-0.3 C
București
vineri, 27 februarie, 2026
IT
MD

-

‹ adv ›
HomepageȘtiri AgricoleFabricile de ulei din Bulgaria caută semințe de floarea soarelui în România

Fabricile de ulei din Bulgaria caută semințe de floarea soarelui în România

Fabricile de ulei din Bulgaria au început să caute semințe de floarea soarelui în România, după ce au fost introduse restricții pentru o lună la importurile din Ucraina, scrie puterea.ro.

Cum fermierii locali preferă să țină recolta de anul trecut în depozite, chiar dacă prețul s-a redus aproape la jumătate față de perioada similară din 2022, procesatorii s-au orientat către România.

„Odată ce a intrat în vigoare acea restricție a importurilor din Ucraina (valabilă până la 5 iunie), în România, dar și la vecina noastră, Bulgaria, mărfurile au început să aibă căutare. Surpriza mare vine din Bulgaria, deoarece fermierii bulgari, cu toate că au beneficiat și beneficiază timp de o lună de restricție la import, nu doresc încă să vândă și vedem cum procesatorii bulgari caută semințe de floarea soarelui în România”, a declarat Cezar Gheorghe, analist expert şi consultant pentru comerţul cu cereale.

‹ adv ›

Refuzul fermierilor bulgari de a vinde semințe de floarea soarelui a fost remarcat de ceva vreme și de presă, care observa că în aprilie 2023 prețul era de circa 800 leva (411 euro) pe tonă, adică aproape la jumătate față de luna similară din 2022, când era atins un nivel de 1.762 leva (961 euro) pe tonă.

Bulgaria și România, cei mai mari importatori

Bulgaria este cel mai mare importator european de semințe de floarea soarelui din Ucraina cu un volum de 811.445 de tone, în anul comercial 2022/2023 (perioada 1 iulie – 9 aprilie 2023), potrivit datelor Comisiei Europene.

Pe locul doi se află România, care a fost cel mai mare producător de semințe de floarea-soarelui din UE în 2022. Țara noastră a importat în perioada menționată 454.376 de tone de semințe de floarea-soarelui, adică aproximativ 22% din cantitatea record de 2 milioane de tone importate de UE.

Pe locul trei în topul importatorilor se află Ungaria cu un total de 321.772 de tone.

‹ adv ›

Ucraina a ajuns să fie principalul furnizor de semințe de floarea soarelui al UE, acoperind, în acest an undeva la 86% din importuri. Anterior, Republica Moldova era cel mai important furnizor.

La acest moment, semințele de floarea soarelui sunt cotate la un nivel de 425 de dolari – 430 de dolari pe tonă – marfa livrată în portul Constanța.

‹ adv ›

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Citește și

PUSK: Între 100–300 mii ha de rapiță din Ucraina, în pericol de a fi reînsămânțate

Piața rapiței din Ucraina intră în sezonul de primăvară...
‹ adv ›

Covasna: Apicultorii autohtoni, afectaţi de importuri

Apicultorii autohtoni se confruntă cu dificultăţi din cauza importurilor de miere din afara Uniunii Europene, care au determinat scăderea...

Începe sezonul 2026 cu un avantaj clar: vouchere DEKALB® pentru porumb și floarea-soarelui

Planificarea corectă a culturilor începe cu alegeri sigure. Prin campania de vouchere DEKALB® 2026, fermierii beneficiază de reduceri directe...
‹ adv ›

Comentarii

Alte articole