă bolile și dăunătorii întâlniți până la formarea și coacerea căpșunelor, până și în perioada imediat apropiată de recoltare poate fi pusă în pericol viitoarea recoltă. Limacșii, furnicile sau păsările sunt printre principalii pretendenți de a se delecta cu căpșunele gustoase.
În acest articol, discutăm despre principalii dăunători ai căpșunului în perioada de coacere a fructelor și cum putem limita prezența acestora în parcele.
1. Limacșii și melcii
Vremea umedă și ploioasă oferă o invazie masivă a melcilor și limacșilor. Limacșii prezintă un pericol serios, deoarece aceste creaturi pare că se mișcă încet, însă mănâncă fructele aromate foarte repede.
Deseori, căpșunele și varza devin victime ale melcilor și limacșilor, dar nu numai ele, dar și cartofii, roșiile, castraveții, mazărea, fasolea și alte culturi sunt ușor delectate de limacși.
Simptome de atac ale limacșilor:
Ce va ajuta la salvarea plantelor de invazia melcilor și limacșilor?
Locul de plantare ales corect. Limacșilor nu le place căldura și lumina directă a soarelui, așa că trebuie alese zone deschise și bine luminate pentru plantarea căpșunilor.
Creați o barieră naturală. Limacșii și melcii se vor teme să-și rănească „burta gingașă”. Dacă aveți suprafețe mici și împrăștiați zaț uscat de cafea, mulci de conifere, coji de nuci zdrobite sau coji de ouă între rândurile de plante, acestea vor ține la distanță limacșii.
În plantații pe suprafețe mari, este recomandată limitarea irigărilor, pentru a evita excesul de umiditate, utilizarea capcanelor cu momeală și a moluscocidelor (de obicei prin împrăștiere pe suprafața solului).
Pentru a evita impactul negativ asupra mediului, pot fi utilizate moluscocide pe bază de roca.
Plantați „plante respingătoare” pentru limacși. Dacă este posibil, înconjurați parcela de căpșuni cu plante precum salvia, cimbrul, busuiocul, oregano, lavanda, trifoiul alb, pătrunjelul sau orice altă plantă cu miros puternic.
Capcane. Dacă sunt prea mulți melci și limacși, încercați să folosiți recipiente cu bere sau produse ce conțin lapte acru – din motive inexplicabile, dăunătorii sunt pasionați de mirosurile acestor lichide.
Înjghebați un fel de casă din două cărămizi și o scândură așezată pe ele, ca limacșii să poată urca. Seara, plasați capcanele în jurul palierelor, iar dimineața veți putea strânge o „recoltă” decentă de melci și limacși din ele.
Capcane limacși:
2. Furnicile
Furnicile sunt un element important al ecosistemului oricărei zone, astfel că dispariția instantanee a întregii populații va duce la o creștere bruscă a numărului altor insecte.
Pe de altă parte, dacă familia furnicilor crește prea mult, se transformă într-un adevărat dezastru pentru plantele dvs., deci, e nevoie de a menține un echilibru.
Mijloacele tradiționale de combatere a furnicilor, cum ar fi amplasarea de respingătoare cu miros puternic, nu doar vor alunga furnicile, ci vor afecta negativ gustul fructelor, așa că va trebui să căutați noi mijloace de a scăpa de furnici.
Plante cu miros puternic. Pelinul, pătrunjelul, usturoiul, melisa, menta, vetricea, rozmarinul și alte specii mirositoare plantate în jurul parcelei vor ajuta la îndepărtarea insectelor din parcelele cu căpșuni.
Mutarea mușuroiului. Dacă insectele nu au găsit nimic mai bun decât să-și construiască locuințele în imediata apropiere a căpșunilor, este logic să luăm măsuri. De exemplu, prin a evacua vecinii nedoriți de pe teritoriul parcelei.
Pentru a face acest lucru, seara, săpați furnicarul și mutați-l, împreună cu pământul și toți locuitorii săi, cât mai departe posibil de parcelă, apoi turnați apă clocotită peste gaură și așezați cârpe cu miros puternic. De îndată ce observați că noi insecte au început să apară în locul vechiului furnicar, repetați procedura din nou.
Evitați fertilizările excesive cu azot. Plantele fertilizate cu azot sunt atractive pentru afide, iar furnicile vin pentru a consuma roua de miere produsă de acestea.
Mai puteți împrăștia pământ de diatomee în jurul plantelor sau mulci de rumeguș de cedru, pulveriza plantele cu soluție de piper negru (părți egale de apă și pulbere de piper) pulverizate în jurul plantei sau pe poteci sau utiliza coji de portocală tocată și împrăștiată în jurul plantelor.
Studiile realizate de mai multe universități au demonstrat eficiența piperului și a extractelor volatile din cojile de portocală în menținerea la distanță a insectelor cum ar fi furnici.
3. Păsările
La fel ca furnicile, păsările sunt vecine frecvente. Pe de o parte, salvând parcela de dăunători, păsările asigură de mare beneficiu, iar pe de altă parte, destul de ciudat, ele înșiși acționează ca aceiași dăunători atunci, când încep să se ospăteze cu fructele crescute.
De aceea, în timp ce unii încearcă să atragă păsările, alții nu știu cum să le alunge.
Este deosebit de dificil pentru proprietarii de parcele situate în apropierea pădurilor sau aproape de fâșii de protecție să nu fie afectați de prezența păsărilor. Luați în considerare cele mai populare mijloace de combatere a păsărilor:
Repelente emițătoare de sunet. Utilizarea dispozitivelor moderne emițătoare de sunete este eficientă în menținerea la distanță a păsărilor. Acestea pot fi achiziționate din magazinele de profil.
Dispozitive cu ultrasunete. Realizările științei moderne au făcut posibilă dezvoltarea unor dispozitive speciale care să emită sunete, care nu sunt auzite de oameni, dar în același timp fac păsările să se simtă extrem de incomod.
Obiecte strălucitoare. Obiectele care strălucesc la soare, cum ar fi bucăți de folie care flutură în vânt sau CD-uri atârnate pe un fir de pescuit, creează iluzia de mișcare, în urma căreia păsărilor li se pare că este cineva pe parcelă, motiv pentru care nu îndrăznesc să zboare până la căpșune.
Plasă fină. Una dintre cele mai eficiente metode care va proteja căpșunele de păsări este întinderea plaselor speciale. Deși nu sperie păsările, ele protejează plantațiile de „dușmanul extern”.
Principalul avantaj al plasei este că nu creează obstacole nici pentru lumina soarelui, nici pentru umezeală, așa că o puteți lăsa în siguranță pe căpșuni chiar și în zilele în care sunteți departe de casă.
Păsările sunt creaturi foarte inteligente și, prin urmare, își dau seama rapid de trucurile la care recurgeți pentru a le alunga de pe parcele. De aceea, în căutarea unor noi modalități de a lupta împotriva păsărilor, va trebui nu numai să combinați diferite metode de a le speria, ci și să le modificați constant, astfel încât să nu aibă timp să se obișnuiască cu ele.
Mai multe detalii despre Dăunătorii căpșunului: cum să-i recunoști. Tratamente.
Căpșunile nu căpșunele de atîta romgleza nu mai știi limba română
Bună ziua, în DEX sunt incluse ambele variante ca fiind acceptate, articolul referindu-se la fructele false ale plantei.