Stabilirea încărcăturii cu rod la viţa de vie în mod practic are loc prin tăierea în uscat. Tăierea în uscat este un „rău necesar”, este „rău” deoarece reduce durata de viaţă a butucului, „necesar” – deoarece doar prin intermediul ei putem soluţiona multe sarcini.
Este o operaţie prin intermediul căreia anual se reduce numărul de coarde şi sunt scurtate cele rămase. Fără tăiere viţa de vie, fiind liană, formează lăstari lungi cu mulţi struguri, de dimensiuni mici, cu puţin zahăr, îndepărtându-şi treptat organele vegetative şi generative de sistemul radicular.
Scopul efectuării tăierii în uscat:
- formarea butucilor;
- accelerarea fructificării;
- stabilirea sau asigurarea unei recolte optime;
- crearea condiţiilor favorabile de combatere a bolilor şi dăunătorilor sau de protecţie a butucilor de îngheţuri şi ger, etc.
Tăierea în uscat presupune soluţionarea următoarelor probleme:
- reglarea polarităţii longitudinale – tendinţa (fiind liană) creşterii mai viguroase a lăstarilor, frunzelor şi strugurilor amplasate în zone mai îndepărtate a butucului;
- reglarea proceselor de creştere şi fructificare – prin stabilirea încărcăturii cu rod (există o multitudine de studii, unde se demonstrează influenţa directă a sarcinii asupra cantităţii şi calităţii recoltei);
- distribuirea în spaţiu a organelor butucului;
Citiți și despre Sarcina sau încărcătura optimă a butucului. Cum o determinăm.
Actualmente se utilizează 4 siteme de limitare a polarităţii:
- tăierea scurtă;
- arcuirea corzilor tăiate lung;
- deşteptarea ochilor unghiulari;
- tăierea mixtă cu formarea verigii de rod.
Primele 3 sisteme se practică ocazional, în unele regiuni viticole, forme speciale şi doar pentru unele soiuri. Cel mai des utilizată în practica viticolă, inclusiv şi condiţiile noastre, este tăierea mixtă cu formarea verigii de rod:
Distribuirea în spaţiu a organelor butucului are loc prin formarea lor, prin crearea unei forme specifice prin intermediul tăierilor, legatului şi operaţiunilor în verde.
În viticultura mondială există foarte multe forme de butuci, care sunt create în dependenţă de vigoarea soiului, solurile pe care se cultivă, riscurile din partea temperaturilor joase, structura de cultivare, etc.
Formele aplicate pot fi clasificate în 6 grupe: cu căpăţână, de cupă, evantai, de spalier, cordon şi combinate. La noi, în plantaţiile comerciale sunt utilizate mai larg: evantai – pentru formele protejate, cordon – forme neprotejate şi combinate – forme semiprotejate.
Forma cordon (fr. „cordon” – coardă) este cea mai des aplicată formă de butuci în regiunile cu viticultură neprotejată şi se caracterizează prin: tulpină (1-2) şi braţe (2-4) permanente, pe care sunt amplasate uniform punţile cu verigile de rod.
Există multe variaţii ale aceste forme, în dependenţă de factorii enumăraţi mai sus (sol, soi, irigare, structură, etc.).
În final, e important de menţionat că oricare ar fi forma aleasă şi tipul de tăiere, trebuie de evitat tăierea severă:
Tăierea severă se evită deoarece cu cât tăierea este efectuată mai aproape de părţile multianuale şi se repetă mai des, cu atât scade durata de viaţă a butucului (exemplu forma Guyot).
Mai jos sunt redate o serie de forme în imagini:
V-ar putea plăcea și articolul Normarea încărcăturii de struguri la vița-de-vie. Cum influențează coacerea.
