12 C
București
joi, 28 martie, 2024

-

‹ adv ›
HomepageȘtiri AgricoleANSVSA interzice importurile de grâu, porumb, floarea-soarelui şi rapiţă originare din Ucraina,...

ANSVSA interzice importurile de grâu, porumb, floarea-soarelui şi rapiţă originare din Ucraina, până la 5 iunie

Autoritatea Naţională Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor (ANSVSA) nu va permite importurile în România de grâu, porumb, floarea-soarelui şi rapiţă originare din Ucraina, până la data de 5 iunie 2023, informează miercuri instituţia.

„Autoritatea Naţională Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor (ANSVSA) aplică noile prevederi ale Regulamentului de punere în aplicare (UE) 2023/903 al Comisiei, din 2 mai 2023, de introducere a unor măsuri preventive privind anumite produse originare din Ucraina, publicat în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene. Astfel, ANSVSA nu va permite importurile în România de grâu, porumb, floarea-soarelui şi rapiţă originare din Ucraina, de la data de intrării în vigoare a Regulamentului mai sus menţionat, până la data de 5 iunie 2023. Aceste măsuri vizează doar contractele semnate după data de intrarea în vigoare a noilor prevederi şi se aplică până la data de 5 iunie 2023”, precizează ANSVSA.

Pentru celelalte tipuri de produse de origine nonanimală, care nu fac obiectul acestor noi reglementări, ANSVSA realizează controale pentru transporturile provenite din Ucraina la Posturile de Control la Frontieră/Puncte de Intrare şi la destinaţia finală (depozite de cereale, unităţi de procesare şi comercializare) a acestor produse.

În concordanţă cu recomandările Comisiei Europene privind sprijinirea rutelor de transport pentru Ucraina, ANSVSA a înfiinţat noi Puncte de Intrare, în judeţele de la graniţa cu Ucraina şi Republica Moldova, pentru a eficientiza actul de control oficial, în corelaţie cu numărul de transporturi de cereale.

„ANSVSA va continua acţiunile de verificare şi împreună cu celelalte instituţii responsabile va colabora pentru identificarea de noi măsuri menite să eficientizeze şi să fluidizeze transportul de mărfuri, subliniază instituţia”, a anunţat sursa citată.

Ministrul Agriculturii, Petre Daea, a declarat marţi că niciun contract comercial cu patru produse agricole – grâu, porumb, rapiţă şi seminţe de floarea soarelui – nu se mai poate încheia între agenţii economici din Ucraina şi România, odată cu adoptarea de către Comisia Europeană a unor măsuri excepţionale privind importurile de astfel de produse din Ucraina.

Comisia Europeană a adoptat marţi măsuri preventive excepţionale şi temporare privind importurile unui număr limitat de produse din Ucraina, sub garanţia excepţională a Regulamentului privind măsurile comerciale autonome, se arată într-un comunicat al Executivului comunitar.

Aceste măsuri sunt necesare având în vedere circumstanţele excepţionale ale blocajelor logistice grave cu care se confruntă cinci state membre ale Uniunii Europene, preciza forul european.

Măsurile vizează patru produse agricole – grâu, porumb, rapiţă şi seminţe de floarea soarelui – originare din Ucraina. Măsurile adoptate urmăresc atenuarea blocajelor logistice care implică aceste produse în Bulgaria, Ungaria, Polonia, România şi Slovacia. Măsurile vor intra în vigoare în 2 mai şi se vor aplica până la 5 iunie 2023.

‹ adv ›

Comentează

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Citește și

Inspectorii sanitari-veterinari au dat amenzi de peste 600.000 de lei unor unităţi de tip catering

 Inspectorii sanitari-veterinari au dat amenzi de peste 600.000 de...
‹ adv ›

ANSVSA: Amenzi de aproape un milion de lei în sectorul produselor lactate

Inspectorii sanitari-veterinari au amendat cu aproape un milion de lei mai multe unităţi din sectorul produselor lactate şi au...

ANSVSA: Amenzi de aproape un milion de lei în industria alimentară, în februarie

Inspectorii sanitari veterinari au dat amenzi de aproape un milion de lei în industria alimentară în urma controalelor efectuate...
‹ adv ›
‹ adv ›

Comentarii

Alte articole